INTERVIU: De ce s-a SUPĂRAT maestrul Eugen Doga la cel mai recent concert al său

Contraste // „Sunt lucruri care pe mine mă dor și, sub acest semn dureros, eu trebuie să mă așez la pian și să scriu muzică luminoasă”

De 8 martie, Eugen Doga a invitat toate admiratoarele la concertul „Orice femeie e frumoasă”, un dialog sincer despre muzică, dragoste și pasiune. După manifestare, maestrul ne-a povestit mai multe despre ignoranța oficialilor față de cultură și energia sa de a crea.

Maestre, în ultimii ani ați fost mai mult la Chișinău. Prin ce a început să vă apropie Chișinăul?

Chișinăul din păcate nu te apropie, dar te-ndepărtează. Am un material de zeci de pagini pe care-l tot scriu și se numește „Înstrăinare”. Cred că nu-l voi publica niciodată, fiindcă e tristă situația.

La această manifestare de astăzi nu a fost niciun demnitar, chiar dacă e zi de odihnă și ei nu sunt în plenul Parlamentului. Stau undeva și se odihnesc. Ei ne scuipă, ne neglijează. Eu aș înțelege dacă ne-ar critica. Sunt de-acord să mă critice. Asta înseamnă că mă observă, dar când mă ignoră, eu încep să mă înfurii. Aceasta este ignoranță absolută.

Nu sunt primul, dar nu sunt nici ultimul în țara aceasta, dacă ei o numesc țară. Pentru mine, eu, dumneata, el, noi suntem țara, dar nu ei. Țara pentru noi este muzica, industriile, locul de muncă, familia, copiii și ziua de mâine care este plină de lumină, nu de întuneric.

De ce credeți că sunt atât de ignoranți oamenii față de cultură în general?

Cultura o caută cel care știe ceea ce este cultură. Dacă ei nu o caută, înseamnă că nu o cunosc. Aceasta e unica explicație. Din păcate, a fost un eveniment de excepție, de exemplu Olimpiada de la Soci. Cine dintre compozitorii ruși sau în general din lume a avut acest noroc să fie cântat de două ori: în 1980 și în 2014. Așa ca mine. Toți șefii statelor care salutau echipele lor se ridicau și aplaudau. Eu nici măcar nu am fost invitat.

Ați observat în cultură direcția europeană despre care atât de mult se vorbește în ultimii ani?

Eu m-am exprimat foarte urât într-un ziar rusesc. Care Europă, dacă noi nu am rezolvat problemele aici? Europa înseamnă comunitate. Despre ce comunitate poate fi vorba, dacă noi suntem urâți acasă, dacă limba noastră e neglijată. Au venit consătencele mele. Mama încă mai „grăiește” ceva, așa cum se zice la noi, dar copiii nu vorbesc limba română.

În Suedia și în Finlanda, statul are grijă de cei care nu cunosc limba, dar vor să se integreze în societate. Statul le dă niște subvenții pe un termen fix, iar banii aceștia apoi sunt întorși la stat. Ei cu dragoste învață limba, pentru că statul le asigură un loc de muncă.

Ei învață cinci ani la universități și nu plătesc niciun ban. Statul plătește, iar ulterior la locul de muncă studenții întorc banii statului. La noi, țăranii aceștia de unde să ia bani să le plătească studiile copiilor? Trebuie plătiți cei care învață, nu cei care fură.

Cine i-a împuternicit pe demnitari să ne ignore? Sunt lucruri care pe mine mă dor și, sub acest semn dureros, eu trebuie să mă așez la pian și să scriu muzică luminoasă. Câtă energie se duce aiurea. Câtă avuție materială pierdem pentru acești 101 „mâncăi”! Ce fac ei acolo?

Eu am fost de patru ori în aceste organe. Știu această mașinărie și faptul că este o șmecherie, o afacere de afaceri. Trag mâța de coadă ca, în acest timp, ei să-și facă mendrele.

De unde găsiți, totuși, această energie de a crea?

Când stau cu notele, nu mă gândesc la aceste lucruri negative. Dacă mă gândeam la aceste chestii, vă închipuiți ce muzică putea să apară? Ferească Dumnezeu!

Eu caut alte surse. Îmi imaginez fețele pe care le-am văzut astăzi în sală, chipul mamei. Sunt multe lucruri de care să te bucuri.

O carieră atât de fulminantă cere jertfe. Care a fost sacrificiul dvs. în numele creației?

Eu nu cred în sacrificii. Eu îmi fac datoria. Eu încerc să restitui acest „grant” pe care mi l-a dat Dumnezeu. Grantul tot nu se dă degeaba. Nu trebuie cineva să facă jertfiri. Eu am acest noroc că mă înconjoare oameni foarte buni.

De această dată, mă bucur de organizatorii care m-au ajutat. Cu mare greu cer ajutor, pentru că fiecare are problemele sale, dar niciodată nu am fost refuzat. Mulți ar fi bine să se uite în dicționar ce înseamnă cuvântul „cultură”, pentru că într-adevăr, dacă era prezent simțul culturii, veneau în sală.

Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova o asemenea activitate ca aceasta. Eu, desigur, am avut emoții, pentru că cine știe ce probleme pot apărea sau ce întrebări pot primi, dar recunosc că mă descurc, pentru că eu caut cinste, nu șmecherii. Spun lucrurilor pe nume și asta pe mine nu mă sperie.

Maestre, credeți în noroc sau sunteți de părerea că norocul ți-l faci singur?

Eu nu știu ce e norocul. Dacă unii nu știu ce e cultura, iată eu nu știu ce e norocul, fiindcă norocul nu are limite. Norocul este un element viu al naturii, mereu în dezvoltare și în creștere, la fel ca și dragostea, apropo. Cine a spus că s-a săturat de dragoste? Cu cât este mai mult, cu atât mai bine.

Spuneați că doriți să vă finalizați concertele pentru a vă reîntoarce în liniștea dvs. creatoare. Ce lucrări vă așteaptă lângă pian?

Chiar înainte de concert am lăsat pianul. Vrem să tipărim aceste „Dialoguri ale dragostei” la care lucrez. Dacă 25 de ani nu a fost adus baletul „Luceafărul” în Teatrul Național de Operă și Balet, ce mai pot aștepta de la oficiali? Eu nu am 25 de ani „în buzunar” ca să aștept când vor fi tipărite „Dialogurile dragostei”. Din păcate, eu nu sunt Giuseppe Verdi, ca să fiu cântat imediat după ce am scris…

Totodată, pe 6 mai, copiii vor cânta la mine în Salon piese despre mama. M-am înțeles deja cu colectivele. Copilul și mama sunt cam la aceeași treaptă de emoții și trăiri.

Ce credeți că ar trebui să facă oficialitățile pentru oamenii de cultură?

Dacă ar fi măcar să ne observe… În ultima vreme, avem foarte mulți artiști care să fie observați. Au apărut mulți interpreți, mulți muzicieni, care simt foarte bine muzica și au niște compoziții interesante.

Statul trebuie să îi observe și să se implice așa cum eu pe unii i-am dus cu de-a sila la Conservator. Am câțiva dușmani, Slavă Domnului! Nu vrei să ai dușmani, nu fă bine, dar eu nu pot altfel.

Vă mulțumim!