Stiri
Interviu // Confruntarea memoriilor şi reflecţia istorică terapeutică
Social
22.06.2013
15:46
2328
2328
Memorie şi istorie: Interviu cu dr. Gabriel Marin, Assistant Professor la Royal Military College of Canada.
Aţi susţinut recent la Chişinău, în cadrul Programului de Studii Avansate „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, o conferinţă despre „memoria fără istorie”, despre „educaţia istorică şi incendierea trecutului în epoca fierului de după comunism”. Când ziceţi „memorie fără istorie”, e de parcă aţi zice „călăreţ fără cal”... Ce presupune acest paradox?
Nu poţi nega amintirile cuiva, este ca şi cum i-ai nega identitatea. „Îmi amintesc, deci exist”, spunea Sf. Augustin. De aceea, amintirile noastre sunt pentru fiecare dintre noi mai reale decât orice carte de istorie.
Ce te faci însă când un manual de istorie devine memoria ta? Când treci printr-o şcoală creată deliberat pentru a servi o ideologie ce te îndoctrinează, impunându-ţi să intri în lume rupându-te de fapt de lume, cerându-ţi să-ţi negi amintirile reale despre vecinătate, despre trecut? O şcoală şi o societate unde oricare altă versiune despre trecutul tău sau al comunităţii tale este pedepsită şi negată. Ce se întâmplă când uitarea impusă a străbunilor dar, în schimb, proslăvirea şefilor contemporani printr-o poveste inventată devine treabă a istoricilor cetăţii? Aşa cum s-a întâmplat cu rolul istoriei şi al istoricului sub comunism: a rescrie prezentul socialist din perspectiva unui soi de anamneză, de a participa la o amnezie controlată.
Nu cumva o Nouă cetate şi odată cu ea şi un Om nou se naşte, un om fără trecut, fără legături cu trecutul real, fără o altă identitate decât în relaţia cu această cavernă platoniciană?
„Există întotdeauna o relaţie între putere şi felul în care se scrie istoria”, dacă e să vă citez. Ce concluzie ne putem face despre putere, dacă e să judecăm modul în care se face/se scrie istoria astăzi, în R. Moldova, în România?
Istoria nu trebuie să fie monopolul istoricilor, dar nici moda unor politicieni. Istoricul este, într-un anumit sens, un terapeut social. El invită la dialog, permite contemporanilor săi cadrul de reflexie despre trecutul lor.
A existat şi va exista o tendinţă de subordonare a istoriei de către actul politic. Nu doar în Moldova sau în România, în China, Rusia, Coreea de Nord, dar şi în SUA, Canada, Franţa sau Marea Britanie, chiar în UE politicienii tind să dicteze şi să folosească „istoria”.
Aţi spus de-o manieră fermă în comunicarea dumneavoastră că „e nevoie de a ne uita la trecut şi de a ne dezvrăji de el”. Ce aveţi în vedere?
Lumea de astăzi este rezultatul unor experinţe utopice ieşite din colonializări succesive, din violenţele deportărilor şi al rescrierii statelor pe criterii utilitariste aberante. Dar oricât vi s-ar părea de surprinzător, e nevoie să ne uităm la cel mai dureros moment al nostru ca la un lucru banal. Să ne dezvrăjim de latura miraculoasă a accidentului istoric. Faza pe care o trăim însă acum în Europa de Est este încă una defulatoare şi oamenii care se exprimă prin memorie au nevoie de timp să-şi accepte vinovăţiile, dar şi să culeagă fructul eliberării de povara acestui trecut.
Aţi vorbit despre canadieni care se uită la trecut ca la o „experienţă benefică” şi despre faptul că şi noi ar trebui să avem o relaţie de acest gen cu trecutul nostru, să nu-l percepem ca pe unul care „ne copleşeşte, fatalist, dramatic”. Istoriile noastre (a canadienilor şi basarabenilor, românilor) sunt comparabile, ca să vorbim şi de o atitudine „unanimă”?
Rolul istoriei este de a pacifica această lume a memoriilor conflictuale, traumatice. Există momente fericite în trecutul nostru, când semenii umani au avut curaj şi au găsit soluţii. Tot prin emoţie, prin recunoaşterea sacrificiului, printr-un act uman al iubirii, prin care, de pildă, o ţărancă moldoveancă îşi risca viaţa adăpostind şi hrănind un copil evreu din lagăr a cărui vină era doar aceea că era evreu, găsim astăzi resursele ieşirii din blocajul tăcerilor şi al unei responsabilităţi colective. Pare un paradox, amenajarea „sănătoasă” a prezentului ţine de acest dialog pozitiv cu trecutul.
În partea cealaltă a continentului, în Europa democratică, ororile celui de-al Doilea Război Mondial au arătat că reflecţia istorică are o valenţă terapeutică şi chiar profilactică în rezolvarea acestui conflict perpetuu ce se hrăneşte din confruntarea memoriilor. În Europa de Est noi însă am continuat un proiect utopic, de negare, de îngrădire a memoriei, iar astăzi, la mai bine de douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului, suntem încă copleşiţi de această polarizare de memorii, ce se vede chiar în oraşul dumneavoastră prin expresii ale monumentalisticii precum „Eroii antifascişti”, dar şi Monumentul ocupaţiei sovietice. Un turist „marţian” n-ar şti ce să creadă, căci locuitorii acestei cetăţi par că încă se mai luptă, cinstindu-şi fiecare eroii.
Această memorie, fie că e vorba de una nostalgică, a trecutului sovietic, fie că e vorba de reversul ei, de memoria sa traumatică are nevoie astăzi de istorie. Adică de o facultate reflexivă de confruntare cu versiunile trecutului. Aceasta e treaba istoricului, de a invita la a lua seama la această dinamică fluidă a vieţii uitându-ne la trecutul nostru, fie că e incomod sau glorios. Istoricul nu trebuie să dea dreptate unei memorii sau alteia, ci să invite politicianul cetăţii în a recunoaşte rolul comunicării cu memoria locului, să invite în a discerne actul distructiv de actul creator.
Ce facem cu monumentele rămase din epoca comunistă care ne împânzesc străzile? Ce facem cu această memorie? În Lituania, de exemplu, toate aceste monumente au fost adunate într-un muzeu în aer liber... Ce „solutie” aţi vedea pentru monumentele noastre?
Istoricul, încă o dată, nu cred că trebuie să dea soluţii. Dacă trăim incomod cu aceste fantome ale trecutului în cetate, treaba lui e să ne întrebe: „De ce?”. Noi decidem dacă aceste morminte să rămână deschise în mintea noastră, sub ochii noştri.
Dacă statuia celor care l-au împuşcat pe bunelul meu e încă acolo, nimeni nu mă opreşte să ies din tăcerea resemnării şi să spun că bunelul meu nu are încă cruce la Stalingrad, iar al tău nu s-a întors încă din nordul Siberiei.
De aceea spun, e nevoie ca oamenii să iasă din cavernă. Când moldovenii îşi vor recinsti istoria, când minoritatea rusofonă va găsi resursele ei identitare nu în falsificările deliberate ale istoriei, ci în locurile reale ale memoriei sale care sunt şi ele astăzi aici, vom înţelege că cimitirele şi monumentele pot fi prilejuri ale reconcilierii.
Aurelia Borzin
Aţi susţinut recent la Chişinău, în cadrul Programului de Studii Avansate „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, o conferinţă despre „memoria fără istorie”, despre „educaţia istorică şi incendierea trecutului în epoca fierului de după comunism”. Când ziceţi „memorie fără istorie”, e de parcă aţi zice „călăreţ fără cal”... Ce presupune acest paradox?
Nu poţi nega amintirile cuiva, este ca şi cum i-ai nega identitatea. „Îmi amintesc, deci exist”, spunea Sf. Augustin. De aceea, amintirile noastre sunt pentru fiecare dintre noi mai reale decât orice carte de istorie.
Ce te faci însă când un manual de istorie devine memoria ta? Când treci printr-o şcoală creată deliberat pentru a servi o ideologie ce te îndoctrinează, impunându-ţi să intri în lume rupându-te de fapt de lume, cerându-ţi să-ţi negi amintirile reale despre vecinătate, despre trecut? O şcoală şi o societate unde oricare altă versiune despre trecutul tău sau al comunităţii tale este pedepsită şi negată. Ce se întâmplă când uitarea impusă a străbunilor dar, în schimb, proslăvirea şefilor contemporani printr-o poveste inventată devine treabă a istoricilor cetăţii? Aşa cum s-a întâmplat cu rolul istoriei şi al istoricului sub comunism: a rescrie prezentul socialist din perspectiva unui soi de anamneză, de a participa la o amnezie controlată.
Nu cumva o Nouă cetate şi odată cu ea şi un Om nou se naşte, un om fără trecut, fără legături cu trecutul real, fără o altă identitate decât în relaţia cu această cavernă platoniciană?
„Există întotdeauna o relaţie între putere şi felul în care se scrie istoria”, dacă e să vă citez. Ce concluzie ne putem face despre putere, dacă e să judecăm modul în care se face/se scrie istoria astăzi, în R. Moldova, în România?
Istoria nu trebuie să fie monopolul istoricilor, dar nici moda unor politicieni. Istoricul este, într-un anumit sens, un terapeut social. El invită la dialog, permite contemporanilor săi cadrul de reflexie despre trecutul lor.
A existat şi va exista o tendinţă de subordonare a istoriei de către actul politic. Nu doar în Moldova sau în România, în China, Rusia, Coreea de Nord, dar şi în SUA, Canada, Franţa sau Marea Britanie, chiar în UE politicienii tind să dicteze şi să folosească „istoria”.
Aţi spus de-o manieră fermă în comunicarea dumneavoastră că „e nevoie de a ne uita la trecut şi de a ne dezvrăji de el”. Ce aveţi în vedere?
Lumea de astăzi este rezultatul unor experinţe utopice ieşite din colonializări succesive, din violenţele deportărilor şi al rescrierii statelor pe criterii utilitariste aberante. Dar oricât vi s-ar părea de surprinzător, e nevoie să ne uităm la cel mai dureros moment al nostru ca la un lucru banal. Să ne dezvrăjim de latura miraculoasă a accidentului istoric. Faza pe care o trăim însă acum în Europa de Est este încă una defulatoare şi oamenii care se exprimă prin memorie au nevoie de timp să-şi accepte vinovăţiile, dar şi să culeagă fructul eliberării de povara acestui trecut.
Aţi vorbit despre canadieni care se uită la trecut ca la o „experienţă benefică” şi despre faptul că şi noi ar trebui să avem o relaţie de acest gen cu trecutul nostru, să nu-l percepem ca pe unul care „ne copleşeşte, fatalist, dramatic”. Istoriile noastre (a canadienilor şi basarabenilor, românilor) sunt comparabile, ca să vorbim şi de o atitudine „unanimă”?
Rolul istoriei este de a pacifica această lume a memoriilor conflictuale, traumatice. Există momente fericite în trecutul nostru, când semenii umani au avut curaj şi au găsit soluţii. Tot prin emoţie, prin recunoaşterea sacrificiului, printr-un act uman al iubirii, prin care, de pildă, o ţărancă moldoveancă îşi risca viaţa adăpostind şi hrănind un copil evreu din lagăr a cărui vină era doar aceea că era evreu, găsim astăzi resursele ieşirii din blocajul tăcerilor şi al unei responsabilităţi colective. Pare un paradox, amenajarea „sănătoasă” a prezentului ţine de acest dialog pozitiv cu trecutul.
În partea cealaltă a continentului, în Europa democratică, ororile celui de-al Doilea Război Mondial au arătat că reflecţia istorică are o valenţă terapeutică şi chiar profilactică în rezolvarea acestui conflict perpetuu ce se hrăneşte din confruntarea memoriilor. În Europa de Est noi însă am continuat un proiect utopic, de negare, de îngrădire a memoriei, iar astăzi, la mai bine de douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului, suntem încă copleşiţi de această polarizare de memorii, ce se vede chiar în oraşul dumneavoastră prin expresii ale monumentalisticii precum „Eroii antifascişti”, dar şi Monumentul ocupaţiei sovietice. Un turist „marţian” n-ar şti ce să creadă, căci locuitorii acestei cetăţi par că încă se mai luptă, cinstindu-şi fiecare eroii.
Această memorie, fie că e vorba de una nostalgică, a trecutului sovietic, fie că e vorba de reversul ei, de memoria sa traumatică are nevoie astăzi de istorie. Adică de o facultate reflexivă de confruntare cu versiunile trecutului. Aceasta e treaba istoricului, de a invita la a lua seama la această dinamică fluidă a vieţii uitându-ne la trecutul nostru, fie că e incomod sau glorios. Istoricul nu trebuie să dea dreptate unei memorii sau alteia, ci să invite politicianul cetăţii în a recunoaşte rolul comunicării cu memoria locului, să invite în a discerne actul distructiv de actul creator.
Ce facem cu monumentele rămase din epoca comunistă care ne împânzesc străzile? Ce facem cu această memorie? În Lituania, de exemplu, toate aceste monumente au fost adunate într-un muzeu în aer liber... Ce „solutie” aţi vedea pentru monumentele noastre?
Istoricul, încă o dată, nu cred că trebuie să dea soluţii. Dacă trăim incomod cu aceste fantome ale trecutului în cetate, treaba lui e să ne întrebe: „De ce?”. Noi decidem dacă aceste morminte să rămână deschise în mintea noastră, sub ochii noştri.
Dacă statuia celor care l-au împuşcat pe bunelul meu e încă acolo, nimeni nu mă opreşte să ies din tăcerea resemnării şi să spun că bunelul meu nu are încă cruce la Stalingrad, iar al tău nu s-a întors încă din nordul Siberiei.
De aceea spun, e nevoie ca oamenii să iasă din cavernă. Când moldovenii îşi vor recinsti istoria, când minoritatea rusofonă va găsi resursele ei identitare nu în falsificările deliberate ale istoriei, ci în locurile reale ale memoriei sale care sunt şi ele astăzi aici, vom înţelege că cimitirele şi monumentele pot fi prilejuri ale reconcilierii.
Aurelia Borzin
Stiri relevante
24.03.2025
12:32
12330
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
49058
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40643
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
40014
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32506
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4837
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2552
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
1940
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
1954
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
19.06.2020
16:36
2502
Autorul amenințărilor, trimise pe 1 iunie în format electronic la MAI și Președinție, a fost identificat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
Top stiri
27.10.2026
22:08
11
Stubb și Stoere i-au cerut lui Putin să pună capăt războiului, dar inițiativa a stârnit critici nordice
27.10.2026
21:45
139
Plata gărzilor medicilor, discutată de Cătălina Poiană și ministrul Sănătății
27.10.2026
20:48
260
Igor Grosu, la întrevederea cu premierul României: mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere
27.10.2026
20:21
314
Guvernul lansează consultări publice pentru reforma administrației locale
27.10.2026
19:45
349
Ministerul Sănătății propune măsuri pentru medicamente mai accesibile și economii de 375 de milioane de lei pe an
27.10.2026
19:11
373
Sesiuni de orientare în carieră pentru elevii refugiați din Ucraina, în cinci instituții
27.10.2026
18:59
342
Tofan, după discuțiile cu premierul român: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
27.10.2026
18:50
373
Moldova, cu o rată a șomajului de 3,8% în clasamentul mondial pentru 2026
27.10.2026
18:48
333
MEC consultă regiunile pentru alinierea calificărilor la standardele europene
27.10.2026
18:48
371
Parteneriatul moldo-elvețian în sănătate: două decenii de investiții și reforme
27.10.2026
18:29
407
MEC a prezentat angajamentele Moldovei pentru aderarea la UE în educație, cercetare, tineret și sport
27.10.2026
18:08
356
Digitalizarea IMM-urilor și competitivitatea economică, discutate la conferința EDIH Moldova 2026
27.10.2026
17:34
385
O dronă a căzut în Marea Baltică, iar populația este avertizată să nu atingă eventualele resturi
27.10.2026
17:02
514
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
27.10.2026
16:24
364
Moldova a prezentat la OCDE progresele reformei întreprinderilor de stat
27.10.2026
16:17
418
Doi peisagiști „modesti” au atras atenția lui Erling Haaland cu o provocare online
27.10.2026
16:11
416
Fosta co-lideră a partidului Britain First, arestată în ancheta atacurilor asupra locuințelor HMO
27.10.2026
16:02
436
Mircea Păscăluță a prezentat proiectele de conectivitate ale Republicii Moldova oamenilor de afaceri din Germania și România
27.10.2026
15:07
459
Stubb și Støre au discutat telefonic cu Putin despre negocierile privind războiul din Ucraina
27.10.2026
14:21
420
Valeriu Chiveri și Andreja Metelko-Zgombić au discutat despre reintegrarea țării
27.10.2026
13:43
438
Maia Sandu i-a mulțumit ambasadorului Slovaciei la încheierea mandatului său
27.10.2026
13:42
458
Valeriu Chiveri și Dan Neculăescu au discutat despre cooperarea dintre Republica Moldova și România
27.10.2026
13:27
635
Fotografiile cu pagubele provocate de furtuna Boelo au fost reale, deși mulți le-au crezut generate de AI
27.10.2026
12:39
519
O fetiță de nouă ani cere consiliului să lupte împotriva proiectului unui centru de date
27.10.2026
12:23
595
Horoscopul zilei 27.10.2026
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















