INTERDICȚIE pentru această categorie de funcționari: „Pot crea situații de conflict”
1537
Angajații Inspectoratului Ecologic de Stat (IES) vor fi obligați să renunțe la calitatea de membru al Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova. O solicitare în acest sens a fost făcută de noul șef al IES, Igor Talmazan. Notificarea a fost remisă tuturor subdiviziunilor din teritoriu.
Inspectorii ecologici vor avea interdicție la vânat și pescuit pentru că statutul lor și aceste ocupații sunt incompatibile. Altfel, inspectorii pot crea situații de conflict”, se spune în notificarea lui Talmazan.
„Recomandarea de abandonare a îndeletnicirii de vânător nu trebuie interpretată ca o îngrădire a drepturilor, ci ca o argumentare credibilă pentru ocrotitorii naturii, deoarece inspectorul de mediu are obligația de a explica tuturor că vânătoarea determină dispariția multor specii de animale; astfel de acțiuni legitimează actele violente asupra animalelor; vânătoarea este o sursă de accidente frecvente, uneori soldate cu moartea oamenilor”, argumentează șeful IES.
Instituția nu anunță cifre exacte privind numărul inspectorilor ecologici care au în prezent carnete de vânător.
19.04.2026
19:11
517
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
18.04.2026
21:07
828
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
951
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
17.04.2026
20:17
1047
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
12:01
1276
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
09:18
1158
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
00:06
1162
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
20:54
1018
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:12
793
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
897
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
19.04.2026
23:08
292
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
505
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
815
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
498
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
483
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
591
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
818
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
944
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1346
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1011
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
960
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1207
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1183
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
996
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1085
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1058
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
1041
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
1118
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
1131
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
1104
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
1059
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1728
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1496
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1293
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1269
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














