Integrarea în UE a R. Moldova, inclusiv din perspectivă culturală, dezbătută la PARIS
1454
Ieşirea din provincialism, oportunităţile culturale şi eliminarea unui impediment de circulaţie pentru artişti reprezintă unele dintre avantajele pe care R. Moldova le-ar avea, dacă ar deveni ţară membră a Uniunii Europene, au afirmat, vineri, invitaţii României la Salon du Livre de la Paris, scrie Mediafax.
La dezbaterea "Perspectivele integrării europene a Republicii Moldova" au participat Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Franţa, Gheorghe Erizanu, scriitor şi director al editurii "Cartier" din Chişinău, istoricul Matei Cazacu şi scriitorul Emilian Galaicu Păun.
Oleg Serebrian, ambasadorul Republicii Moldova în Franţa, a vorbit, după dezbaterea organizată la standul României de la Salonul Internaţional de Carte de la Paris, despre acţiunile privind integrarea ţării sale în Uniunea Europeană. "Începând cu 2009, viteza a fost destul de mare. S-au reuşit foarte multe lucruri, parafarea Acordului de liber schimb, care a fost un pas important pentru economia moldovenească. Efectele se vor resimţi poate în câţiva ani şi vor fi efecte benefice", a spus Oleg Serebrian.
"Acordul de liberalizare a circulaţiei, de suprimare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni, mulţi nu credeau că aşa ceva se va întâmpla. Acest lucru va intra în vigoare în luna mai 2014. Parafarea Acordului de asociere (cu Uniunea Europeană, n.r.), în noiembrie şi semnarea lui iunie. (...) Semnarea acestor acorduri importante este un punct într-o suită de propoziţii foarte lungi, de fraze, aş spune eu, care s-au derulat în aceşti ani, 2009 - 2014, de reforme în domeniul justiţiei, economiei, pentru că a trebuit să ajungem nişte ţări care au fost mult mai avansate decât noi. Ceea ce România a făcut în decurs de 15 ani, Republica Moldova a trebuit să facă în decurs de cinci ani ", a relatat acesta.
În acest context, Oleg Serebrian a afirmat că, în 2009, când la guvernare a venit Alianţa pentru Integrare Europeană, "fostul regim comunist lăsase Moldova pe punctul zero în relaţiile ei cu Uniunea Europeană".
Întrebat dacă cultura din Republica Moldova a avut de suferit, Oleg Serebrian a afirmat că a existat un impediment de circulaţie frustrant. El a povestit că şi la Paris au existat probleme în ceea ce priveşte invitarea unor artişti "notorii" din cauza vizelor. "Eliminarea acestui regim de vize nu va mai împiedica scriitori, pictori, oameni de creaţie să vină nestingherit în Europa. România a avut problema aceasta cu cultura în anii '90. Toată lumea avea impresia că aceasta s-a oprit în anii '40, la Brâncuşi, la Enescu, ori cultura şi în România şi în Republica Moldova a avansat pe căi diferite decât în vestul Europei", a mai declarat acesta.
Ambasadorul Republicii Moldovei a afirmat că se deschide o serie întreagă de oportunităţi, Europa fiind o platformă mare, Republica Moldova aflându-se însă la periferia acestei platforme şi nu în interiorul ei.
"Relaţia noastră cu România este una specială. România a susţinut şi a pledat întotdeauna pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pe toate dimensiunile, şi culturală, şi economică, şi socială, şi politică. Dimensiunea culturală a fost una dintre cele mai sensibile şi la Bucureşti şi la Chişinău. Noi împărtăşind o limbă comună, o istorie comună, avem multe lucruri a spune în comun Europei. Faptul că se organizează evenimente culturale în comun nu este nimic surprinzător, este ceva care vine din domeniul firescului pentru mine şi asta se produce şi la Paris şi în alte capitale", a afirmat acesta.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















