Indemnizații de MERIT de 13 700 de lei pentru alte 19 personalități marcante din cultură. Numărul total de indemnizații de merit a fost extins cu ZECE noi locuri, ajungând la 260
1563
Ministerul Culturii a completat lista beneficiarilor indemnizației de merit cu 19 personalități din domeniul culturii. Alături de alte 241 de personalități, cei 19 noi beneficiari vor primi de la stat o indemnizație de 13 700 de lei pe lună.
„Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, convocată recent, a aprobat această listă în urma examinării a 49 de dosare înaintate de uniunile de creație. Prin vot secret, au fost selectați 19 oameni de cultură din șapte domenii artistice, în semn de apreciere pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea și promovarea culturii naționale”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan, este un pas important faptul că în acest an vor fi oferite zece indemnizații de merit în plus. „Recunoașterea valorii oamenilor de creație este esențială pentru consolidarea culturii naționale. Le mulțumim pentru tot ceea ce au oferit R. Moldova prin talent, muncă și devotament”, a precizat Prodan.
În contextul alocărilor suplimentare prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2025, numărul total de indemnizații de merit a fost extins cu 10 noi locuri, ajungând la 260. Astfel, lista a fost completată cu următoarele personalități:
Creație muzicală: Victoria Melnic, Victoria Tcacenko
Artă teatrală: Valentin Delinschi, Tudor Andriuță, Eufrosinia Capmari
Creație interpretativă: Iurie Mahovici, Anatolie Lapicus, Anatol Vițu, Veronica Mihai
Artă cinematografică: Alecu Deleu, Gheorghe Ciubuc
Arte plastice: Victor Hristov, Alexandru Macovei, Anatoli Danilișen, Gheorghe Oprea
Creație literară: Gheorghe Doni, Maria Abramciuc, Emilian Galaicu-Păun
Patrimoniu cultural: Tatiana Popa
Indemnizația de merit este o distincție acordată pe viață, din bugetul de stat, personalităților notorii, care au împlinit vârsta de 60 de ani și s-au remarcat prin realizări excepționale. Valoarea lunară a indemnizației este echivalentă cu salariul mediu pe economie din anul precedent, conform datelor oficiale, și este neimpozabilă.
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
Trump denunță ca „rușine națională” blocarea în justiție a grandioasei săli de bal de la Casa Albă și promite apel la Curtea Supremă
Victimă a imaginilor deepfake cere reguli mult mai dure pentru inteligența artificială periculoasă
Trei morți, între care un copil, în urma atacurilor rusești cu rachete lângă Kiev
Artiști independenți, în luptă cu copiile de pe internet: lucrări „furate” și vândute ieftin pe platforme globale
















