În familia noastră am fost mereu un fel de ajutor necalificat al surorii mele
2349
Sursa: psychologies.ro Toată viața mea a gravitat în jurul surorii mele. Am acceptat acest lucru la început pentru că îmi doream liniște în familia noastră, iar mai apoi pentru că ea avea ceva ce eu nu puteam să am: copii.
Am avut un tată strict și o mamă care ne-a iubit, ne-a îngrijit, dar care nu putea gestiona în favoarea tuturor relațiile de familie.
Tata era dur, se enerva ușor, avea reguli stricte, iar mama… făcea tot posibilul să nu le încălcăm. Îl iubea mult, chiar dacă nu era neapărat fericită cu el. Aveau împreună trei copii, iar mama ne îngrijea, dar ne dorea cuminți și ascultători.
Eram, de cele mai multe ori, temători. Când tata era calm și liniștit și acum țin minte ce voce puternică avea. Când se enerva… paralizai numai dacă ridica tonul.
Eu am o soră mai mare. Aveam și un frate mai mic pe care, din păcate, l-am pierdut prea devreme, din cauza unei malformații cardiace. El era „copilul de aur” al familiei pe care îl iubeam toți nemăsurat. Avea o fire calmă și blândă și era mereu dispus să ne ajute, să rezolve, să repare… ne bazam pe el pentru orice.
Sora mea mai mare a fost mereu egoista familiei. Dacă nu aveam voie să venim în casă mai târziu de ora nouă seara, ea venea la miezul nopții.
Țin minte cum o așteptam cu mama, cu câtă panică și teamă să nu se enerveze tata. Sora mea nu avea nicio grijă. Vorba ei de bază era: vreau să îmi trăiesc viața. Nu ținea cont de nimeni și nimic.
Mereu în conflict cu toată lumea, ea era cauza celor mai mari scandaluri. Dacă aveam treburi de făcut prin casă, ea era mereu bolnavă. O dureau, pe rând, burta, stomacul, capul, spatele sau… degetul mic.
Eu, pentru a o ajuta pe mama și pentru a avea puțină liniște, preluam treburile ei. Nu mi se părea normal, uneori mă revoltam, dar am constatat repede că nu obțineam nimic prin revoltă, ci doar certuri mai mari.
Timpul a trecut așa, iar mama s-a obișnuit ca ei să îi ia apărarea și să îi acopere prostiile, iar pe mine să mă folosească drept scut. Cum am acceptat nici eu nu mai știu, dar cert e că am făcut-o.
Ani mai târziu, anumite probleme m-au lăsat incapabilă să am copii.
Sora mea s-a căsătorit, a făcut doi copii, apoi a divorțat. Copiii ei au fost crescuți de mine și de mama. De ce? Pentru că eu i-am iubit nespus, mama i-a divinizat, iar sora mea a continuat să facă ce știa mai bine: să își trăiască viața.
Copiii erau în liceu când sora mea a pierdut un business în care intrase alături de câțiva oameni dubioși, după părerea mea. Nu a știut să se reangajeze și să o ia de la zero. Voia să fie „patroană”. Și-a ipotecat casa, a pus-o apoi gaj unui cămătar, a risipit banii și a pierdut tot.
Am avut certuri mari cu ea și cu mama. Pentru că era o egoistă iresponsabilă cu cei doi copii. Nu conta decât ea. Mama i-a luat partea. Nu vedea că nu este normal ca eu să fiu mai responsabilă pentru cei doi nepoți ai mei. Spunea că are și ea dreptul să trăiască și că nu are o viață ușoară.
Din punctul meu de vedere, îi era teamă să nu o supere, iar sora mea să îi ia copiii. Îi iubea prea mult, iar copiii au fost mereu dependenți de bunică. Ar fi fost o dramă.
Dramă a fost și pentru mine. După o viață irosită, pentru ca sora mea să și-o trăiască pe a ei, am văzut cum pentru mama eram doar un soi de ajutor necalificat al surorii mele.
Dădeam bani pentru copii, pentru casă, contribuiam la educația lor și îmi scoteam sora din diverse încurcături. Câștigul? Am doi copii care mă iubesc ca pe o mamă, dar o viață netrăită pentru mine.
Mereu găsim scuze și justificări pentru acțiunile și deciziile noastre. Eu i-am iubit de mici și au fost ceea ce îmi doream cel mai mult. Dar iubirea mea pentru copii și dragostea mamei noastre pentru nepoți au întreținut comportamentul iresponsabil al surorii mele care a trecut prin viață fix cum a tăiat-o capul, fără să îi pese de nimeni, fără responsabilități și griji.
Uneori mă gândesc că mulți dintre noi facem acest lucru: uităm să ne întrebăm ce anume ne dorim pentru noi înșine. Iar timpul trece și nu o face în favoarea noastră. Uneori, ne trezim prea târziu și constatăm că am uitat să trăim pentru noi.
Sursa: psychologies.ro
01.02.2019
16:39
2605
AVERTISMENTUL unei mame, după ce era să-și piardă copilul într-un accident stupid
31.01.2019
17:40
3945
Cum dezvățăm copiii de rosul unghiilor
31.01.2019
17:20
3927
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
30.01.2019
17:40
2829
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
29.01.2019
07:30
3652
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3229
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
18.01.2019
20:03
3751
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
18.01.2019
08:02
3419
Imaginile cu un tată care ALĂPTEAZĂ au devenit virale!
16.01.2019
12:39
4667
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
15.01.2019
20:02
3217
MONSTRUOS // Și-a ținut fiica într-un scaun cu rotile timp de 20 de ani, deși aceasta era sănătoasă
14.01.2019
20:03
3192
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
19:30
3874
Motivul CUTREMURĂTOR pentru care o fetiță de zece ani s-a sinucis
20.03.2026
07:51
30
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
486
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
512
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
522
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
541
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
559
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
537
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
610
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
522
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
573
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
628
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
550
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
597
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
620
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
621
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
632
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
692
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
560
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
601
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
667
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
649
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
601
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
623
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
673
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
608
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














