Impuls european pentru învățământul superior din Moldova: seminarul național Erasmus+ și avansarea procesului Bologna
1278
Peste 50 de reprezentanti ai universitatilor, ai Ministerului Educatiei si Cercetarii si ai societatii civile au participat la seminarul national intitulat „Mobilitate si internationalizare in invatamantul superior: avansarea Procesului Bologna”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, cu sprijinul Oficiului National Erasmus+ si in parteneriat cu Delegatia Uniunii Europene in Republica Moldova. Scopul seminarului a fost discutarea pasilor urmatori pentru integrarea mai profunda a universitatilor din tara in Spatiul European al Invatamantului Superior (EHEA).
Seminarul a fost coordonat de dr. Ligia Deca, fost ministru al Educatiei din Romania si prorector al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, care este si Secretara Generala a Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO. Ea a ghidat discutiile despre provocarile si oportunitatile mobilitatilor academice, in special in contextul in care Republica Moldova este o tara candidata la Uniunea Europeana.
Prezentă la seminar, Adriana Cazacu, secretar de stat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, a vorbit despre prioritățile ministerului legate de promovarea internaționalizării. „Pentru Ministerul Educatiei si Cercetării internationalizarea invatamantului superior este o prioritate. Astfel, ne-am stabilit obiective ambițioase pentru dezvoltarea politicilor care sprijină mobilitatea si conectarea universitatilor moldovenesti cu lumea. În acest scop, am elaborat Foaia de parcurs privind internationalizarea invatamantului superior, dupa care Planul de actiuni privind internationalizarea invatamantului superior pentru anii 2024-2025. Aceste documente de politici cadru se aliniază viziunii europene asupra invatamantului superior”.
Adriana Cazacu a mai mentionat ca internationalizarea universitatilor si cresterea mobilitatii academice sunt obiective fundamentale ale Spatiului European al Invatamantului Superior. Acest spațiu se axează pe calitate, recunoaștere, echitate și valori academice comune.
Evenimentul a fost gazduit de Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice si a fost organizat cu ajutorul Expertilor in Reforma Invatamantului Superior (HERE) din Moldova, fiind parte a activitatilor echipei HERE in Republica Moldova. Expertii in Reforma Invatamantului Superior activeaza in cadrul Programului Erasmus+, sprijiniți de consorțiul internațional SPHERE. Consortiul cuprinde experti ai Asociatiei Universitare Europene (EUA), care reprezintă peste 800 de universitati din Spatiul European al Invatamantului Superior (EHEA) si 33 de consilii nationale ale rectorilor.
23.03.2026
23:25
152
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
357
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
340
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
451
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
452
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
448
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
458
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
510
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
523
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
556
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
23:25
12
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
347
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
333
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
446
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
448
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
444
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
453
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
506
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
519
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
553
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
541
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
527
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
570
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
636
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
634
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
654
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
611
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
688
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
744
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1174
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
842
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
942
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
898
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
899
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
940
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40






Inapoi














