IMPORTURI // R. Moldova cumpără de DOUĂ ori mai mult decât vinde pe piețele externe
1974
R. Moldova a importat, pe parcursul anului 2018, mărfuri în valoare de 5,8 miliarde de dolari, cu 19,3% mai mult decât în 2017.
Astfel, produsele cumpărate din exterior depășesc de mai bine de două ori valoarea celor exportate pe piețele din afară în același an.
Datele Biroului Național de Statistică arată că deficitul balanței comerciale a fost, în 2018, de 3,1 miliarde de dolari, cu 651,1 milioane mai mult decât în 2017.
Deși 70% dintre produsele noastre ajung pe piața UE și numai 15% - pe cea a CSI, balanța comercială s-a încheiat cu un deficit comercial de un miliard de dolari în raport cu statele CSI, în timp ce cu UE aceasta a constituit aproape 990 de milioane de dolari.
CITIȚI și R. Moldova a EXPORTAT mai MULT în 2018, iar peste două treimi din mărfuri au ajuns pe piața UE: Vânzările pe piața CSI au scăzut dramatic
Astfel, importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 2,9 miliarde de dolari, cu 19,4% mai mult față de anul 2017, deținând o pondere de 49,5% în totalul importurilor, în timp ce importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 1,4 miliarde de dolari, cu 20,2% mai mare decât în anul 2017.

În 2018, în CSI am vândut mărfuri de doar 416 milioane de dolari, adică mai puțin de trei ori decât am cumpărat, situație similară în cazul pieței ruse unde am vândut de 218 milioane și am cumpărat de 720 de milioane de dolari.
În România, care este cea mai mare piață pentru produsele moldovenești, am vândut produse în valoare de 792 de milioane de dolari și am cumpărat de 838 de milioane. Importurile din Turcia s-au cifrat la 340 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât am vândut pe această piață, iar cele din China - la 600 de milioane de dolari, deși am exportat acolo mărfuri de 18 milioane de dolari.
Cel mai mult, R. Moldova a importat mașini și echipamente pentru transport (pondere de 24,1% în totalul importurilor), mărfuri manufacturate (19,8%), combustibili minerali, lubrifianți și materiale derivate (17,2%), produse chimice (14,1%) etc.
Majoritatea importurilor au fost aduse în R. Moldova cu mijloacele de transport rutier - 82,8%, acestea fiind fiind urmate de transportul feroviar - 5,7%, instalațiile fixe de transport - 5,2%, transportul maritim - 2,8%, aerian - 2,7%, autopropulsie - 0,6% și expedieri poștale - 0,2%.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
04.09.2026
16:20
04.09.2026
15:54
04.09.2026
15:42
04.09.2026
15:12
04.09.2026
14:47
04.09.2026
14:43
04.09.2026
14:28
04.09.2026
14:14
04.09.2026
14:13
04.09.2026
14:05
04.09.2026
14:01
04.09.2026
14:00
04.09.2026
13:55
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:49
04.09.2026
13:43
04.09.2026
13:04
04.09.2026
12:54
04.09.2026
12:28
04.09.2026
12:14
04.09.2026
12:00
04.09.2026
11:51
04.09.2026
11:48
04.09.2026
11:31
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















