Ilan Șor, despre Năstase: „De la Țopa la Europa. Nu poate trăi fără stăpâni cu cărți de credit. Ce drept are să mă critice o nulitate, care nu a putut construi un teren pentru copii nici măcar în satul natal”
1655
facebook Liderul PPDA, Andrei Năstase, a fost luat în colimator de președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, după ce primul a declarat că, să fi fost dânsul în funcția de primar al capitalei, atunci ar fi reparat toate pasajele subterane din municipiul Chișinău. Șor spune că Năstase ar fi un „profitor” și „palavragiu”, care în satul său de baștină nu a făcut măcar un teren de joacă pentru copii.
„Andrei Năstase iese mereu ca păduchele în frunte. Indiferent despre ce ar fi vorba, e expert în toate. Este gata să discute despre orice, dar de fiecare dată o face la fel de primitiv. La fel și acum a ajuns să vorbească despre trecerile subterane din Chișinău. Potrivit lui, dacă ar fi ajuns primar al Chișinăului, trecerile subterane demult ar fi fost reconstruite. Pe bani, potrivit lui, europeni. Cam așa se vede Năstase în funcția de primar – să alerge prin toată Europa cu mâna întinsă, să roage, să cerșească și să facă de râs și funcția sa, și alegătorii, și țara”, a scris Șor pe Facebook.
Fostul primar de Orhei admite că Năstase ar putea găsi bani pentru pasajele subterane, dar menționează că în Chișinău sunt o mulțime de alte probleme. „De unde va lua pentru reparația trotuarelor, a drumurilor, acoperișurilor, iluminatul stradal, amenajarea parcurilor, a zonelor verzi? Tot din Europa? În opinia lui Năstase europenii sunt niște unchi zâmbitori în permanență gata să dezlege punga”.
Acesta a mai adăugat că Năstase s-a învățat să ia bani de la cineva și altfel nu poate.
„Andrei Năstase nu poate trăi fără stăpâni cu cărți de credit. Mai demult aceștia erau Țopa, iar acum – Europa. Nu contează cine sunt, important să dea bani la timp. Este psihologia unui cerșetor de meserie”, a precizat Șor.
Șor vorbește și despre mandatul său de primar de la Orhei. „Pentru comparație – la Orhei am majorat bugetul de trei ori și am construit orașul fără a ne umili în fața nimănui. Am depins și depindem exclusiv de alegători. Anume ei, cetățenii Moldovei, sunt stăpânii noștri. Ceea ce propune Năstase pentru țară nu este altceva decât legalizarea robiei, iar pentru el personal - posibilitatea de a huzuri în urma „otkaturilor”. Și încă ceva – ce drept are să mă critice o nulitate ca Năstase, care nu a putut construi un teren pentru copii nici măcar în satul natal? Eu, în comparație cu el, am ce demonstra, ce le raporta oamenilor. Un lenos, palavragiu și profitor nu poate și nu trebuie să-i critice pe oamenii care lucrează pentru binele țării și al poporului”, a conchis acesta.
Subiectul pasajelor subterane a apărut după ce Partidul „ȘOR” și „Avia Invest” au modernizat pasajul subteran din orășelul Aeroport și a venit cu propunerea să restabilească toate trecerile subterane din sectorul Botanica. Primarul interimar Ruslan Codreanu a respins oferta.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















