IGP și Ambasada SUA, un nou pas în lupta împotriva drogurilor în Moldova!
1308
Conducerea Inspectoratului General al Poliției s-a întâlnit cu delegația Oficiului Regional al Administrației pentru Combaterea Drogurilor din cadrul Ambasadei SUA la București, condusă de Kevin Rudolph, atașatul pentru România și Republica Moldova. La discuții au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Național de Investigații.
La începutul întâlnirii, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernǎuțeanu, a mulțumit Ambasadei SUA pentru sprijinul constant oferit pentru dezvoltarea Poliției și a reiterat angajamentul instituției pentru întărirea colaborărilor bilaterale. De asemenea, a subliniat importanța durabilității proiectelor comune în curs de implementare, menite să optimizeze activitatea polițienească.
Printre subiectele discutate s-au numărat: organizarea și desfășurarea de cursuri practice pentru ofițeri, întărirea capacităților de investigare a infracțiunilor complexe, inclusiv combaterea traficului de droguri, dotarea și modernizarea laboratorului criminalistic cu noi cromatografe pentru a eficientiza expertizele privind substanțele interzise, etc.
O atenție deosebită a fost acordată creării unui incinerator specializat pentru distrugerea sigură a drogurilor confiscate, respectând reglementările de siguranță și protecția mediului.
Această întâlnire reflectă angajamentul comun al părților de a combate traficul de droguri și de a întări parteneriatul strategic dintre cele două entități.
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
21.09.2026
20:31
21.09.2026
20:10
21.09.2026
19:56
21.09.2026
19:45
21.09.2026
19:35
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
21.09.2026
18:37
21.09.2026
18:08
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură





















