Igor Munteanu explică de ce Dodon este mai PERICULOS decât Plahotniuc și de ce e nevoie ca guvernul să fie dat jos de URGENȚĂ
5045
Vicepreședintele Platformei „DA”, Igor Munteanu, este convins că Igor Dodon este mult mai periculos decât Vlad Plahotniuc și din acest motiv ar trebui oprit. Primul pas pentru ca Igor Dodon să nu-și consolideze puterea este demiterea Guvernului Chicu, spune deputatul.
„Astăzi am semnat moțiunea de cenzură și nu am nicio îndoială că este o decizie corectă, necesară, oportună, adecvată. Este nevoie de un guvern credibil, creat să scoată R. Moldova din impasul și buimăceala anului 2020. Pentru că liderii PSRM înțeleg că ar putea pierde inițiativa, ei au început a pregăti condițiile pentru a corupe rezultatul voinței alegătorilor la următorul scrutin. Astfel, preconizatele schimbări la Codul electoral, limitarea participării diasporei la alegeri, folosirea înzecită a turiștilor transnistreni, deschiderea unor zeci de secții de vot pe teritoriul Rusiei sunt doar câteva elemente dintr-un scenariu complex, care aparține guvernării Dodon. Dodon îi mulțumește de pe acum lui Krasnoselski pentru că are grijă de „stabilitatea gărzilor sale”, dar ce va fi în toamnă, cu susținerea organică a statului rus?!”, se întreabă Munteanu.
De asemenea, legislatorul atrage atenția că unele grupuri de „influenceri guralivi” încearcă să promoveze ideea că Dodon „nu ar fi periculos” ca și Plahotniuc.
„Este un fals și voi explica de ce. În primul rând, Dodon are astăzi controlul asupra unui larg bazin electoral la care Plahotniuc nici nu putea visa la vremea lui, care-i poate oferi PSRM-ului șansa istorică de a controla peste 45% din voturi la viitoarele alegeri (parlamentare). Și doi - niciodată fostul oligarh nu a obținut susținerea proiectelor sale politice la Kremlin, iar aceste două avantaje clare ale PSRM sunt decisive. În condițiile în care criza pandemică și alte turbulențe politice au demotivat Occidentul să rămână un actor activ în privința procesului democratic din R. Moldova, și nu doar în privința R. Moldova, dar și a întreg spațiului PaE, forțele politice europene din R. Moldova trebuie să ia decizii mature, chiar cu riscul de a ieși din zona lor de confort, prevenind erorile care pot avea efecte greu de remediat”, spune deputatul.
Munteanu a mai adăugat că actuala majoritate PSRM – PD nu va permite organizarea unor alegeri corecte la scrutinul din 1 noiembrie: „Va fi folosită masiv resursa administrativă, singura care-i poate asigura un nou mandat liderului PSRM, cel mai popular candidat după Voronin în sondaje. După realegerea lui Dodon, pozițiile PSRM-ului se vor consolida în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate. Un guvern neutru este soluția unică pentru ca R. Moldova să nu rămână ostatecul grupurilor de consultanți ruși, cei care-l educă astăzi pe Dodon să joace șah cu opoziția. Ei vor fi câștigătorii reali ai viitoarei curse prezidențiale și nu actualul Guvern Chicu”.
Deputatul a subliniat că la ora actuală Dodon are priorități clare - preluarea controlului asupra Curții Constituționale și procuraturii, anularea mandatului imperativ și revizuirea Constituției în direcția profilului politic pe care-l reprezintă acest grup rusofil, PSRM.
„Dacă „sirenele” politice, care-i cheamă pe cetățenii R. Moldova să ignore urgența strategică a schimbării Guvernului Chicu își vor atinge scopul, atunci Dodon ar putea obține un nou mandat, demarând pe un scenariu strict geopolitic, cu pasiuni autoritare de tip neo-sovietic, un putinism asortat la pauza „geopolitică” în care a intrat UE în acest moment. Timpul destinat reflecțiilor și ezitărilor curge rapid ca o clepsidră spartă. Moțiunea de cenzură este primul pas spre demolarea acestui guvern de buzunar al lui Dodon”, a conchis sursa citată.
De menționat că deputații Platformei „DA” au semnat astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Documentul nu a fost semnat, deocamdată, de către deputații PAS. Formațiunea condusă de Maia Sandu susține că sâmbătă va fi luată o decizie, dar conducerea Platformei „DA”, prin intermediul vicepreședintelui Alexandru Slusari, atenționează că ar putea fi târziu, deoarece peste trei săptămâni Parlamentul va fi deja în vacanță.
14.10.2021
12:56
3313
Litvinenco le răspunde comuniștilor și socialiștilor, care au depus o MOȚIUNE împotriva sa: „Drumul spre o justiție dreaptă și o luptă veritabilă împotriva CORUPȚIEI nu va fi ușor, deoarece tare mulți sunt împotrivă. Pentru că au ce pierde”
02.12.2020
17:59
2277
DECIS // Deputații urmează examineze MOȚIUNEA simplă asupra activității MAI și să aprobe BUGETUL și politica fiscală pentru anul 2021. „După ședința Biroului permanent al Parlamentului, pot declara că Dodon provoacă CONFLICT CIVIL…”
20.07.2020
18:55
2921
VIDEO, UPDATE // Guvernul Chicu RĂMÂNE în funcție: Doar 46 de parlamentari au VOTAT pentru demiterea Executivului condus de fostul consilier al lui Dodon
14.07.2020
14:39
2597
Președintele s-a RĂZGÂNDIT. Ministra Dumbrăveanu rămâne fără MEDALIE deocamdată: „Mai are de lucru...”
14.07.2020
10:27
2737
VIDEO, DOC // Deputații Platformei „DA” nu au mai așteptat decizia PAS și au semnat MOȚIUNEA de cenzură împotriva Guvernului Chicu: „Am pierdut două luni cu discuții sterile”
14.07.2020
10:24
2656
Candu, despre ezitarea PAS de a semna MOȚIUNEA de cenzură împotriva Guvernului Chicu: „Oamenii încep să-și piardă speranța. O opoziție DIVIZATĂ este în beneficiul lui Dodon”
10.07.2020
09:50
3533
Un parlamentar anunță CĂDEREA Guvernului Chicu. Când se va întâmpla acest lucru: „După cazul Gațcan nu s-a pus punct plecărilor...”
09.07.2020
16:42
4413
Fracțiunea PAS va semna MOȚIUNEA de cenzură împotriva Guvernului Chicu: „Chicu deja își CONCEDIAZĂ angajații. Va trebui foarte atent să măsurăm ca să ia foc această inițiativă”
09.07.2020
12:20
2001
Igor Dodon forțează o MOȚIUNE de cenzură împotriva Guvernului Chicu? Șeful statului continuă să ATACE opoziția, după ce Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament: „Dacă „alianța haosului” nu va depune moțiune de cenzură...”
02.05.2018
09:20
3118
„COTONOGEALĂ” între candidații de dreapta. Munteanu îi amintește lui Năstase de o poză NETRUCATĂ: „Nu vă mai ascundeți după adresele de FB ale unor fruntași PDA”
29.05.2017
15:56
4345
VIDEO // Democrații rămân IMPASIBILI, după ce doi miniștri ai PL s-au RETRAS din Guvern. „Încă nu am recepționat toate CERERILE. Avem majoritate parlamentară”
03.10.2016
10:20
6247
Ședință SURPRIZĂ, azi la Parlament! „Probabil, se tem de proteste”
09.04.2026
16:57
52
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
66
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
72
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
59
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
198
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
254
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
233
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
250
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
445
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
306
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
392
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
486
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
676
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
532
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
501
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
722
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
702
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
587
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
632
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
604
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
616
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
563
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
653
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
608
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
580
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














