Împrumuturi de peste 82 de milioane de euro pentru modernizarea agriculturii și a învățământului profesional tehnic
120
Chișinău, 6 octombrie 2026 – Republica Moldova urmează să negocieze contractarea a două împrumuturi pentru realizarea unor proiecte importante în agricultură și învățământul profesional tehnic. Membrii Comisiei pentru politică externă au aprobat avizele consultative necesare pentru inițierea negocierilor și semnarea acordurilor.
Primul aviz se referă la un împrumut de până la 49,1 milioane de euro, destinat proiectului „Modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole (etapa a II-a)”. Inițiativa are drept scop facilitarea accesului întreprinderilor agricole micro, mici și mijlocii la utilaje și echipamente moderne. Prin acest sprijin se urmărește creșterea competitivității producătorilor pe piețele interne și externe.
Împrumutul va fi acordat de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA), pe o perioadă de 20 de ani, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Fondurile vor fi utilizate pentru procurarea tehnicii și a echipamentelor agricole moderne, inclusiv a celor necesare activităților post-recoltare.
Fermierii eligibili vor putea achiziționa echipamentele în baza unor contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate. Tranzacțiile vor fi realizate prin intermediul Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii.
O parte din resurse va fi alocată serviciilor de consultanță și instruire. Acestea vor viza cooperarea dintre producători, aplicarea unor practici durabile de cultivare și conservare a solului, precum și promovarea vinurilor moldovenesti pe piața japoneză.
Un alt aviz aprobat de membrii Comisiei prevede inițierea negocierilor cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru contractarea unui împrumut de 33 de milioane de euro. Banii vor finanța parțial proiectul „Modernizarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea unei infrastructuri educaționale accesibile, eficiente energetic și digitalizate. Fondurile vor fi investite în modernizarea infrastructurii a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic. Lucrările planificate includ reabilitarea a 24 de blocuri de studii, printre care ateliere și laboratoare, precum și dotarea acestora cu echipamente necesare instruirii practice.
În cadrul proiectului este prevăzută și reabilitarea a 23 de cămine. Valoarea totală a inițiativei se ridică la 80 de milioane de euro. Jumătate din această sumă va reprezenta contribuția Republicii Moldova prin Mecanismul de Reformă și Creștere, iar cealaltă jumătate va fi acoperită din granturi internaționale.
Prin aprobarea avizelor, Comisia pentru politică externă a creat cadrul necesar pentru continuarea procedurilor de negociere și pentru semnarea acordurilor de împrumut.
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:10
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
13:58
06.10.2026
13:51
06.10.2026
13:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















