După intrarea în Guinness World Records, Ziua Națională a Vinului 2026 bate noi recorduri: 116 mii de degustări și 14 mii de carnete cumpărate
237
6 octombrie 2026, Chișinău - Cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului s-a încheiat cu rezultate record. După ce Republica Moldova a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare reprezentare umană a unei vițe-de-vie, ediția aniversară a stabilit noi recorduri și la capitolul participare: 114 vinării reunite în Piața Marii Adunări Naționale, 14.000 de carnete ale degustătorului cumpărate și peste 110.000 de degustări înregistrate în cele două zile ale evenimentului. Numărul carnetelor cumpărate a crescut cu aproximativ 55% față de ediția din 2025, când au fost achiziționate peste 9.000. Totodată, numărul degustărilor a fost cu mai mult de 30% peste nivelul celor aproximativ 84.000 înregistrate anul trecut.
Desfășurată pe 3 și 4 octombrie, cu sloganul „Vinul care ne unește”, ediția aniversară a marcat 25 de ani de Ziua Națională a Vinului și a adus împreună producători, profesioniști ai sectorului, localnici și turiști din peste 70 de țări, veniți să descopere Vinul Moldovei.
În acest an, cifrele au fost colectate în timp real prin intermediul unui nou sistem digital. Acesta a permis activarea codurilor QR de pe Carnetul Degustătorului, precum și evaluarea directă a vinurilor degustate.
Datele ediției din acest an confirmă o nouă creștere a interesului publicului pentru Vinul Moldovei. Dacă în 2025 participau 106 vinarii, la cea de-a XXV-a ediție numărul acestora a ajuns la 114. În același timp, numărul degustărilor a crescut de la 84.647 la 116.880, ceea ce înseamnă cu 32.233 mai multe degustări comparativ cu anul trecut.
Ediția aniversară a adus și o noutate în experiența oferită publicului: posibilitatea de a evalua direct vinurile degustate. Prin intermediul noii platforme digitale, aproximativ 2.500 de persoane au scris recenzii pentru vinuri pe parcursul celor două zile. Carnetul Degustătorului includea 10 degustări, iar participanții care lăsau 7 recenzii pentru vinurile degustate puteau beneficia de încă două degustări suplimentare.
Mecanismul i-a încurajat pe participanți să interacționeze mai mult cu produsele degustate și, în același timp, a permis colectarea unui feedback direct despre Vinul Moldovei.
Vinurile albe, cele mai degustate
Datele colectate în cele două zile arată că vinurile albe și-au păstrat prima poziție în preferințele publicului, cu 44.686 de degustări, față de 30.763 în 2025.
Vinurile roșii au înregistrat 34.658 de degustări, comparativ cu 29.931 anul trecut. În același timp, spumantele au ajuns la 21.022 de degustări, față de 13.199 în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de peste 59%.
Și vinurile rosé au câștigat teren, cu 12.587 de degustări, față de 7.733 la ediția precedentă. Creșterea a fost de aproximativ 63%. Divinurile au înregistrat 3.927 de degustări, comparativ cu 3.021 în 2025.
Astfel, toate cele cinci categorii de vinuri au înregistrat creșteri față de ediția precedentă, iar numărul total al degustărilor a depășit pentru prima dată pragul de 100.000.
Ediția a 25-a a adus Republicii Moldova și un Guinness World Records
Recordurile de participare au fost anunțate după ce, în prima zi a sărbătorii, Republica Moldova a intrat oficial în Guinness World Records. Un număr de 493 de persoane au format cea mai mare reprezentare umană a unei vițe-de-vie din lume, chiar în Piața Marii Adunări Naționale. Momentul a devenit unul dintre simbolurile ediției aniversare și o expresie a sloganului „Vinul care ne unește”.
De la PMAN, experiența Vinului Moldovei s-a extins în oraș
În 2026, Ziua Națională a Vinului a depășit și spațiul tradițional al Pieței Marii Adunări Naționale. Prin platforma „Vinul care ne unește”, sărbătoarea s-a extins către localuri HoReCa și instituții culturale. Astfel, experiențele dedicate Vinului Moldovei au continuat în mai multe spații din oraș.
După 25 de ediții, Ziua Națională a Vinului rămâne cea mai amplă sărbătoare dedicată sectorului vitivinicol și una dintre principalele platforme de promovare a brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.
Ziua Națională a Vinului este organizată anual de Oficiul Național al Viei și Vinului.
Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:10
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
13:58
06.10.2026
13:51
06.10.2026
13:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















