Dan Perciun, la Hîncești: noua salarizare și reorganizarea școlilor, discutate cu directorii instituțiilor de învățământ
210
Salarizarea angajaților din educație, reducerea birocrației și reorganizarea administrativă a sistemului de învățământ au fost principalele subiecte discutate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, cu directorii instituțiilor de învățământ din raionul Hîncești. Discuția a avut loc în cadrul unei vizite de lucru.
Ministrul a prezentat estimările referitoare la noua formulă de salarizare. De asemenea, acesta a răspuns întrebărilor privind modificarea mecanismului de acordare a plăților pentru performanță.
„Obiectivul asumat de Ministerului Educației și Cercetării este ca salariul mediu al cadrelor didactice să ajungă la cel puțin 120% din salariul mediu pe economie. Pentru a ne apropia de acest nivel, lucrăm la o nouă formulă de salarizare, care prevede majorări pentru cadrele didactice și regândirea plăților pentru performanță. Ne dorim ca remunerarea să reflecte mai bine munca profesorilor și responsabilitățile suplimentare pe care și le asumă”, a menționat Dan Perciun.
După stabilirea unui cadru comun cu sindicatele, noul mecanism urmează să fie supus consultării publice.
Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost reorganizarea administrativă a sistemului de învățământ. Atribuțiile direcțiilor raionale de învățământ urmează să fie preluate de agenții teritoriale, care vor fi subordonate direct Ministerului Educației și Cercetării.
Pentru 32 de unități administrativ-teritoriale, inclusiv pentru raionul Hîncești, transferul calității de fondator este prevăzut începând cu 1 ianuarie 2027.
„Vrem mai multă autonomie școlară, mai mult sprijin, mai multă încurajare, mai mult suport, mai puțină verificare, mai puțin formalism. Mai mult accent pe rezultat decât pe proces”, a spus ministrul.
Potrivit lui Dan Perciun, tranziția la noua structură nu ar trebui să perturbe activitatea școlilor. Odată cu transferul către agențiile teritoriale de educație, instituțiile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev.
Bugetele școlilor și rapoartele privind utilizarea banilor vor fi publicate online. Investițiile vor fi prioritizate în funcție de starea clădirilor, siguranța elevilor, numărul copiilor și condițiile de studiu. Astfel, se urmărește o gestionare mai transparentă și mai eficientă a resurselor.
Vizita în raionul Hîncești face parte din dialogul Ministerului Educației și Cercetării cu managerii instituțiilor din teritoriu despre reformele lansate în ultimii ani. Printre acestea se numără reforma „Restart în educație”, reorganizarea rețelei școlare, reforma curriculumului și a manualelor, precum și schimbarea mecanismului de salarizare.
În lista reformelor se regăsesc și extinderea rețelei școlilor-model, extinderea alimentației gratuite pentru elevii claselor a V-a - a IX-a, precum și externalizarea serviciilor de alimentație și pază. Aceste măsuri vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu și eficientizarea activității instituțiilor de învățământ.
În cadrul vizitei, ministrul a participat și la festivitatea dedicată Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ.
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:10
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
13:58
06.10.2026
13:51
06.10.2026
13:46
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița


















