Stiri

Guvernul și CALM-ul s-au „ÎMPĂCAT”: Problemele primarilor, discutate într-un grup de lucru cu reprezentanți de ambele părți

Social 23.02.2018 13:32 Vizualizări2919
Guvernul și CALM-ul s-au „ÎMPĂCAT”: Problemele primarilor, discutate într-un grup de lucru cu reprezentanți de ambele părți

După o perioadă de stagnare în dialogul dintre Guvern și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), primarii din R. Moldova s-au întâlnit, astăzi, cu premierul Pavel Filip și miniștrii într-o ședință de lucru, în cadrul căreia au decis ca problemele aleșilor locali să fie discutate imediat ce apar în cadrul unui grup de lucru cu reprezentanți ai ambelor părți.

Printre problemele abordate la ședință de primari se numără hărțuirea din partea organelor de drept și a inspectorilor fiscali, salariile mici ale funcționarilor publici care alungă specialiștii din primării, necesitatea realizării reformei administrativ-teritoriale etc.

Primarul de Strășeni, Valentina Casian, a denunțat controlul excesiv, inclusiv din partea Oficiului Teritorial Strășeni al Cancelariei de Stat. Potrivit Valentinei Casian, din cele 12 unități de personal pe care le are la primărie, doar cinci sunt acoperite, instituția neavând jurist. Cu toate acestea, în trei din cele patru dosare deschise, Primăria Strășeni a obținut câștig de cauză, chiar dacă a fost purtată prin instanțe.

„Este imposibil să activăm în asemenea condiții”, a spus primărița de Strășeni.

Primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a vorbit despre salariile mici din administrația publică locală, un funcționar public primind o retribuție de 2 200 de lei pe lună, ceea ce îi determină pe profesioniști să plece din sistem.

Un alt primar a propus ca impozitul pe venit perceput de la agricultori să rămână în localitate pentru investiții în infrastructură, iar Nicolae Tudoreanu de la Feștelița a remarcat faptul că autoritățile locale sunt impuse să semneze kilometri de hârtii.

Premierul Pavel Filip a declarat că este la curent cu aceste probleme și a amintit că prima sa decizie când a preluat funcția de premier a fost impunerea unui moratoriu pentru controalele efectuate în R. Moldova. Premierul a declarat că propunerea ca primăriile să decidă singure ce salarii să plătească funcționarilor trebuie analizată minuțios, fiindcă nu toate aceste instituții au surse bugetare pentru a-și permite acest lucru.

Prim-ministrul a îndemnat primarii să semnalizeze problemele pe care le au „la orice oră” în grupul de lucru creat pentru a găsi soluții de rezolvare a acestora.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4601 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.30 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri