Guvernul scoate la VÂNZARE o bază de odihnă din Zatoca, ce aparține R. Moldova
5612
Uahotels.info
Baza de Odihnă „Mecita” din orașul Zatoca, raionul Belgorod – Dnestrovsc al regiunii Odesa din Ucraina, care aparține R. Moldova a fost inclusă astăzi de Guvern în lista bunurilor pasibile privatizării.
Această bază de odihnă este gestionată de către ÎS Brănești, fondator al căreia este Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova. Anterior, R. Moldova a fost deposedată de această bază de odihnă, iar Ministerul Justiției a obținut din nou dreptul asupra ei în anul trecut.
Lista bunurilor scoase la privatizare a mai fost completată cu patru obiective din subordinea Serviciului Fiscal de Stat și au fost excluse întreprinderile și clădirile vândute deja de Guvern, cum ar fi SA „Glass Container Company”, magazinul „Unic”, SA „Aeroport Catering” etc.
Din aceeași listă a mai fost coasă și aeronava „IAK-40”, cu care se plimba fostul președinte Vladimir Voronin, care a fost casată, după ce a fost scoasă de mai multe ori la vânzare și nu a prezentat niciun interes din cauza gradului înalt de uzură a acesteia.
Menționăm că, recent, Agenția Proprietății Publice a scos la vânzare zeci de întreprinderi importante de stat, printre care Baza turistică „Moldova” din regiunea Transcarpatica din Ucraina pentru care cere 8,1 milioane de lei, Institutul de Proiectări de Stat - se cere un preț de 3,325 de milioane de lei, și Baza de odihnă „Lux” de la Vadul lui Vodă - 470 de mii de lei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















