Stiri

Guvernul nu a susținut inițiativa PAS de a ajuta sectorul turismului pe timp de pandemie

Actualitate 22.12.2020 15:59 Vizualizări1298
Guvernul nu a susținut inițiativa PAS de a ajuta sectorul turismului pe timp de pandemie

Guvernul a emis aviz negativ pentru inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de a susține ramura turismului, care a ajuns în prag de faliment în perioada pandemiei.

Deputatul Petru Frunze a declarat, în cadrul unui briefing de presă susținut luni în Parlament, că proiectul de lege înregistrat de PAS și elaborat după practica din România prevede oferirea de către angajatori atât din domeniul public, cât și privat o dată pe an angajaților un voucher de vacanță în valoarea unui salariu mediu pe economie pentru achitarea serviciilor turistice doar în structurile de primire turistică de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Aceasta ar oferi industriei turismului posibilitatea să nu falimenteze, ci să se mențină și să se dezvolte. Am mai indicat în această inițiativă legislativă ca agențiile de turism să nu poată aplica un coeficient mai mare de 10% ce ține de profitul acestei activități, iar instituția publică sau agentul economic să contacteze direct cu structurile de primire turistică, pentru ca angajații să beneficieze de vouchere de vacanță. Aceste vouchere urmau să nu fie impozitate și anume acesta este unul dintre motivele invocate de Guvern pentru a respinge inițiativa”, a explicat deputatul Petru Frunze.

În opinia autorilor, neadoptarea acestui proiect de lege va duce la scăderea circulației turistice în Republica Moldova, la creșterea ratei șomajului, la închiderea activităților economice în domeniul prestării serviciilor turistice.

Deputatul Petru Frunze și-a exprimat încrederea că deputații vor reveni la această inițiativă și a îndemnat majoritatea parlamentară să susțină acest proiect de lege, care ar putea salva domeniul HoReCa, cea mai afectată ramură a economiei din Republica Moldova.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri