Guvernul de la Chișinău optează pentru consolidarea rolului UE în procesul de reglementare transnistreană, având în vedere drumul parcurs de R. Moldova pentru integrare în UE
2083
Rolul Uniunii Europene în procesul de reglementare transnistreană necesită a fi consolidat, având în vedere acţiunile care ţin de preaderarea Republicii Moldova la UE şi proiectele implementate privind promovarea măsurilor de încredere.
Mesajul a fost transmis de către viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul întrevederilor de lucru avute pe 4 şi 5 mai cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, aflată în vizită de lucru în Republica Moldova.
Vicepremierul Serebrian a declarat că Chișinăul este interesat de menținerea unei situații regionale calme și stabile, continuarea dialogului constructiv în formatul reuniunilor de lucru a reprezentanților politici, cu precizarea că o nouă ședință de lucru în acest sens a fost propusă de către Chișinău pentru data de 12 mai curent, precum și pe platforma Comisiei Unificate de Control și a grupurilor de lucru sectoriale întru identificarea soluțiilor de ordin tehnic.
,,S-a precizat că problema drepturilor omului, libera circulație între maluri, dosarul fermierilor din raionul Dubăsari, buna funcționare a școlilor cu predare în limba română, dar și problemele din sfera protecției sociale, sănătății și a ocrotirii mediului ambiant rămân a fi prioritare pe agenda discuțiilor", se arată într-un comunicat de presă a Biroului pentru Politici de Reintegrare.
Aceeași sursă precizează că viceprim-ministrul Oleg Serebrian a reamintit că obiectivele centrale ale negocierilor constau în promovarea obiectivului de reintegrare a republicii, eliminarea barierelor artificiale între ambele maluri și avansarea în procesul de reglementare transnistreană, poziții susținute de UE și de partenerii internaționali ai Republicii Moldova.
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
21.10.2026
13:54
21.10.2026
13:39
21.10.2026
13:38
21.10.2026
13:36
21.10.2026
13:08
21.10.2026
12:56
21.10.2026
12:44
21.10.2026
12:41
21.10.2026
12:09
21.10.2026
12:07
21.10.2026
11:55
21.10.2026
11:35
21.10.2026
11:18
21.10.2026
10:37
21.10.2026
10:15
21.10.2026
10:10
21.10.2026
09:13
21.10.2026
08:54
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















