Ghimpu s-a adresat tinerilor UNIONIȘTI: „Candidatura mea la Președinția R. Moldova este legătura dintre generația Independenței și generația Unirii”
1254
Liderul Partidului Liberal (PL) și candidatul formațiunii pentru funcția de președinte al R, Moldova, Mihai Ghimpu, le-a adresat o scrisoare deschisă tinerilor unioniști din stânga Prutului. Potrivit liberalului, generația din care face parte a obținut alfabetul latin, limba română, tricolorul și Independența, dar nu a reușit să înfăptuiască Unirea celor două state românești.
„Nouă nu ne-a reușit, pentru că eram puțini. Campania electorală prezidențială care ne așteaptă este cel mai bun prilej pentru a populariza, a discuta și propune publicului idealurile noastre comune. Vor fi săptămâni cruciale care ne așteaptă. Va trebui să le folosim la maximum. Promovarea Unirii și a unionismului în această campanie prezidențială, inclusiv în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, trebuie să fie un scop comun. Singurul și cel mai important dintre ele. Ca singurul candidat unionist care va participa la această bătălie, vă cer să continuați această luptă. E o luptă în care nu persoanele sunt cele mai importante, ci Idealul. Idealul pe care ni-l dorim cu toții”, precizează Mihai Ghimpu.
Mai jos găsiți scrisoarea integrală:
Scrisoare către tinerii mei prieteni unioniști
Dragi unioniști,
Vă scriu acest mesaj în calitate membru al unei generații care s-a ridicat împotriva „Imperiului Răului” și a cerut alfabet latin și limba română, tricolor, libertate și independență. Am obținut independența R. Moldova. O parte dintre noi am dorit atunci mai mult, am fi dorit să mergem până la capăt - să facem Unirea. Nouă nu ne-a reușit, pentru că eram puțini. Nu mai are rost să discutăm acum cauzele acestui eșec: lipsa noastră de unitate, teama unora, contextul internațional, presiunile Moscovei, lipsa de hotărâre a celor care au condus Republica Moldova etc. Aceasta este deja istorie.
Dacă a avut însă un merit generația care a adus independența este că, indiferent unde a activat, în politică, la Uniunea Scriitorilor, în Academia de Știință, în instituțiile de învățământ, în institute de cercetare a reușit să ducă mai departe și să mențină vie flacăra unionismului și a Unirii. Nu am lăsat-o să se stingă și, la lumina ei și la căldura acestui ideal, a apărut generația voastră. A doua generație unionistă din R. Moldova și România. O generația care trebuie să reușească ceea ce noi nu am dus la bun sfârșit.
Acesta este motivul principal pentru care vă scriu.
Dragi unioniști,
V-ați constituit în diverse organizații și ați început o amplă campanie de informare a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului despre beneficiile Unirii. Activismul vostru este de lăudat, la fel entuziasmul și dorința de a împlini un ideal sfânt. Problema este ce faceți/facem mai departe?
Oricât de mult am vrea, nu putem ignora bătălia politică. Fără politică unionistă nu se poate, așa cum nici politica unionistă nu poate fi eficientă fără susținerea celor din sate și orașe, din presă, de la televiziuni, din spațiu public, de pe Facebook și Twitter.
Campania electorală prezidențială care ne așteaptă este cel mai bun prilej pentru a populariza, a discuta, și propune publicului idealurile noastre comune. Vor fi săptămâni cruciale care ne așteaptă. Va trebui să le folosim la maximum.
Promovarea Unirii și a unionismului în această campanie prezidențială, inclusiv în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 trebuie să fie un scop comun. Singurul și cel mai important dintre ele.
Ca singurul candidat unionist care va participa la această bătălie, vă cer să continuați această luptă. E o luptă în care nu persoanele sunt cele mai importante, ci Idealul. Idealul pe care ni-l dorim cu toții.
Dragi unioniști,
Un Președinte unionist nu este cel care spune, pasiv, că votează „da” la un referendum pentru Unire. Un Președinte Unionist nu e cel care spune că „ne vom uni cu România în interiorul UE”. Un Președinte unionist nu este cel care spune că „vom discuta despre Unire atunci când vor fi condițiile ideale”.
Cei care vorbesc așa sunt falși unioniști, unioniști de conjunctură, „unioniști la rezultat” - cum scria cineva dintre voi pe Facebook.
Un Președinte unionist NU este cel care asistă pasiv la evoluția evenimentelor și nu face nimic pentru ca să pregătească Unirea.
Un Președinte unionist NU se scuză că „nu sunt condiții favorabile”. Un Președinte unionist înțelege că niciodată condițiile pentru Unire nu vor fi nici favorabile, nici ideale. NOI trebuie să creăm aceste condiții. NOI trebuie să le facem favorabile. Niciodată nu ne va oferi cineva Unirea pe tavă, așa cum nu a oferit-o nici strămoșilor noștri care au făcut Unirea Mică de la 1859 sau Unirea Mare din 1 decembrie 1918. Pentru un Președinte unionist, singura soluție este integrarea în UE prin Unire cu România.
Unirea va trebui să o luăm singuri! Un Președinte unionist este cel care pregătește Unirea, în interior și în exterior, și luptă ca să obțină majoritatea în Parlament pentru a se face Unirea în 2018.
Dragi unioniști,
În această bătălie trebuie să fim împreună. Umăr la umăr. Am adus împreună cu mine istoria unei familii întregi, care a luptat și luptă pentru reunire de jumate de secol. Am în spate o carieră politică de 30 de ani, de luptă pentru alfabet latin și limba română, tricolor, libertate și independență, istorie românească și Unire. O luptă de 30 de ani are și suișuri și coborâșuri. Are și lumini și umbre. Politica este arta posibilului, și, din păcate, foarte multe lucruri nu erau posibile atunci când noi am încercat să le împlinim.
Candidatura mea la Președinția Republicii Moldova este legătura dintre generația Independenței și generații Unirii - adică generația Dumneavoastră!
Indiferent însă cum ne privim unii pe alții, avem mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart. Să nu uităm asta niciodată.
În această bătălie comună pentru Unire nu avem nimic de pierdut. Avem însă totul de câștigat! Să facem din alegerile prezidențiale un pas decisiv pentru atingerea obiectivului nostru comun, UNIREA tuturor românilor într-o Țară mare, prosperă și sigură!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
12.03.2026
11:36
7392
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
6054
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
9424
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6331
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10270
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10552
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14258
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15966
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15692
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14616
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
10.04.2026
11:56
14
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
340
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
326
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
372
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
560
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
573
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
575
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
515
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
487
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
589
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
649
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
686
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
603
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
551
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
560
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
623
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
624
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
632
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
562
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
669
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
597
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
607
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
912
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
593
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
679
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














