Ghimpu are INFORMAȚII noi despre „miliardul furat”: „Ceva nu e așa cum trebuie”. Pe cine va susține în turul II la alegerile prezidențiale
9504
Facebook Candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de președinte, Mihai Ghimpu, va veni săptămâna viitoare cu informații noi despre furtul miliardului din sistemul bancar. Acesta spune că a făcut interpelări la instituțiile abilitate, iar acum are răspunsurile la mână, care sunt sistematizate împreună cu unii experți.
„Chiar dacă au fost făcute arestări şi condamnări în furtul miliardului, ceva nu mă lăsa în pace, vedeam că ceva nu e aşa cum trebuie. De aceea am făcut interpelări la diferite instituţii. Am toate răspunsurile şi săptămâna viitoare voi veni cu noi dezvăluiri”, a declarat liberalul în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea”.
De asemenea, Mihai Ghimpu a vorbit și despre programul său electoral, care prevede reunificarea celor două state românești. „Suntem un stat independent deja de 25 de ani și vedem că nu reușim să depășim sărăcia, corupția. Noi nu avem economie, resurse naturale. Avem doar pământ fertil și oameni buni care pleacă din țară. De ce să mai chinuim oamenii să trăiască în mizerie, în sărăcie, într-un stat corupt? Din acest motiv este nevoie să realizăm Unirea”, a explicat candidatul PL la Președinție.
Ghimpu este sigur că nimeni nu se poate opune reunificării, fie că e vorba de SUA, Germania, România sau Rusia. „Eu nu am discutat cu oficialitățile de la București despre reunificare, dar sunt sigur că își doresc și ei asta. Sondajele arată că 78% din cetățenii României nu se opun Unirii. Și la noi în R. Moldova procentul unioniștilor este în creștere. Depinde doar de noi să revenim acolo unde ne este locul. Vă spun că nimeni nu se va opune, pentru că se va restabili un adevăr istoric. Noi, spre deosebire de URSS care a ocupat Basarabia, vom convinge oamenii că salvarea noastră este Unirea cu România. Acolo salariile, pensiile și îndemnizațiile sunt mai mari. Așa vom deveni membri UE și NATO. Lucrurile sunt foarte simple. Chiar și un europarlamentar m-a întrebat de ce am ales drumul cel mai greu spre UE, dacă avem șansa să ne unim cu România”, a spus liderul PL.
Acesta a explicat de ce, fiind unionist convins, a făcut coaliție în Parlament cu foștii comuniști. „Dacă au vrut să vină alături de noi, înseamnă că nu erau comuniști convinși, dar din ăștia de conjunctură. Ne-am unit cu ei pentru a salva țara. Dacă va amintiți, atunci se vorbea că mai sunt bani pentru pensii și salarii doar pentru lunile ianuarie și februarie… Eu am mai spus atunci că voi părăsi coaliția, în cazul în care nu se realizează reformele, dar uite că România ne-a acordat prima tranșă din creditul de 150 de milioane de euro, iar în curând vom avea un acord cu FMI. Vă mai spun că eu nu am refuzat funcția de spicher care trebuie să ne revină, dar pentru mine e mai important să mergem înainte. Așa procedează oamenii de stat. Noi ne facem treaba și pregătim Unirea”.
Întrebat pe cine va susține în turul al II-lea la alegerile prezidențiale, în cazul în care nu acumulează numărul necesar de voturi, Mihai Ghimpu a spus că „nu trebuie să ne grăbim”. „De ce să ne grăbim? Eu am șanse reale de a fi în turul al II-lea. Eu voi fi președintele care va pregăti Unirea cu România. Asta e tot ce contează”, a conchis președintele PL.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
02.09.2026
18:25
02.09.2026
18:12
02.09.2026
18:11
02.09.2026
18:09
02.09.2026
18:08
02.09.2026
18:00
02.09.2026
18:00
02.09.2026
17:44
02.09.2026
17:38
02.09.2026
17:12
02.09.2026
16:50
02.09.2026
16:44
02.09.2026
15:40
02.09.2026
15:33
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză


















