GEST superb // Cum au salvat două CELEBRITĂȚI o femeie bolnavă de cancer
2676
sursa: eva.ro Gemma Nuttall, o femeie de 29 de ani, a aflat că are un cancer agresiv când era gravidă. Kate Winslet şi DiCaprio au strâns fonduri şi au ajutat-o să lupte.
„Îţi mulţumesc. Mi-ai salvat viaţa”. Aceste cuvinte pe care Gemma Nuttall i le-a transmis cu lacrimi în ochi salvatoarei sale celebre sunt tot ceea ce îi poate da un om simplu, aflat la ananghie, unui alt om care l-a ajutat. Dar ce greutate au aceste cuvinte când vin din partea cuiva care luptă cu cancerul şi acum poate trăi pentru a mulţumi!
Teribil de emoţionată, Gemma i-a mulţumit într-un interviu televizat actriţei Kate Winslet pentru că a organizat o acţiune de strângere de fonduri prin care a adunat 338.000 de euro, bani care au finanţat tratamentul medical. Când a aflat de cazul tinerei, vedeta în vârstă de 42 de ani l-a cooptat şi pe bunul ei amic Leonardo DiCaprio în acţiunea sa caritabilă, iar obiectivul urmărit a devenit mai uşor de atins. „Atât de mult bine a ieşit din această situaţie. Uitaţi-vă la Gemma, e frumoasă, şi nu mai are cancer”, a felicitat-o Kate în urmă cu un an, după ce tânăra a învins prima oară cancerul.
Invitată în emisiunea „This Morning” difuzată de postul TV britanic ITV, Gemma i-a transmis un mesaj actriţei: „Vreau doar să-ţi spun mulţumesc mult pentru efortul tău. Mi-ai salvat viaţa.”
Gemma Nuttall, din Rossendale, comitatul englez Lancashire, a aflat că are o formă agresivă de cancer ovarian în timp ce era gravidă. Ea a refuzat să ia medicamentele care i-ar fi putut salva viaţa pentru că acestea ar fi pus capăt sarcinii. Fetiţa ei, Penelope, s-a născut fără probleme de sănătate, dar medicii i-au dat mămicii teribila veste că nu mai putea face nimic împotriva cancerului şi că nu mai are mult de trăit, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
În loc să cedeze, Gemma a continuat să creadă că se poate face bine. Împreună cu mama sa, ea a lansat o campanie de strângere de fonduri, cu un obiectiv greu de atins, dar necesar pentru a urma un tratament într-o clinică din Germania despre care auzise că face „minuni”.
Îi trebuiau 300.000 de lire, aproximativ 338.000 de euro, iar misiunea părea imposibilă, fiindcă timpul presa. Dar a avut noroc.
Kate Winslet a aflat de cazul ei şi a început să lucreze împreună cu Leo DiCaprio pentru a strânge banii de care Gemma avea nevoie. Actriţa şi-a pierdut mama în mai anul trecut şi acest eveniment nefericit a determinat-o să se implice. „Când am intrat în povestea cu Gemma, mama mea a primit o prognoză proastă după patru ani de luptă. Am început să caut soluţii în altă parte şi am aflat de acest tratament în Germania. Şi imediat am găsit o petiţie de la cineva pentru campania prin care Gemma să beneficieze de imunoterapie. M-am gândit la această sărmană femeie, la faptul că mai avea câţiva ani de aşteptat ca să primească tratament”, a mărturisit vedeta.
„Apoi am intrat pe platforma Go Fund Me. Atunci avea doar 9.000 de lire şi m-am gândit că nu pot lăsa lucrurile aşa. Mama mea nu era deloc bine, aşa că m-am gândit că ar fi tare mândră dacă aş putea ajuta o altă mamă tânără”, a mai spus ea.
Kate a luat legătura cu mama tinerei bolnave şi au convenit asupra modului în care aveau să coopereze pentru a strânge banii.
„Am început să vorbesc cu toţi cei pe care îi ştiu, care sunt foarte darnici şi care au fost impresionaţi de povestea Gemmei. Am strâns 200.000 de lire (225.000 de euro) atunci şi m-am gândit că este timpul să-l sun pe prietenul meu, Leo, să-l întreb dacă putem face un dineu caritabile, ceva de genul ăsta. Iar el a zis că putem face ceva şi mai bun şi m-a rugat să vin la Saint Tropez ca să facem câteva evenimente la care să dăm ca premiu şansa de a lua o cină privată cu Jack şi Rose (personajele din „Titanic” - n.r.) şi să strângem fonduri. În timp ce strângeam bani pentru Gemma am creat o altă fundaţie pentru a ajuta şi alţi oameni aflaţi în aceeaşi situaţie”, a povestit actriţa.
Zis şi făcut. Cei doi au strâns restul sumei de care Gemma avea nevoie, iar tânăra a terminat tratamentul în urmă cu cinci luni şi cancerul a intrat în remisie.
„Nu pot fi mai mulţumită şi mai onorată decât să fiu capabilă să vă ajut”, le-a spus Kate Winslet celor două femei pe care le-a ajutat, Gemma şi mama sa. „Asta arată că se poate face ceva chiar şi după cele mai devastatoare veşti. Se întâmplă şi miracole”, a adăugat ea.
Micuţa Penelope a venit pe lume la 4 martie 2014. Două săptămâni mai târziu, Gemma Nuttall, de profesie asistent stomatolog, începea cele şase luni de chimioterapie. Cu ajutorul decisiv al celor doi actori care au sprijinit strângerea de fonduri, ea s-a vindecat de cancer anul trecut, dar apoi i s-a depistat un nodul în ceafă. Doctorii de la spitalul Royal Blackburn au confirmat că avea o tumoră în stadiul patru terminal.
„Am văzut cât de devastat era consultantul când mi-a spus asta. Atunci mama mea a izbucnit în lacrimi. Trebuia să fiu operată pe creier şi mi s-a spus că era posibil să nu mai fiu aceeaşi persoană după asta. A fost înfricoşător”, a povestit Gemma chinul prin care a trecut.
Operaţia a decurs bine, dar medicii nu au putut extirpa total tumora din cauza poziţiei acesteia. Rămăşiţa ţesutului canceros trebuia lovit prin chimioterapie.
Îmbuibată cu steroizi, cu un ochi care i-a rămas închis timp de şase luni, Gemma Nuttall a început să lucreze ca manager la un centru de jocuri, ca să facă rost de bani, dar după câteva luni a început să aibă dureri de cap, iar doctorii i-au depistat alte opt noi tumori în diverse zone ale capului.
Tânăra, care s-a despărţit recent de partenerul ei, spune că atunci şi-a strivit emoţiile. A urmat mai multe şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, pierzându-şi părul pentru a doua oară. Şi după toate astea, cu toată lupta dârză pe care a dus-o, medicii i-au zis că nu mai puteau face nimic ca s-o ajute.
„Mi-au zis să-mi pregătesc testamentul şi să pun lucrurile în ordine pentru Penelope. Am fost devastată. Dar mama a zis că nu poate face asta, că n-o să-şi lase fata să moară”, a spus Gemma.
Tânăra va face din nou analize în această lună. În funcţie de rezultat, ea va urma mai multe şedinţe de imunoterapie pentru a-şi întări organismul să lupte cu cancerul. Pagina sa de pe platforma caritabilă GoFundMe a fost redeschisă şi poate primi iarăși donaţii.
Kate Winslet şi Gemma Nuttall ţin legătura şi chiar au stabilit să se întâlnească în curând, relatează Daily Mail. Tânăra ar vrea ca actriţa să o cunoască pe fetiţa sa.
„Am fost întrebată dacă regret că o am pe Penelope. Niciodată nu m-am gândit aşa. Ea mi-a salvat viaţa. Dacă n-aş fi făcut asta pentru ea, n-aş mai fi fost aici acum”, a mărturisit Gemma. Lupta continuă. Pentru Penelope, pentru mama sa, pentru ea. Și pentru toți cei care îi sunt aproape.
Sursa: eva.ro
31.01.2019
10:02
3711
Descoperire uriașă // Leacul pentru cancer ar putea fi disponibil în 2020
28.01.2019
17:30
2758
Alegeri care dau bătăi de cap: părinte SAU prieten?
23.01.2019
18:30
3041
NEAȘTEPTAT // Drama femeii care s-a oferit șă-și ajute soțul bolnav
22.01.2019
08:02
3214
Despăgubirea URIAȘĂ care a primit-o o femeie pentru că era obligată să muncească duminica
21.01.2019
14:02
6268
Bebelușul, născut cu o limbă uriașă, avea și o formă rară de cancer
18.01.2019
18:30
3003
Băiat de 11 ani, mort din cauza peștelui prăjit
18.01.2019
18:04
3901
O simplă durere de burtă a unei fetițe, s-a transformat în tragedie pentru familie
17.01.2019
16:05
3232
Femeia care își aude organele, zilnic. TORTURATĂ de sunetul ochilor care i se mișcă în cap
17.01.2019
15:02
2927
Motivul pentru care unei femei i s-a interzis sa intre în cazino
17.01.2019
08:02
5012
ÎNGRIJORĂTOR // Momo, personajul malefic care îţi poate ucide copilul
16.01.2019
18:05
4210
O femeie a fost mâncată de vie de un CROCODIL
15.01.2019
11:03
5868
S-a vindecat de cancer folosind ulei de canabis
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














