GALERIE FOTO // Cele mai frumoase SATE din lume
8030
sursa: eva.ro Viața la oraș are farmecul ei, dar trebuie să recunoaștem că marile orașe ale lumii încep să semene foarte bine între ele.
Clădiri înalte, blocuri de locuințe, șosele aglomerate, magazine și reclame la fiecare pas.
La polul opus se află localitățile mici, tradiționale, care par să fi rămas blocate în timp și care și-au păstrat farmecul și personalitatea. Satele din diverse colțuri ale lumii, în care tradițiile și cultura se păstrează cu sfințenie, sunt uimitor de frumoase și fermecătoare.
Clădirile realizate după metode vechi de sute de ani fac din aceste așezări adevărate colțuri de Rai. Dacă unele se remarcă prin construcții tradiționale interesante, așa cum sunt casele din Norvegia acoperite cu mușchi verde sau clădirile vopsite în alb și albastru precum în unele sate din Grecia sau Portugalia, altele se remarcă prin frumusețea peisajelor care le înconjoară.
Așezate pe stânci, printre munți, la malul mării sau chiar pe apă, astfel de localități ne pot lăsa fără cuvinte prin frumusețea lor.
Descoperă câteva dintre cele mai frumoase sate și mici localități din întreaga lume.
Sat plutitor din Halong, Vietnam
Satul Popeye din Malta
Carvoreiro, Portugalia
Simiane La Rotonde, Franța
Manarola, Italia
Sat pe un munte terasat din sudul Chinei
Satul Vernazza, Italia
Hallstatt, una dintre cele mai vechi localități din Austria
Satul antic Cappadocia din Turcia
Cochem, Germania
Albarracin, Spania
Ronda, Spania
Nuuk, Groenlanda
Bilbury, Anglia
Sat pe insula Procida, Italia
Trondheim, Norvegia
Case cu acoperiș viu într-un sat din Islanda
Burgundy, Franța
Staithes, Anglia
Sat Măgura, Brașov, România
Zalipie, Polonia
Sursa: eva.ro
27.11.2018
07:30
2789
FOTO // Cum și-a salvat un bătrân satul care urma să fie DEMOLAT
13.07.2018
12:39
4414
FOTO // Câteva sate superbe din România, unde poți petrece o vacanță rurală de vis
05.07.2018
13:00
2554
Unul dintre puţinele sate fără hoţi din lume se află în România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard
27.11.2017
09:01
2158
Rușii au atacat cu bombardiere strategice un sat din Siria
22.11.2017
14:00
8746
Primești 25.000 de euro pentru a te muta în Elveţia. Ce condiții trebuie să îndeplinești
09.05.2017
15:01
6420
VIDEO // Un primar din Italia oferă câte 2.000 de euro oricui se mută în localitate
26.04.2017
17:02
5057
GALERIE FOTO // Unul dintre cele mai frumoase castele din lume se află în România
17.03.2017
14:40
4969
GALERIE FOTO // Cum arată satul din România inclus în topul celor mai frumoase destinaţii turistice din lume
09.02.2017
17:02
2974
FOTO // Istoria UIMITOARE a celui mai frumos SAT din Japonia
08.01.2017
08:03
3986
GALERIE FOTO // Este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ. Cum arată cel mai bogat sat din China
12.10.2016
14:30
4115
Satul multinaţional din România, unde zeci de STRĂINI şi-au cumpărat case: „Am o viaţă mult mai bună aici decât în Germania!”
15.09.2016
13:02
2086
Super emoţionant // De ce a cântat Loredana la New York
340
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
934
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
500
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
463
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
573
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
558
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
546
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
570
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
586
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
23.03.2026
14:06
581
Avocat recidivist din Chișinău, condamnat pentru escrocherie cu „expertize” judiciare fictive
23.03.2026
13:07
631
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
602
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
596
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
643
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
742
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
696
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
714
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
658
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
752
Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
800
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1214
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
889
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
968
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
904
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
938
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
954
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














