GALERIE FOTO // Bătrânii care au sfidat BĂTRÂNEŢEA şi boala şi au comis cel mai mare furt de bijuterii din istoria Marii Britanii
2924
sursa: businessmagazin.ro Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor.
Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.
Revista „Vanity Fair” face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foşti soldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.
„A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate.
Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţi în stilul luptătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.
Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şi şi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.
Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţin aşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly.
Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şi poliţiştii de care-ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.
Duncan Campbell, reporter cu vechime al „The Guardian”, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.
Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.


Sursa: businessmagazin.ro
20.10.2018
11:10
2376
O servitoare a fost ARESTATĂ după ce a furat bijuterii împreună cu iubitul său
15.12.2017
09:04
2407
Metoda „Împrietenire” prin care hoții au furat 300.000 de lei și 1,3 kilograme de bijuterii din aur
30.06.2017
20:01
3510
După ce a cumpărat o comodă veche, a găsit un sertar SECRET. Ce era acolo
21.04.2017
12:19
2527
Porți BIJUTERII de aur zilnic? Comisia Europeană avertizează asupra pericolului ascuns din acest metal
31.01.2017
18:02
2081
A fost descoperit un atelier de BIJUTERII vechi care scoate la iveală o surpriză
13.03.2016
10:31
4615
Bijuterii „made in Moldova”, în multe țări din Europa
23.02.2016
10:21
4831
NOU // Funcționarii din R. Moldova vor fi obligați să-și declare bijuteriile și obiectele de artă
16.10.2015
11:00
2306
FOTO // BIJUTERII inedite alcătuite din creioane colorate
10.06.2014
16:00
1766
VIDEO // „Nebunaticul” care cântă „Gangnam Style” revine! Ce SURPRIZĂ are
25.02.2014
15:11
1708
Încă o tentativă de a trece bijuterii peste frontieră
29.01.2014
14:37
3748
RECORD ISTORIC // Vameșii au reținut 13 kg de bijuterii din aur și o colecție valoroasă de monede antice
24.02.2025
10:38
2634
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
05.05.2026
02:33
352
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
389
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
389
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
903
ULTIMA ORĂ // Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
421
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
434
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
457
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
417
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
429
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
433
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
451
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
500
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
557
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
587
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
506
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
547
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
502
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
560
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
588
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
505
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
1126
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
04.05.2026
07:56
620
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
684
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
842
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
768
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














