Stiri

Frustrarea „retrocedării silite”

Important 05.06.2013 13:08 Vizualizări

1216

Omului mai bine să nu-i dai deloc, decât să-i iei ceea ce i-ai dat într-un acces de generozitate - e un postulat bine știut. Chiar dacă bunul/privilegiul oferit este unul nemeritat sau pur și simplu imposibil pe moment, frustrarea „retrocedării silite” este una înzecită. Și rămâi măcinat de gândul că ți s-a făcut o mare nedreptate, chiar dacă, rațional și logic, știi că nu e așa și că, de facto, s-a reparat o greșeală…

Câți au simțit astfel după anunțarea deciziei de marți seară a Curții Constituționale, prin care au fost readuse în legalitate simbolurile regimului comunist? Câți au trăit, din nou, sentimentul nedreptățirii - pentru că li s-a luat și minima doză de justiție care parcă li se făcuse acum un an, când secera și ciocanul fuseseră interzise?

Mă întrebam aceste lucruri, uitându-mă la doamna Valentina Sturza, președinta Asociației foștilor deportați și deținuți politici… O doamnă plină de demnitate. O romantică ninsă de ani în fața unor juni și cinici politicieni - și spun asta cu referire atât la ex-comunistul Sergiu Sârbu, care a atacat legea la Curtea Constituțională încă fiind membru al PCRM , cât și la liberalul Valeriu Munteanu, care venise să apere decizia Parlamentului. Primul a făcut-o pentru că așa îi cerea conjunctura de moment. Fiind un jurist talentat - așa spune lumea, cel puțin - nu m-aș mira dacă, la o altă cotitură conjuncturală, Sârbu va avea o cu totul altă pledoarie… Al doilea…

Lui și echipei sale, dar și întregii majorități parlamentare de acum un an, i-aș reproșa faptul că, asemenea multor altor acte legislative, au reușit să interzică secera și ciocanul nu în baza unor convingeri comune, ci urmare a unui soi de târg nedeclarat - eu votez „interesul” tău, apoi facem schimb și tu îl votezi pe al meu. Nimeni nu s-a căznit să anticipeze viitorul acestei legi. Cu atât mai mult, nimeni nu s-a întrebat ce va fi dacă nu va fi și cum vor privi în ochii celor pentru care, poate, interzicerea secerii și ciocanului era singura justiție posibilă pentru suferințele lor sau ale părinților lor. Că despre compensații și restituirea averilor, ca despre morți. Mai ales că Valentina Sturza și memoria ei nu-și au locul în marile târguri politice.

Ce va urma? Nimic. Ne vom asuma, a câta oară?.., condiția de oameni impotenți într-o țară impotentă și vom trăi, de astăzi, cu o frustrare în plus. Chiar dacă ni s-a luat ceea ce nici nu am avut, de fapt. Pentru că interzicerea prin lege a acestor simboluri nu a însemnat și excluderea lor din mințile moldovenilor - fie că sunt cei care-și fac averi din seceră și ciocan, fie cei care, într-o combinație de ură și naivitate, susțin, prin votul lor, businessul electoral al falșilor profeți bolșevici.

Aș fi preferat, poate, ca Voronin și partidul său să-și păstreze simbolurile, dar să-și recunoască descendența dintr-un regim totalitar și criminal. Numai că noi, ca în una dintre poeziile Marinei Țvetaeva, „începem, la ghici, cu finalul…”.

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!