Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
1925
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți au efectuat în această dimineață percheziții la Spitalul Raional Florești. Acțiunile vizează mai mulți angajați ai instituției, suspectați de implicare într-o schemă de corupere pasivă și trafic de influență prin care se eliberau acte medicale contra unor sume de bani.
Potrivit anchetei, șeful Secției consultative a spitalului ar fi pretins și primit mijloace bănești pentru eliberarea urgentă a unor îndreptări medicale către instituții republicane, certificate de concediu medical și documente necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
Totodată, asistenta medicală superioară din cadrul aceleiași secții este cercetată pentru trafic de influență. Aceasta ar fi primit bani de la șoferi și candidați, susținând că poate influența membrii comisiei de examinare medicală a conducătorilor de vehicule pentru a emite concluzii favorabile fără ca pacienții să treacă examinările propriu-zise.
În urma măsurilor speciale de investigație, au fost documentate și alte fapte infracționale, fiind pornite 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.
Reprezentanții CNA au precizat că, la această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate, iar perchezițiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele cauzei și a identifica cercul complet de suspecți.
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















