Frattini, interesat de dosarele penale deschise la Chișinău pe numele așa-zișilor funcționari de la Tiraspol, la solicitarea separatiștilor
2189
Novostpmr
OSCE va expedia o scrisoare procurorului general al R. Moldova, prin care va solicita informaţii despre numărul dosarelor penale existente astăzi pe numele așa-zișilor funcţionari transnistreni, despre infracţiuni şi dacă sunt deschise noi cauze penale.
Potrivit pretinsului preşedinte al autoproclamatei rmn, Vadim Krasnoselski, anunțul a fost făcut la sfârşitul săptămânii trecute de către reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Franco Frattini, în cadrul vizitei sale la Tiraspol. El a fost însoţit de Ambasadorul Slovaciei în R. Moldova, Dusan Dacho, Ambasadoarea Italiei, Valeria Biagiotti, și şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch.
Potrivit lui Frattini, scrisoarea către procurorul general „va servi drept început al monitorizării pe care OSCE intenţionează să-l desfăşoare împreună cu Procuratura Generală".
„Trebuie să rezolvăm această problemă, deoarece există progrese, de exemplu, în problema terenurilor agricole din raionul Dubăsari", a spus el, citat de tvrmoldova.md, subliniind că OSCE susţine necesitatea de a relua activitatea tuturor grupurilor de lucru în care sunt abordate problemele actuale.
„Săptămâna viitoare voi merge la Viena. Planific să comunic cu ambasadorii OSCE, cu domnul Miroslav Lajcak (actualul preşedinte al OSCE). Voi discuta şi despre organizarea întâlnirilor participanţilor la procesul de negocieri. Cred că în luna iunie este posibilă o vizită în formatul „3+2". Multe vor depinde de formarea Guvernului Republicii Moldova. Dar o vizită în formatul „3+2" poate fi organizată indiferent de aceasta. Voi discuta cu domnul Lajcak despre posibilitatea de a organiza o întâlnire în formatul „5+2" în iulie sau septembrie", a spus Frattini.
Krasnoselski a făcut haz de criza politică de la Chișinău: „În Moldova încă nu a fost eliminată complet criza politică. Le dorim vecinilor noştri stabilitate şi consens. Anume de aceasta depinde înaintarea în procesul de negocieri”.
Printre principalele probleme de pe ordinea de zi Krasnoselski a numit „problema telecomunicaţiilor şi cea a încetării cauzelor penale motivate politic”.
„Dacă procesul de negocieri va stagna, aşa cum se întâmplă astăzi, va fi foarte dificil să vorbim despre vreun progres şi noi acorduri”, a subliniat liderul transnistrean.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















