FOTO // Secretul Paulei Seling de a arăta la 42 de ani ca la 20
2760
Mereu o prezență discretă, Paula Seling este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate artiste de la noi și reușește să-și surprindă fanii.
Paula Seling are 42 de ani, dar se menține într-o formă fizică de invidiat, iar acest lucru se datorează nu doar stilului de viață sănătos pe care l-a adoptat, ci și orelor de sport.
Recunoscută pentru aparițiile elegante, Paula Seling și-a surprins fanii de curând, când a făcut publică o fotografie în care apare îmbrăcată în colanți și într-un tricou.
„Ești minunată!”, „Arăți precum o adolescentă!”, „Ești fenomenală!”, „Oaaau. Ești adorabilă, zici că ai 20 de ani!”, au comentat fanii.
Cum se menține Paula Seling în formă
Artista are 42 de ani, însă reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat. Ea a mărturisit, în urmă cu câțiva ani, că are zile în care nu mănâncă deloc. De asemenea, ea a dezvăluit că are un metabolism mai comod ce-i permite să nu ia în greutate ușor.
Secretul cel mai mare al vedetei este lipsa cărnii din toate mâncărurile ei. Cu toate acestea, ea consumă foarte rar pește.
„Am acelaşi stil de viaţa. De voie, de nevoie am învăţat unele reguli. Am un metabolism mai comod şi a trebui să învăţ care sunt lucrurile care mă ajută. Am zile în care nu mănânc nimic. Şi nu păţesc nimic. Nu am o dietă omnivoră, am probabil multe lipsuri de vitamine care şi-au pus amprenta asupra încheieturilor. Nu mănânc carne, doar peşte din când în când. Mănânc puţin şi fac mult sport. Vreau să ajung în cea mai bună formă a mea, datorită soţului meu care mă susţine", a mărturisit Paula Seling.
25.03.2026
11:45
6
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
108
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
397
ULTIMA ORĂ // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
243
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
313
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
416
Horoscopul zilei 25.03.2026
460
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
423
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
509
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
702
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
25.03.2026
11:45
2
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
102
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
392
ULTIMA ORĂ // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
243
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
313
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
416
Horoscopul zilei 25.03.2026
460
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
423
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
509
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
702
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
539
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
591
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
527
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
516
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
465
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
7691
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
521
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
488
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
467
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
671
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
545
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
873
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
570
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
535
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
614
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














