FOTO // Partidul „ȘOR”, cu sprijinul lui Petru Jardan, a mai organizat un CONCERT: „Peste 10 mii de chișinăueni au venit la concertul lui Stas Mihailov”
2806
facebook/Partidul Șor Peste 10 mii de locuitori ai municipiului Chișinăului, dar și din afara capitalei, au participat marți, 8 ianuarie, la un megaconcert al interpretului rus Stas Mihailov. Concertul, care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău, la intrarea din partea aerogării vechi, și a fost organizat cu sprijinul directorului general „Avia Invest”, Petru Jardan, și al Partidului Politic „ȘOR”.
Cei prezenți la concert, în ciuda temperaturilor scăzute, au cântat și dansat sub acordurile pieselor starului rus. Alături de interpretul din Rusia, în scenă au urcat Ilan Șor și Petru Jardan, care au fredonat melodiile acestuia.
Concertul a fost gratuit, iar la inițiativa reprezentantului Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, a fost organizat și transport gratuit pentru toți doritorii. De asemenea, pentru participanți la concert au fost amenajate corturi, la care se oferea gratuit ceai.
De menționat că acesta a fost cel de-al patrulea concert susținut de Stas Mihailov în R. Moldova în ultimele săptămâni, în parteneriat cu Partidul Politic „ȘOR”. Primul a avut loc la Orhei, cu prilejul inaugurării Târgului de Crăciun la parcul de distracții „OrheiLand”. Alte două concerte au avut loc în chiar a doua zi a noului an, în două localități diferite - Comrat și Bălți, adunând zeci de mii de fani.


















08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro


















