FOTO // Partidul „ȘOR” aduce lumina în raionul Orhei: a fost dat startul proiectelor încă în două sate
1110
Partidului „ȘOR” susţine că a început implementarea proiectelor de iluminat public încă în două localități din raionul Orhei, unde formațiunea politică s-a angajat să implementeze sisteme moderne de iluminat stradal în toate satele și comunele raionului, indiferent de culoarea politică a primarilor. Astăzi lucrările au început în comunele Morozeni și Crihana, care numără o populație totală de aproximativ 3000 de locuitori, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.
La Morozeni și Crihana vor fi montate, în total, 25 de kilometri de rețea electrică și peste 660 de LED-uri. Toate punctele de transformare a curentului vor fi modernizate și va funcționa un sistem inteligent de conectare/deconectare a luminii la anumite ore.
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, inițiatorul proiectului, spune că locuitorii celor două localități se vor bucura în curând de sisteme moderne de iluminat public, condițiile de viață vor deveni mai confortabile și mai sigure, iar obiectivul formațiunii politice de a transforma țara se realizează pas cu pas.
„Noi redăm speranțe oamenilor că situația în țară poate fi schimbată. În locul politicienilor mincinoși vine un partid care este capabil să facă transformări. Un partid care își propune cu adevărat să ridice nivelul de viață, să renască satele și țara întreagă”, a menționat Șor cu ocazia lansării proiectelor de la Morozeni și Crihana.
Ilan Șor a mai spus că satele în care deja au fost implementate proiecte similare prind viață.
„Am primit multe mesaje de la locuitorii satelor în care deja am implementat asemenea proiecte. Oamenii îmi scriu că localitățile prind viață – seara se adună în centru și discută despre schimbări, fac planuri. Mulți dintre ei au devenit mai activi în viața socială”, a adăugat Ilan Șor.
Sursa citată aminteşte că, la ora actuală, în raionul Orhei, sunt în toi lucrările pentru implementarea proiectelor de iluminat stradal în alte câteva zeci de localități. De la începutul anului proiecte similare au fost definitivate în alte câteva comune și sate, dar și în localități din raionul Fălești și Criuleni. Un proiect ambițios de iluminat public este implementat și în orașul Taraclia, care va deveni, până la Ziua Independenței R. Moldova, cel mai iluminat oraș din regiunea de sud a țării.
Formațiunea politică și-a asumat angajamentul în fața cetățenilor că va implementa proiecte de iluminat stradal în toate localitățile cu primari din partea echipei lui Ilan Șor, iar în raionul Orhei va ilumina toate cele 74 de sate și comune, indiferent de apartenența politică a aleșilor locali. În raionul Orhei, Partidul „ȘOR” deține 29 din cele 38 de mandate de primar, conchide sursa citată.
Pentru 2020, Partidul „ȘOR” își propune să implementeze proiecte de iluminat public în peste o sută de localități din țară.
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
29.08.2026
14:55
29.08.2026
14:14
29.08.2026
13:49
29.08.2026
13:28
29.08.2026
12:51
29.08.2026
11:03
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Horoscopul zilei 22.08.2026
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Planul „M&Ms” al Ucrainei, abandonat în ultima clipă: mii de drone cu inteligență artificială, pregătite să paralizeze vara aceasta traficul aerian din Rusia
Maia Sandu denunță drept „barbar” atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog, cu 16 morți și peste 130 de răniți




















