FOTO // ISTORIE // Povestea construirii Castelului Peleș

sursa: google.ro

Carol I vine la Sinaia prima oară pe 5 august 1866. Era însoțit de Dimitrie A. Sturdza, de dr. Carol Davila și de maiorul Fălcoianu. Plecase din București la cinci dimineața cu un poștalion tras de opt cai și ajunge la Ploiești pe la nouă. Este primit solemn de autorități. Urmează o oprire la Florești la hanul doamnei Cantacuzino, dejun la Băicoi, la prințesa Trubețkoi, născută Ghica. Călătorește în condiții bune până la Comarnic apoi pe un drum desfundat de ploi, agățat de pante, prin vadul Prahovei și ajunge la mănăstirea Sinaia la ora 19.

Îl aștepta o cină cu păstrăvi, pui fript și mămăligă. Doarme la modestele chilii ale mănăstirii. Carol revine la Sinaia în august 1867, mai și august 1868 plus august 1870. Anul următor o aduce și pe Elisabeta care găsește fermecătoare zona. Carol scria în 1872 către tatăl său: „Aerul aici e mereu răcoros și curat… Așa că pe zi ce trece mi se întărește dorința de a începe cât mai curând construcția unei reședințe”. Înainte de a alege Sinaia se mai gândise și la mănăstirea Bistrița (Vâlcea) care avea un arhaism aparte. Erau câteva impedimente precum: depărtarea de București, dificultățile de aprovizionare, lipsa căilor de comunicație plus că nu se putea construi o linie ferată de trafic intens care să treacă pe la Bistrița. Domnitorul se hotărăște asupra Văii Prahovei. În 1872, după tratative cu Dimitrie Ghica, președintele Eforiei Spitalelor, care era proprietara terenului din jurul Sinaii, cumpără 1000 de pogoane lângă mănăstire. Construcția începe în 1873. Așezarea pietrei de temelie s-a tot amânat din cauza alunecărilor de teren. O mulțime de izvoare subterane au trebuit captate printr-o serie de drenuri. De aceea a fost adus la Sinaia arhitectul profesor Wilhelm von Doderer, cel care construise complexul balnear de la Mehadia, în acea vreme la austro-ungari. Ceremonia de așezare a pietrei de temelie s-a făcut la 10 august 1875, într-o duminică.

„Să se ridice acest castel și să fie terminat pentru a putea fi leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale” a declarat emoționat Carol I. Apoi își pune un șorț și împreună cu soția sa cu mistria așază tencuiala la piatra de temelie după cele trei tradiționale lovituri de ciocan. Lângă piatră pune actul de fundație și actul de construcție, alături de câteva zeci de monede din aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

În această frumoasă zi muzica intonează imnul țării, trupele prezintă armele, ovații răsună în toată valea de la mulțimea adunată. Fuseseră chemați cei mai buni arhitecți, ingineri, decoratori de la Viena, Mainz și alte orașe germane. Referitor la construcția efectivă a castelului regina Elisabeta nota: „Italieni zidari, români pentru terasamente, țigani salahori. Albanezii și grecii lucrau în cariere, nemții şi ungurii dulgheri. Turcii ardeau cărămida. Au fost maeștrii polonezi și cioplitori în piatră cehi. Francezii desenau, englezii măsurau, astfel că pe șantier se întâlneau sute de costume naționale și se vorbeau patru-spre-zece limbi; se cânta, se înjura și se certa în toate dialectele şi pe toate tonurile; era un amestec nostim și zgomotos de oameni, de cai, de boi și de bivoli”. „Cât despre rege, el era totdeauna pe schelele cele mai înalte și dirija în persoană lucrările (…) Nu îndrăznesc să spun că mă suiam și eu din când în când, dar numai de plăcere că mă făcusem bine de o boală de picioare și că mă puteam sluji cu ele, și mă coboram repede, pentru ca să pot sta de vorbă cu bătrânul meu prieten Peleșul.”

Șantierul a avut chiar și 400 de lucrători fiind alături de podul de la Cernavodă, cel mai important din Vechiul Regat. Cei mai mulți lucrători, mai ales zidarii și dulgherii erau români. Cele mai multe materiale de construcții au fost achiziționate de pe domeniile românești de pildă: zidăria de la carierele Piatra Arsă și Lunca Mare, piatra verde de la Slănic, lemnul din pădurile suveranului, iar cărămizile erau arse pe șantier. Fundația a costat 400.000 de lei. Pe 7 octombrie 1883 castelul în forma de chalet e terminat și Carol oferă un prânz de gală toastând cu vin românesc „în onoarea și pentru fericirea României”. Vasile Alecsandri însoțește toastul cu versurile:

„Eu, Carol, și al meu popor
Zidit-am într-un gând și dor
În timp de lupte al meu regat
În timp de pace – al meu palat.”

Peleșul a costat 6,5 milioane de lei aur în prima etapă (1873-1883) iar până la finalizare (1914) în total 16 milioane de lei aur. Banii au provenit din caseta particulară a regelui. Ar fi fost mai mulți bani dacă suveranul ar fi acceptat vreunul din cele trei proiecte prezentate de Wilhelm von Doderer. Bugetul nu era pe măsura proiectului. De aceea a recurs la Johannes Schulz care până în 1883 a fost diriginte de șantier și care a înălțat un chalet în stilul neorenașterii germane, pe placul și ținând cont de posibilitățile beneficiarului. Munca va fi preluată după 1890 de Karel Liman și Lecomte du Nou, primul fiind arhitectul-șef al casei Regale după 1896. El începe construcția la Pelișor, grajdurile regale de la Furnica, la Economat și Corpul de gardă.

Unul dintre cele trei proiecte prezentate la 1873 lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen de către primul arhitect al castelului Peleş, Wilhelm von Doderer (1825-1900) şi respinse de comanditar

În final Peleșul va ocupa 3200 de mp., având 160 de camere. Cu îmbunătățirile aduse după război va fi unul dintre cele mai coerente ansambluri de Art Nouveau din Europa. În decorarea interioară Carol I a dorit să îmbine modernul cu vechiul. De pildă a păstrat șemineele deși încălzirea se făcea prin intermediul caloriferelor. Toate instalațiile erau cele mai moderne. O firmă vieneză a instalat un ascensor iar în decembrie 1883 o sonerie electrică. Aproape toate camerele aveau butoane „de la marele mareșal la servitor”. În octombrie 1885 Peleșul este echipat cu trei posturi telefonice care stabileau legătura cu gara Sinaia, Oficiul Poștal Sinaia și cu București. Instalația electrică este pusă de o firmă germană și una austriacă iar uzina de energie este întreținută de Societatea Electrică din București care oferă și personalul tehnic auxiliar. Carol I comandă două monografii pentru a face cunoscute minunățiile palatului și ambele apar în 1883. Una era în germană și vestea publicului vorbitor în acea limbă marea realizare din Carpați, iar cea de-a doua era în franceză și se adresa în special elitelor românești și sublinia superioritatea artei germane față de cea franceză.

Peleșul e o construcție somptuoasă, inspirată de renașterea germană, cu o mare bogăție de forme și decorațiuni. E o reședință regală care rivalizează ca frumusețe cu castelele Miramar de lângă Trieste pe țărmul Adriaticii, Neuschwanstein ori Berg din Alpii Bavariei.

Ferestrele mari acoperite cu vitralii splendide, apărate de elegantele zăbrele din fier, galeriile încărcate vara cu flori și verdeață, acoperișul înalt și înclinat, sfredelit de fel de fel de ferestruici și ochiuri înguste, totul înconjurat în trei părți de un parc feeric cu șapte terase în amfiteatru, ansamblul fiind o îmbinare de modern și clasic, monumental și fantezism. Aceste elemente au un parfum rustic și atrăgător. Lemnul este utilizat cu generozitate, din acest material fiind părțile principale ale castelului, pridvoarele care leagă din stâlp în stâlp trupurile de căpetenie ale clădirii, galeriile zvelte atârnate de niște punți la etajele turnurilor și turnulețelor, grinzile care se vădesc în ziduri. Impresia de armonie simplă e pregnantă. Reședința regală din munții Bucegi e castel prin arhitectură, vilă prin situație și muzeu prin comorile artistice pe care le adăpostește iar totul este sub pecetea unui singur om, Carol I.

Cum arată astăzi Castelul Peleş:

Sursa: istorie-pe-scurt.ro