FOTO // Ilan Șor a mai inaugurat o stradă din Orhei, după ce a fost reparată capital
2276
Una din cele mai importante artere rutiere din Orhei, strada Dorobanților, a fost reconstruită într-un timp record, în cadrul unui proiect mai amplu, lansat anterior de fostul primar de Orhei, deputatul Ilan Șor. Darea în exploatare a noii străzi a adunat toți locuitorii din împrejurimi, iar Ilan Șor a promis că pe parcursul acestui an toate străzile cele mai importante din Orhei vor fi reparate, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Orhei.
Potrivit administrației publice locale, strada Dorobanților are o lungime de 630 de metri şi o lăţime de 6 metri, iar muncitorii au montat peste 1.500 de metri de bordură și trotuar și au turnat asfalt în două straturi, cu o grosime de peste 10 cm. Totodată, muncitorii au asfaltat intrările în curţi, au amenajat o parcare și au sădit arbuști.
Participând la inaugurarea străzii, deputatul Ilan Șor a menționat că scopul său și al formațiunii pe care o conduce, Partidul „ȘOR”, este să creeze condiții cât mai bune pentru oameni, iar reparația străzilor, amenajarea zonelor verzi, sunt doar o mică parte a proiectelor echipei sale.
„Sunt foarte bucuros că ne-am adunat să inaugurăm încă o stradă renovată a oraşului nostru iubit. Consider că unul din cele mai importante lucru pentru un om este ca atunci când iese din casă, să meargă pe un asfalt normal, să fie iluminate străzile, să aibă condiţii normale de viaţă”, le-a transmis Șor celor prezenți.
Totodată, deputatul a atras atenția că formațiunea sa „este singurul partid politic care își realizează promisiunile sale electorale, chiar și în condițiile în care celelalte partide blochează activitatea Parlamentului”. „Am spus și repet: în timp ce politicienii pălăvrăgesc despre politică, noi vom continua să lucrăm pentru binele oamenilor”.
Strada, care nu a fost reparată niciodată în ultimii 40 de ani, se află în zona lacului Orhei și a celui mai mare parc de distracții din republică – „OrheiLand”.
Localnicii prezenți la inaugurarea străzii au spus că sunt mulţumiţi de calitatea lucrărilor și recunosc că orașul pur și simplu a ajuns de nerecunoscut în ultimii ani. „De când a venit Ilan Şor la noi în Orhei ne-a făcut foarte frumos, este de lăudat”, a menționat o localnică, citată de comunicatul de presă al Primăriei. „La noi nu a fost niciodată aşa ceva. E un drum minunat şi frumos ca în poveste. E tare frumos și e o plăcere să avem aşa drumuri frumoase”, a opinat un orheian.
Primăria Orhei precizează că transformările radicale în Orhei au început în 2015, odată cu venirea lui Ilan Șor și a echipei sale în fruntea municipalității. „Încă de la început, noua administrație a decis că se va descurca doar cu resursele primăriei la renovarea drumurilor, curților, instituțiilor sociale etc. Recent, grație lui Ilan Șor a fost modernizat drumul de intrare în Orhei, dar și renovate capital mai multe curți ale blocurilor de locuit. Totodată, la inițiativa lui Ilan Șor, municipalitatea a elaborat un plan strategic care prevede construcția rețelelor de apeduct și canalizare pe străzile care sunt renovate și unde locuitorii nu au avut niciodată apă la robinet sau canalizare centralizată”, conchide sursa citată.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
03.11.2026
10:44
03.11.2026
10:42
03.11.2026
10:29
03.11.2026
10:10
03.11.2026
10:02
03.11.2026
09:54
03.11.2026
06:42
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți




































