Fostul director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, REȚINUT: Schemă de corupție în „Orașul subteran”
4085
Vedomosti
Fostul director general al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A., Valentin Bodiul, şi conducătorul unui agentul economic au fost reținuți astăzi de procurorii anticorupție, fiind bănuiţi de abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Potrivit procurorilor, Bodiul, împreună cu alte persoane cu drept de decizie atât din cadrul Combinatului de Vinuri „Cricova” SA, cât şi din cadrul a două firme ar fi pus la cale o schemă pentru folosirea bunurilor Combinatului de vinuri în interese personale.
„Ex-Directorul general, de comun cu alţi membri ai grupului criminal, acţionând contrar dispoziţiilor legale, au organizat construcţia, de către un agent economic, pe teritoriul Combinatului, a unui local de deservire a vizitatorilor „Oraşul Subteran” care, pe 31 iulie 2012, a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, având o suprafaţa totală de 1490,2 metri pătraţi. De notat că suprafaţa de 0,38 ha pe care se află construcţia a făcut parte din suprafaţa totală de 83,28 ha a perimetrului minier al CV „Cricova” S.A., fapt reflectat în Actele de confirmare a perimetrului minier. Cu toate acestea, respectiva suprafaţă a fost scoasă şi exclusă, în mod fraudulos, din perimetrul minier al Combinatului şi atribuită în folosinţă agentului economic pentru perioada anilor 2011-2016, prejudiciind Combinatul în valoarea bunului imobil deposedat, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Oamenii legii notează că legea interzice înstrăinarea proprietăților complexului „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA”, fiindcă este declarat obiect al patrimoniului naţional-cultural al Republicii Moldova.
Procurorii mai acuză că, la indicaţia fostului director general al Cominatului, pe 9 iulie 2010, Centrul de Business şi Turism SA „Cricova-Vin” i-a acordat, fără dobândă, aceluiaşi agent economic, în scopul construcţiei localului „Oraşului Subteran”, un împrumut de peste două milioane de lei, bani care nu au fost întorși nici până astăzi.
Prejudicierea statului în acest caz a fost stabilită anterior și de Curtea de Conturi.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă închisoare de la 6 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















