Fost președinte al CC: „Decizia Curții Constituționale este CORECTĂ. Asta cere Constituția”
1853
Adevărul
Fostul președinte al Curții Constituționale (CC), Victor Pușcaș, este de părere că decizia CC privind imposibilitatea șefului statului de a înainta un candidat la funcția de prim-ministru este una foarte corectă, ea reiese din Constituție. Totodată, juristul spune că aceasta nu răspunde la o întrebare foarte simplă și în hotărâre ar mai fi trebuit introduse unele detalii.
„Eu consider că este foarte corectă hotărârea, ea se întemeiază pe normele constituționale. Poate nici nu trebuia ca șeful statului să se adreseze la Curte, pentru că și așa este absolut clar din Constituție”, a menționat juristul la postul TV8, citat de IPN.
Victor Pușcaș spune că, dacă s-ar fi aflat în componența actuală a CC, ar fi votat pentru o atare hotărâre, dar ar fi adăugat și câteva detalii în hotărâre, reieșind din realitățile Republicii Moldova. Potrivit lui, până a fi formate toate organele de lucru ale Parlamentului, nu poate fi făcut niciun pas.
„Asta cere Constituția”, a adăugat Victor Pușcaș. În opinia lui, CC nu a dat răspuns la o întrebare foarte simplă – dacă este sau nu constituit Parlamentul. „Mulți astăzi nu înțeleg cine astăzi trebuie să convoace Parlamentul, cine să îi aducă pe deputați, care este ordinea de zi”, a menționat fostul președinte al CC.
Comentatorul politic Roman Mihăeș este de părere că această decizie a Înaltei Curți este una benefică, pentru ca să fie clar acum ce trebuie să urmeze – ori trebuie să fie aleasă conducerea Parlamentului și atunci șeful statului va putea să vină cu un candidat la funcția de premier, ori vor avea loc alegeri anticipate.
Expertul în politici publice Ștefan Gligor este de părere că decizia CC vine să contraatace și să prevină cel mai discutat scenariu politic în prezent în societate și anume coaliția PSRM-ACUM sau un vot situațional comun dintre aceste două formațiuni.
„Pentru a face imposibilă o eventuală înțelegere între PSRM și ACUM, Curtea Constiuțională vine cu această hotărâre”, a declarat Ștefan Gligor. Potrivit lui, astfel, nu vor putea exista înțelegeri preliminare între cele două entități politice înainte de a fi aleasă conducerea Legislativului. Ștefan Gligor spune că era previzibilă o asemenea decizie a CC.
Curtea Constituțională a decis pe 15 mai curent că președintele Republicii Moldova nu poate înainta un candidat la funcția de prim-ministru în lipsa organelor de conducere ale Parlamentului. Imposibilitatea întrunirii Parlamentului din cauza lipsei organului care îl convoacă presupune imposibilitatea președintelui Republicii Moldova de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















