Stiri

Fost consilier prezidențial rus: „Rusia ar putea cădea în haos după moartea sau înlocuirea lui Vladimir Putin, dar e puțin probabil ca viitorul să fie mai bun decât prezentul”

Actualitate 18.09.2024 15:59 Vizualizări1385
Fost consilier prezidențial rus: „Rusia ar putea cădea în haos după moartea sau înlocuirea lui Vladimir Putin, dar e puțin probabil ca viitorul să fie mai bun decât prezentul” AP

La 71 de ani, Vladimir Putin conduce încă Rusia cu o mână forte, după ce a „purificat” țara de orice altă figură politică care i-ar putea amenința poziția. Un fost consilier prezidențial al Kremlinului a analizat care sunt cele mai probabile opțiuni pentru un viitor fără Putin.

„După izbucnirea războiului din Ucraina în 2022, elitele, ca actori politici cu o anumită independență, au dispărut complet”, spune Nikolai Petrov, fost consilier prezidențial al lui Boris Elțîn, profesor de științe politice la Universitatea de Economie din Moscova și expert în Eurasia în cadrul think tank-ului britanic Chatham House.

Specialistul a analizat situația politică din viitorul apropiat al Rusiei, într-un interviu acordat Adevărul. Petrov spune că regimul lui Putin are în continuare resursele necesare pentru a menține stabilitate în Rusia în următorii câțiva ani.

„Putin îmbătrânește și, indiferent de condiția sa fizică, în care investește mult, încetează progresiv să mai fie un țar autocrat care, așa cum era cazul în perioada 2014-2022, putea să ia decizii fără să se teamă că violează interesele principalelor grupuri ale elitelor. Asta se vede în special în ceea ce privește deciziile luate legat de schimbările de personal la vârf, ce întârzie chiar și un an sau mai mult”, a explicat specialistul Nikolai Petrov.

Rusia ar putea cădea în haos după moartea sau înlocuirea lui Vladimir Putin, iar un potențial înlocuitor într-un regim autocrat ar avea nevoie de puternic sprijin militar, spune Petrov, care îl dă drept exemplu pe liderul cecen Ramzan Kadîrov „care are practic armată personală”.

„E puțin probabil ca viitorul după Putin să fie mai bun decât prezentul: nu sunt nici instituțiile necesare, nici figuri puternice, nici cultura politică a populației. Cel mai probabil ne putem aștepta la o perioada de haos la început, cu două finalități posibile: fie un nou autoritarism, fie o mișcare ușoară către restaurarea democrației. Iar războiul din Ucraina, indiferent cum se va încheia, va reduce șansele scăzute ale celei de-a doua opțiuni”, a concluzionat expertul în politica Rusiei.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.10.2026 07.10.2026 13:08 527 Horoscopul zilei 07.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.82 1 RON 3.75 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 07.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri