Finalul filmului „Titanic”, DESFIINȚAT de un grup de eleve pricepute la matematică
2921
sursa: google.ro
Mai ales doamnele și domnișoarele sunt încă dezamăgite de soarta lui Jack și mulți cinefili cred că tânărul ar fi încăput pe ușa de lemn pe care a plutit Rose, dacă aceasta i-ar fi făcut loc: „Sunt de acord, cred că am fi încăput amândoi pe acea bucată de ușă”, mărturisea pe un ton amuzat însăși actrița din rolul principal, Kate Winslet, pentru Jimmy Kimmel.
Deci au dreptate toți cei care susțin această teorie? Un grup de eleve din Australia a folosit o formulă matematică și, cu ajutorul practicii, au demonstrat că Jack ar fi putut fi salvat cu un dram de ingeniozitate.
Mai exact, elevele au ajuns la concluzia că, dacă cei doi îndrăgostiți și-ar fi dat jos vestele de salvare și le-ar fi pus sub bucată din lemn, aceasta ar fi putut să îi țină pe ambii la suprafață până i-ar fi găsit echipajele de salvare.
„Am studiat ușa, felul în care ar fi reacționat dacă mai multe persoane s-ar fi așezat pe ea și am testat o mulțime de variante. Am încercat să ținem cont de tipul materialului și de dimensiuni, astfel încât totul să se potrivească vremurilor de atunci”, a povestit Abigail, o elevă de 15 ani care a participat la studiu.
Același experiment a fost făcut și de specialiștii de la MythBusters, care au tras aceeași concluzie ca tinerele.
Întrebat care este părerea lui despre un astfel de final, regizorul James Cameron a răspuns: „Stați, o să-l sun pe William Shakespeare, să-l întreb de ce a fost necesar că Romeo și Julieta să moară. „E foarte simplu: deschizi scenariul la pagina 147 și citești: Jack se dă jos de pe scândură și îi cedează locul, pentru ca ea să poată supraviețui. Este chiar atât de simplu. Poți să faci cât de multă analiză vrei după aceea”, a adăugat regizorul.
Cât despre teoria celor de la MythBusters și a elevelor, a concluzionat astfel: „Să zicem că ești Jack. Ești într-o apă înghețată, începi să resimți hipotermia, iar oamenii îți cer să îți dai vesta jos, să o dai și pe a ei, să înoți sub ușă și să le legi astfel încât să le faci să plutească și să nu se dezlege imediat. Până ar fi apucat să revină la suprafață, ar fi fost deja mort”.
Potrivit lui James, cea mai bună soluție pentru personaj ar fi fost să-și țină cât mai mult timp cu putință partea superioară a corpului la suprafață și să spere că va fi găsit la timp de salvatori.
Așa să fie?
Sursa: digi-film.ro
15.10.2018
18:05
2224
Un fond de investiții vrea să plătească 19,5 milioane $ pentru Titanic
20.07.2018
16:39
2484
Accidentul Titanicului a fost prevestit cu 26 de ani înainte să aibă loc. În mod ciudat, autorul poveştii a devenit una dintre victimele accidentului maritim
15.07.2018
17:40
3334
Leonardo DiCaprio, făcut de râs de regizor după colaborarea pentru „Titanic”
29.03.2018
18:05
4494
Nu Titanic a fost cea mai mare CATASTROFĂ maritimă. Povestea vaporului SULTANA
04.02.2018
19:30
3036
ADEVĂRATA poveste a celor doi bătrânei care mor îmbrățișați în filmul Titanic
19.11.2017
20:04
2433
VIDEO // O nouă scenă din Titanic te va emoționa până la lacrimi
25.01.2017
07:31
2554
Au fost anunțate nominalizările la premiile Oscar: „La La Land” egalează „Titanicul”
04.01.2017
07:01
3032
Încă o VRESIUNE a scufundării Titanicului! N-a fost aisbergul
24.04.2016
08:00
3804
GALERIE FOTO // S-au împlininit 104 ani de la scufundarea Titanicului
23.11.2015
14:17
3820
VIDEO // Adevărul despre SCUFUNDAREA TITANICULUI a ieşit abia acum la suprafaţă! Cum a fost muşamalizată ancheta
21.03.2026
04:32
181
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
286
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
396
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
414
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
472
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
457
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
500
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
469
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
446
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
440
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
563
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
555
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
463
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
566
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
640
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
648
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
677
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
643
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
683
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
806
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
819
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
780
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
804
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
850
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
754
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














