Filip l-a informat pe Donald Tusk despre OBIECTIVELE guvernării: „Asigurarea independenţei justiţiei, continuarea investigaţiei FRAUDEI BANCARE şi tragerea la răspundere a celor implicaţi”
1805
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a primit asigurări de la premierul Pavel Filip, cu care a avut astăzi o întrevedere la Bruxelles, că autoritățile R. Moldova vor asigura independenţa justiţiei, vor continua investigarea fraudei bancare și vor trage la răspundere pe toți cei implicați în așa-zisul furt al miliardului. Întrevederea a acut loc în marja participării la Summit-ul Parteneriatului Estic.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, cei doi ficialii au avut un schimb de opinii privind evoluţiile în implementarea Acordului de Asociere, precum și legat de situația internă din R. Moldova.
Premierul Filip a spus că stabilitatea situaţiei politice interne este asigurată de funcţionarea responsabilă a instituţiilor statului, a căror eficienţă va spori odată cu finalizarea reformei administraţiei publice centrale.
Totodată, șeful Executivului a reiterat interesul politic naţional care vizează asigurarea stabilităţii şi securităţii statului, precum şi continuarea parcursului european al R. Moldova. Pavel Filip a spus că ultimele sondaje arată o creștere semnificativă a numărului de persoane care optează pentru integrarea țării în UE.
De asemenea, Prim-ministrul Pavel Filip a făcut referire la principalele preocupări ale Guvernului pe termen scurt, mediu și lung: asigurarea independenţei justiţiei, continuarea investigaţiei fraudei bancare şi tragerea la răspundere a celor implicaţi, adoptarea noului cod al audiovizualului şi implementarea în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia a noii legislaţii electorale.
La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a menționat că Moldova este unul dintre cei mai importanți actori în cadrul Parteneriatului Estic. Oficialul a apreciat rolul constructiv al R. Moldova în pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic și a Declarației finale a reuniunii.
Comunicatul Guvernului de la Chișinău mai arată că Donald Tusk s-a arătat satisfăcut de creșterea nivelului de popularitate a UE în rândul cetățenilor R. Moldova și a punctat că țara noastră are suficienți prieteni în UE pentru a merge ferm pe calea integrării europene.
06.05.2021
10:30
02.04.2021
12:12
16.03.2021
19:13
16.03.2021
12:37
15.03.2021
14:05
19.02.2021
15:59
23.12.2020
13:55
03.12.2020
09:37
17.11.2020
13:44
10.11.2020
12:42
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















