Femeia care este mai bogată decât regina Elisabeta a II-a. A divorțat în secret și a primit o avere uriașă
2517
Kirsty Bertarelli, model, compozitoare și cântăreață din Marea Britanie, în vârstă de 50 de ani, a detronat-o pe regina Elisabeta a II-a. Aceasta are o avere uriașă, obținută în urma divorțului în secret de soțul ei, după un mariaj de 21 de ani.
Kirsty, model, compozitoare și cântăreață în vârstă de 50 de ani, a divorțat în secret de multimilionarul Ernesto Bertarelli. Vestea a fost confirmată chiar de un purtător de cuvânt al acestora și a venit ca un șoc pentru apropiați, întrucât erau împreună de 21 de ani și aveau trei copii.
„Cu tristețe, Ernesto și Kirsty Bertarelli confirmă că au divorțat”, a declarat purtătorul lor de cuvânt pentru Daily Mail.
Cuplul, care are trei copii, s-au despărțit la începutul acestui an, iar divorțul a fost pronunțat în această vară.
Ernesto și Kirsty Bertarelli se aflau pe locul 14 în topul celor mai bogați oameni din Marea Britanie, având o avere estimată la 9,2 miliarde de lire sterline, sumă mai mare decât produsul intern brut al multor țări, printre care Bahamas, Brunei și Armenia.
Potrivit Daily Mail, fosta regină a frumuseții și soțul ei au divorțat amiabil, iar aceasta a primit 350 milioane de lire sterline, fiind cel mai scump divorț din Marea Britanie.
Totodată, aceasta este acum mai bogată decât regina Elisabeta, care are o avere estimată la 365 milioane de lire sterline, dar și decât staruri ca Mick Jagger (310 milioane de lire sterline), Ed Sheeran (220 milioane de lire sterline) și Adele (140 milioane de lire sterline).
Aceasta a primit, de asemenea, o casă spectaculoasă în Elveția, care a fost cumpărată la începutul acestui an pentru 52 de milioane de lire sterline. De asemenea, deține o pensiune de opt milioane de lire sterline în stațiunea Gstaad, Elveția.
Kirsty Bertarelli, care a fost desemnată Miss UK în 1988, l-a cunoscut pe omul de afaceri Bertarelli, în vârstă de 56 de ani, la o petrecere în Sardinia, Italia, la scurt timp după ce acesta se despărțise de soția lui, Louise. În 2000, cei doi s-au căsătorit, iar unele voci vorbesc de faptul că aceștia ar fi semnat un contract prenupțial.
„Înțelegerea a fost mai generoasă decât ar fi trebuit. Nu au vrut un proces îndelungat, cu scandal, iar el a dorit să-i mulțumească pentru anii de căsnicie”, a precizat un prieten de-al omului de afaceri pentru sursa citată, explicând astfel suma uriașă pe care a primit-o Kirsty, transmite peroz.ro.
25.03.2026
02:42
164
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
279
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
276
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
377
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
331
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
332
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
314
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1050
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
399
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
357
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
243
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
249
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
364
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
320
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
319
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
303
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1023
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
393
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
348
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
367
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
528
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
405
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
646
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
422
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
440
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
491
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
486
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
526
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
510
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
559
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
485
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
553
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
472
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
536
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
495
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














