Facultățile de Drept din R. Moldova vor fi evaluate de o agenție internațională
3397
studentie.ro O agenție internațională va evalua toate programele facultăților de Drept din cadrul universităților moldovenești. Decizia a fost luată de Ministerul Educației, după ce a parvenit o solicitare de la Ministerul Justiției. Experții străini vor inspecta universitățile și vor întocmi un raport în baza căruia se va decide care instituții de învățământ își pot păstra Facultatea de Drept.
„Metodologia de evaluare va fi aplicată începând cu anul curent de studii și va fi extinsă și în anul de studii 2014-2015. Evaluarea va fi realizată de către o agenție internațională, care va fi angajată de Ministerul Educației”, a spus șefa Direcției învățământ superior și dezvoltare a științei din cadrul Ministerului Educației, Nadejda Velișco.
Programele de studii care vor fi avizate pozitiv de experții străini vor fi acreditate pentru următorii cinci ani. Universitățile care nu vor trece testul vor primi un termen de lichidare a obiecțiilor și de implementare a recomandărilor comisiei de experți, altfel vor pierde acreditarea.
În prezent, 19 universități din R. Moldova au programe de studii la Drept. Dintre acestea, nouă instituții sunt private.
22.09.2017
13:40
14.07.2017
11:19
06.03.2016
19:00
21.07.2014
15:35
30.08.2013
15:33
02.08.2013
17:12
25.07.2013
10:33
04.07.2013
11:28
11.06.2013
17:31
05.06.2013
10:07
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM


















