STUDIU // Facebook-ul provoacă depresie. Care sunt factorii care alimentează această problemă
1211
Cu cât oamenii petrec mai mult timp pe Facebook, cu atât este mai mare riscul de a suferi de depresie, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Nanyang.
Studiul online realizat în Singapore a început în 2016 cu 1.240 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani. În cei trei ani de studiu, mulţi dintre participanţi au renunţat din mai multe motive, doar 355 de răspunsuri fiind valabile pentru a fi studiate, potrivit StraitsTimes.
Autorii studiului sunt profesorul Edson C. Tandoc Jr. şi Zhang Hao Goh, care fac parte din Centrul NTU pentru Integritatea Informaţională şi Internet sau In-Cube.
Studiul lor a constatat, de asemenea, că utilizarea intensă a Facebook a declanşat niveluri mai ridicate de invidie, ceea ce a condus apoi la sentimente de depresie.
„Teoria rangurilor sociale spune că ne comparăm social, ceea ce este ceva de care nu putem scăpa deoarece este modul în care vedem propria noastră identitate socială. Dar acest proces de comparaţie ne poate dezamăgi atunci când vedem pe cineva care are mai multe resurse decât noi”, a spus prof. Tandoc, directorul In-Cube.
Studiul NTU face referire la o cercetare similară care a implicat 736 de studenţi din Statele Unite, la care profesorul Tandoc a contribuit. Studiul din SUA a constatat că utilizarea pasivă a Facebook, cum ar fi vizualizarea fotografiilor unui prieten sau parcurgerea ştirilor de pe platformă, ar putea duce la depresie în cazul persoanelor invidioase.
Niveluri ridicate de depresie
Cu toate acestea, nu s-a observat nicio diferenţă semnificativă între utilizarea pasivă a Facebook şi postarea activă pe platformă în rândul rezidenţilor din Singapore, a spus prof. Tandoc.
În timp ce participanţii mai tineri şi mai educaţi din Singapore au raportat niveluri mai ridicate de utilizare a Facebook şi de depresie, prof. Tandoc a spus că impactul vârstei şi al nivelurilor de educaţie a fost secundar.
În studiul NTU, participanţii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani au petrecut zilnic în medie aproximativ două ore şi jumătate pe Facebook.
„Când vedem partea bună a altor oameni, simţim presiunea de a fi mai bogaţi, mai frumoşi, mai de succes şi de a avea mai mulţi urmăritori”, a spus consilierul Edmund Chong de la serviciul de consiliere online Talk Your Heart Out.
Conştiinţa de sine, a adăugat el, este primul pas în reducerea impactului negativ al reţelelor de socializare, potrivit Mediafax. „Când suntem conştienţi de motivaţia, de factorii declanşatori, de aprecierile, antipatiile şi de intenţia noastră de a folosi social media, suntem mai puţin afectaţi de acestea”.
„Trebuie să ne reamintim în permanenţă că suntem într-un fel asemănători cu toţi ceilalţi de pe reţelele sociale. Chiar şi în familiile fericite pot exista discuţii, probleme sau resentimente”.
12.11.2025
12:57
113
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
122
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
127
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
267
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
295
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
604
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
310
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
504
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
416
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
711
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
12.11.2025
01:22
722
Număr record de ucraineni care caută refugiu în UE după schimbarea regulilor de ieșire din Ucraina pentru tinerii bărbați
12.11.2025
08:10
414
Horoscopul zilei 12.11.2025
12.11.2025
12:57
32
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
45
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
48
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
260
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
287
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
590
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
304
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
495
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
12.11.2025
06:40
402
Prețul petrolului în creștere din cauza sancțiunilor SUA asupra Rusiei și a optimismului privind sfârșitul blocajului guvernamental american
12.11.2025
02:08
698
Situație tensionată în Zaporojie: Trei așezări capturate de ruși, retragere strategică a soldaților ucraineni
12.11.2025
01:22
714
Număr record de ucraineni care caută refugiu în UE după schimbarea regulilor de ieșire din Ucraina pentru tinerii bărbați
11.11.2025
21:46
629
Mitropolitul Moldovei respinge asocierea cu Biserica Ortodoxă Rusă, deși îl avea în stânga sa pe Episcopul Marchel, care îl VENEREAZĂ pe criminalul STALIN și a făcut campanie la parlamentare pentru candidații proruși susținuți de Kremlin și Șor
11.11.2025
21:29
565
Chișinăul negociază cu Lukoil preluarea infrastructurii energetice de la aeroport pentru a evita sancțiunile americane
11.11.2025
21:17
752
Lavrov acuză Marea Britanie de complot pentru deturnarea unui MiG-31 către baza Mihail Kogălniceanu
11.11.2025
21:08
801
Republica Moldova se pregătește pentru o scădere a temperaturii pe 12 noiembrie 2025
11.11.2025
19:43
723
Lavrov deschis pentru discuții SUA-Rusia la Budapesta, după acuzațiile lui Trump privind testele nucleare rusești. Rusia sugerează prelungirea New START cu un an pentru a calma tensiunile.
11.11.2025
18:49
607
Republica Moldova face pași importanți în educație și cercetare, conform Raportului Comisiei Europene pentru 2025
11.11.2025
18:17
550
Moldova accelerează modernizarea transporturilor și alinierea la standardele europene
11.11.2025
18:09
612
Bulgaria în fața unei crize, cu provizii de benzină limitate din cauza sancțiunilor SUA asupra Lukoil
609
Delegația Comisiei de la Veneția analizează la Chișinău reformele Procuraturii pentru combaterea corupției și crimei organizate
530
Alexei Buzu la Conferința „Raportul de extindere 2025”: Angajament pentru o Administrație Transparență și Eficientă în Moldova
11.11.2025
16:37
593
Maia Sandu: Unitate și eforturi comune pentru integrarea europeană a Moldovei!
11.11.2025
16:27
648
Profesorii din 15 școli model se pregătesc să revoluționeze educația cu abordarea STEAM, inspirată din Estonia și Georgia
11.11.2025
16:18
580
Ultrasunetele, o nouă speranță de supraviețuire după accidentul vascular cerebral hemoragic
11.11.2025
14:08
698
Noul orizont în tratarea rănilor diabetice: Terapia cu unde de șoc promite vindecare rapidă și eficientă
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
1 MDL
1 EUR
19.65
1 USD
16.98
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














