Ex-premierul Sturza, despre „rezultatele negocierilor nocturne din BECIURILE de la Condrița și garsoniera de la Buiucani”: „Funcțiile de procuror general și adjunct vor fi ocupate prin rotație, pe o perioadă de 6 luni, de Gribincea și Stoianoglo”
3292
jc.md
Fostul premier Ion Sturza comentează ironic acuzațiile reciproce pe care și le aduc partenerii de coaliție PSRM și Blocul „ACUM”.
Acesta sugerează că, pentru a împăca cele două tabere, trebuie de ajuns la unele compromisuri, pe care le enumeră într-o postare pe Facebook.
„Rezultatele negocierilor nocturne din beciurile de la Condrița și din garsoniera de la Buiucani:
1. Funcțiile de procuror general și prim-adjunct vor fi ocupate prin rotație, pe o perioadă de 6 luni, de domnii Gribincea și Stoianoglo.
Ambii au fost declarați apți profesional și integri.
2. Prioritatea domnilor Gribincea și Stoianoglo va fi investigarea dosarelor de rezonanță: uzurparea puterii în stat, furtul miliardelor, concesionarea aeroportului, privatizările ilicite, inclusiv „Air Moldova”, gestionarea frauduloasă a averii de stat (Moldtelecom, Calea Ferată, Metalferos etc.). În termen de 10 zile se va prezenta un plan concret de acțiuni.
3. Se vor face demersurile necesare pentru aducerea în țară a domnilor Plahotniuc și Șor, actualmente investigați pentru crime grave împotriva poporului.
4. Se va legifera independența procesuală a procurorului de caz.
5. Toate numirile importante din nomenclatura Președinției, Parlamentului și Guvernului (lista începe cu CACAVM), cu excepția celor politice, se vor face pe criterii de profesionalism și integritate, prin consens, respectându-se paritatea de opinii și mecanismul utilizat la alegerea procurorului general. Criteriile și mecanismele de implementare urmează să fie stabilite de comun acord.
6. Se revine la formatul săptămânal de discuții pe temele majore în coaliție și la nivel instituțional.
7. Se declară stare de urgență în sectorul energetic pentru a evita o întrerupere de livrare de gaz către populație pe timp de iarnă.
8. Soluționarea conflictului transnistrean nu este o prioritate de moment. Se vor face demersuri de a păstra statu-quoul actual și un regim de securitate solid.
9. Se vor depune eforturi diplomatice pentru a organiza o vizită a domnului Dodon la București și a doamnei Sandu la Moscova.
10. În perioada activității coaliției, mijloacele de informare în masă afiliate politic părților vor fi monitorizate de un consiliu independent, altul decat CACAVM.
11. Se vor limita în măsura posibilităților atacurile și criticile nefondate la adresa partenerilor de coaliție.
12. PSRM nu înaintează moțiune de încredere a guvernului și nu susține alte moțiuni pe perioada mandatului.
13. Guvernul anulează decizia de asumare a răspunderii pe tema legilor justiției.
14. Toate inițiativele cu privire la legile justiției trebuie să respecte Constituția, angajamentele internaționale și bunul-simt. Cele mai
importante vor primi avizul prealabil al Curții Constituționale și după caz al Comisiei de la Veneția.
15. Nu se vor iniția schimbări legislative cu impact conjunctural.
Partea secretă a înțelegerilor
Pe perioada mandatului, nu se vor investiga personal, dar nici membrii familiilor (cu excepția cazurilor grave cu rezonanță mare, ex. trădare de patrie) domnilor Dodon, Năstase și doamnelor Greceanîi și Sandu.
Să ne ajute Dumnezeu! Cine daca nu el?!
08.04.2026
18:53
698
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:41
703
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
11:37
743
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
1246
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
03.04.2026
13:00
2622
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2669
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
2363
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
2285
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2699
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
1422
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
09.04.2026
11:52
206
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
302
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
402
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
378
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
383
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
613
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
599
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
511
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
563
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
532
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
555
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
507
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
587
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
548
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
528
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
684
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
612
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
693
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
567
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
679
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
667
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
628
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
749
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
575
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
582
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














