Europenii ajută migranții moldoveni să se întoarcă acasă
2930
Moldovenii care se întorc acasă vor putea beneficia de consultanță, informații și susținere în domenii cum ar fi cel social, al angajării în câmpul muncii, construcțiilor, transportului sau al serviciilor medicale prin intermediul a trei centre locale inaugurate în Ungheni, Edineț și Cahul.
Echipa „NEXUS”, care reprezintă un consorțiu de parteneri condus de Agenția „IASCI” din Austria, a inaugurat recent trei centre informaționale locale. Acestea reprezintă platforme de interacțiune între instituții, companii, organizații și migranți. Centrele „NEXUS”, deschise la Ungheni, Edineț și Cahul, vor oferi informații, consulatnță și servicii prestate de parteneri, care vor dori să facă parte din această platformă de comunicare. Serviciile vor fi disponibile atât pentru moldovenii care muncesc în afară, cât și pentru cei care au decis să revină acasă.
Coordonatorul proiectului, Nicolaas de Zwager, a declarat că aceste centre reprezintă de fapt o piatră de temelie a proiectului. „Se va lărgi rețeaua de parteneri atât la nivel național, cât și local din toate cele trei sectoare ale societății, astfel încât la finele anului 2015 platforma „NEXUS” să fie capabilă de autoîntreținere”, a menționat Nicolaas de Zwager.
Finanțatorii au declarat că acest proiect va avea impact și asupra dezvoltării businessului local prin atingerea unui segment neexplorat încă pe deplin. Reprezentantul UE în cadrul proiectului, Andrei Vrabie, a spus că valorificarea potențialului pe care îl are migrația în dezvoltarea comunităților locale este un obiectiv care se înscrie pe agenda Parteneriatului de Mobilitate Moldova-UE. Centrele vor funcționa după modelul „ghișeului unic”.
Proiectul are o valoare de 2,5 milioane de euro și este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
03.10.2026
02:57
03.10.2026
01:04
02.10.2026
23:28
02.10.2026
21:35
02.10.2026
21:10
02.10.2026
20:43
02.10.2026
19:55
02.10.2026
19:41
02.10.2026
19:36
02.10.2026
19:14
02.10.2026
19:08
02.10.2026
19:02
02.10.2026
18:49
02.10.2026
18:37
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:13
02.10.2026
17:57
02.10.2026
17:56
02.10.2026
17:29
02.10.2026
17:25
02.10.2026
17:09
02.10.2026
17:02
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















