Eugen Doga și formația „Zdob și Zdub” vor cânta la București de Ziua Limbii Române
2097
bucurestifm.ro Maestrul Eugen Doga a fost invitat să cânte la București de Ziua Limbii Române. Artistul va susține un concert în aer liber, în Parcul Titan-Parcul Artelor, împreună cu Orchestra Simfonică București dirijată de Tiberiu Soare și grupul coral „Accoustic”, avându-i ca soliști pe soprana Ana Cebotari și tenorul Andrei Lazăr.
Eugen Doga este invitatul special al evenimentului și va urca pe scenă la ora 18.30. Începând cu ora 20.00, publicul va fi distrat de alți artiști din R. Moldova – formația „Zdob și Zdub”. Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Organizatorii evenimentului îi invită pe cei care intenționează să vină la concert să aducă cu ei câte o carte pe care să o doneze pentru şcolile românești din Republica Moldova.
Prima ediție a Zilei Limbii Române, desfășurată anul trecut la București, a înregistrat o audiență de peste 10 000 de spectatori. Concertul a fost dedicat operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu.
25.05.2020
11:42
4632
Eugen Doga, REVOLTAT de atitudinea premierului Chicu la adresa României: „Mi-e rușine, m-am simțit UMILIT și eu, și toți oamenii de bună credință. Ce face un artist dacă e fluierat din sală? Pleacă, cu rușine”
16.04.2014
12:50
173870
Eugen Doga îl face praf pe Dodon și dezvăluie ce onorariu a primit pentru a transmite drepturile de autor
01.04.2026
20:18
420
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
18:18
454
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
16:51
509
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
11:54
681
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:15
470
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:01
560
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
31.03.2026
20:44
697
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
16:20
836
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
01.04.2026
22:44
361
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
394
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
466
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
403
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
453
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
433
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
453
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
635
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
546
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
438
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
446
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
535
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1530
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
500
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
809
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
568
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
548
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
580
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
553
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
547
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
497
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
572
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
631
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
553
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
556
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














