ESCROCHERIE pusă la cale din închisoare: Se prezentau ca fiind angajați ai băncilor și sustrageau bani de pe carduri străine. Peste 40 de victime au rămas fără un milion de lei
2020
Apelau cetățenii prin intermediul aplicației Viber, se prezentau angajați ai băncii, inventau o pretinsă fraudă și le spuneau posesorilor de carduri că vor să-i apere de răufăcători. În realitate, după ce obțineau încrederea victimelor și datele cardurilor bancare, le goleau.
Polițiștii și procurorii anunță că au destructurat un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor.
Potrivit oamenilor legii, după ce victimele apelate le dictau datele cardurilor și codurile la telefon, escrocii transferau banii de pe carduri pe conturile lor. Ulterior, banii erau fie extrași de la bancomate, fie prin intermediul portmoneelor crypto-valutare erau convertiți în cryptomonede „Bitcoin” și „Litecoin”.
În total, suspecții, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, au golit, din anul 2020 și până în prezent, peste 40 de conturi bancare străine, prejudiciul cauzat părților vătămate ridicându-se la circa un milion de lei.
Potrivit Poliției, coordonatorii acestor infracțiuni se află în detenție în penitenciarele din Republica Moldova.
Doi bărbați au fost plasați în arest pentru 30 de zile, unul fiind recent eliberat din Penitenciarul nr. 4 Cricova al ANP, iar alte două persoane își ispășesc alte pedepse în închisorile din R. Moldova.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inșii riscă închisoare de la 8 la 15 ani.
Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu comunice datele bancare străinilor și să nu accepte efectuarea unor tranzacții prin intermediul cardului bancar, dacă vor să vândă ceva.
„Rețineți că, pentru a recepționa o sumă în contul dvs., este necesar să furnizați DOAR numărul cardului. Solicitarea altor date, precum Cod PIN, data expirării, codul CVV2/CVC2 – reprezintă motiv de alarmare și renunțare la tranzacție! Nu furnizați datele dvs. personale aferente cardului bancar drept răspuns la solicitări prin mesaje electronice, sms-uri, prin telefon sau prin intermediul paginilor web care nu sunt destinate efecturării plăților pentru bunuri sau servicii!”, este îndemnul Poliției.
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
12:15
09.08.2026
12:11
09.08.2026
11:35
09.08.2026
11:02
09.08.2026
10:33
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
Alertă aeriană în toată Ucraina: trafic limitat la frontiera cu Republica Moldova și recomandare de evitare a zonei Odesa
Moldovenii, avertizați la supermarket de poliție despre escrocheriile telefonice. Ce lecție ar putea prelua România
Noapte de foc la granița ruso‑ucraineană: cinci morți și zeci de răniți în atacuri cu drone și rachete
Cum poți petrece mai puțin timp la frontieră și mai mult cu cei dragi vara aceasta
















