Escalade-ul electric de 9.000 de livre care m-a cucerit în ciuda tuturor defectelor

Înainte de a pleca într-o excursie la Tahoe weekendul trecut, GM mi-a propus să folosesc timp de o săptămână monumentul său electric de 9.000 de livre – noul Escalade IQL (de la 130.405 de dolari) – pentru un test drive. Înainte să continui, țineți cont că nu sunt un reviewer auto profesionist. Există jurnaliști specializați în transporturi; eu nu sunt unul dintre ei. Totuși, conduc o mașină electrică.

Am acceptat imediat. Văzusem prima dată modelul vara trecută la un salon auto, unde câțiva dealeri regionali își expuseseră mașinile la capătul unui câmp lung plin cu automobile de epocă superbe. Reacția mea inițială a fost „Doamne, cât e de uriașă”, urmată, surprinzător, de o admirație autentică pentru design. În ciuda dimensiunilor colosale, arată o anumită reținere. În lipsa unui termen mai bun, o să spun că este „impunătoare”. Proporțiile pur și simplu funcționează.

Entuziasmul mi s-a risipit însă destul de repede când mașina a fost adusă la mine acasă, cu o zi înainte de plecare. Este o adevărată monstruozitate — cu 228,5 inchi lungime și 94,1 inchi lățime, făcea ca mașinile noastre să pară jucării. Primul meu apartament din San Francisco era mai mic. Să o urc pe aleea casei a fost chiar stresant; e atât de mare, iar capota atât de înaltă, încât dacă urci o pantă cu o anumită înclinație – noi locuim la jumătatea unui deal, iar cutia poștală este sus – nu vezi ce se află direct în față.

M-am gândit serios să o las pur și simplu în fața casei pe toată durata excursiei. Alternativa era să încerc să mă obișnuiesc cu ideea de a o conduce 200 de mile până în Tahoe City, așa că în seara aceea și a doua zi am mers cu ea prin oraș: după cină, la o oră de sport, lucruri banale. Când m-am întâlnit cu o prietenă pe stradă, m-am grăbit să explic că nu este noua mea mașină, că probabil o voi recenza și că nu i se pare ridicol de mare? Se simțea ca un tanc. Mă întrebam: în afară de hotelurile care folosesc SUV-uri de tip Escalade ca să-și transporte oaspeții, ce fel de monstru alege voluntar o asemenea mașină?

Cinci zile mai târziu, s-a dovedit că eu sunt acel tip de monstru.

Nu știu exact cum sau când am ajuns să mă îndrăgostesc de ea. Dacă aș fi scris această recenzie după două zile, ar fi sunat complet diferit. Chiar și acum nu sunt atât de orbită încât să nu-i văd defectele.

Performanța Escalade-ului într-o furtună groaznică de zăpadă m-a cucerit cu adevărat. Dar merită să povestesc drumul dintre „Uf, mașina asta e un tanc” și „Da! Mașina asta e un tanc.”

Chiar și simplul act de a te urca în ea cere mai mult efort decât ai crede rezonabil. Sunt destul de atletică și tot m-am surprins întrebându-mă dacă nu ar trebui să vină cu un fel de treaptă automată.

Interiorul este locul în care maximalismul digital își face efectul. Planșa de bord este dominată de un ecran LED curbat de 55 de inchi, cu rezoluție 8K, care pare mai degrabă un panou de comandă dintr-o sală de criză decât un display auto. Pasagerii din față au propriile lor ecrane. Cei din rândul al doilea beneficiază de ecrane personale de 12,6 inchi, măsuțe rabatabile, două încărcătoare wireless și — în versiunea cea mai luxoasă — scaune cu masaj care îi fac să uite complet că se află într-un vehicul. Navigația este asigurată de Google Maps. Tehnologia ecranului polarizat merită o mențiune specială: în timp ce unul dintre copii a urmărit în neștire Hulu pe ecranul din față, din spatele volanului nu mi-a intrat în câmpul vizual niciun singur cadru.

Habitaclul este proiectat astfel încât nimeni să nu se simtă înghesuit. Și chiar reușește. Spațiul pentru picioare în față ajunge la 45,2 inchi. Rândul al doilea oferă 41,3 inchi. Chiar și al treilea rând — locul unde, de obicei, moare buna dispoziție la drum lung — are 32,3 inchi. Șapte adulți pot împărți această mașină mult timp fără să-și tocească răbdarea unii altora. Scaunele din primele două rânduri, din piele, încălzite și ventilate, au reglaj electric în 14 direcții și sunt standard. Întregul sistem rulează pe Wi-Fi 5G. Mașina vine standard și cu Super Cruise, sistemul de condus hands-free de la GM, pe care nu sunt sigură că l-am înțeles complet. Criticii de specialitate par să îl adore; eu, când l-am folosit, am simțit că mașina „bălăngăne” îngrijorător între marginile benzii de pe autostradă, iar când se întâmplă asta, declanșează o succesiune crescândă de avertismente. Mai întâi apare pe ecran o pictogramă roșie cu un volan. Apoi scaunul transmite vibrații haptice deloc subtile. Dacă ignori și asta, un semnal sonor — și avertisment, și mustrare — umple cabina. GM numește această succesiune puțin politicoasă „solicitare de preluare a controlului de către șofer”.

Am menționat sistemul audio AKG Studio cu 38 de difuzoare? Sună incredibil.

La exterior, avem un gigant arătos, dar care cere timp pentru a te obișnui cu el. La început, grila — pur decorativă — mi s-a părut aproape comic de impunătoare. Este clar o mașină pentru oameni care sunt șefi, sau vor să fie șefi, sau vor doar să arate ca niște șefi, în timp ce se luptă în tăcere cu crize existențiale. Într-o seară, când am oprit în fața unui restaurant cu pereți de sticlă, sunt aproape sigură că am orbit jumătate dintre clienți: farurile Escalade-ului au inundat interiorul când am intrat perpendicular în locul de parcare de lângă geam.

Și mai este și spectacolul de lumini pe care mașina îl pornește de fiecare dată când te detectează în apropiere, fie prin cheie, fie prin aplicația MyCadillac. Parcă te întreabă „Șefule, încotro mergem?” înainte să fi pus mâna pe clanță. (În limbajul Cadillac, asta se datorează „sistemului exterior avansat, complet LED”, evidențiat de grila și emblema „crystal shield” iluminate, împreună cu farurile verticale LED și „stopurile cu coregrafie”.)

Este, obiectiv vorbind, cam mult. Mi-a plăcut imediat.

În ciuda dimensiunilor, Escalade IQL este surprinzător de agil. Nu este „agil ca un sportiv care se strecoară prin trafic”, dar este suficient de manevrabil încât să te mire că un colos de genul acesta nu se conduce ca un cuirasat pe mare.

De aici încep frustrările. Portbagajul din față — sau „frunk”, în jargonul pasionaților de electrice — funcționează într-un mod misterios și enervant. Pentru a-l deschide trebuie să ții apăsat butonul până la capătul cursei. Dacă îl eliberezi prea devreme, se oprește la jumătate, blocat într-un fel de purgatoriu auto, obligându-te să reiei toată secvența. La închidere se aplică aceeași regulă a apăsării continue. În schimb, portbagajul din spate are o logică inversă: cere două apăsări scurte și apoi să lași imediat butonul în pace. Dacă îl ții apăsat mai mult, nu se întâmplă nimic.

În legătură cu asta, de două ori mașina a refuzat să se oprească după ce am terminat de condus. Pur și simplu rămânea pornită, chiar și când o puneam în „park” și deschideam ușa (ceea ce, teoretic, ar trebui s-o oprească). O soluție improvizată a fost: deschizi frunk-ul, îl închizi, treci în „drive”, revii în „park”, apoi cobori de tot.

Cât despre software, e perfect acceptabil. Dar doar dacă nu ai avut un Tesla. Dacă ai avut, pregătește-te pentru dezamăgire. Asta pare să fie valabil peste tot — toți cei pe care îi cunosc și care au atât un Tesla, cât și un alt EV spun același lucru. După ce te obișnuiești cu modul în care software-ul Tesla face aproape invizibilă distanța dintre intenție și acțiune, soluțiile digitale ale celorlalți producători par niște compromisuri.

Așa ajungem la punctul cel mai dificil al excursiei: încărcarea în Tahoe, iarna. Oricâte calități ar avea, Escalade IQL este, din orice perspectivă, extrem de „însetată”. Bateria are 205 kWh — enormă, și are nevoie să fie așa, pentru că mașina consumă cam 45 kWh la 100 de mile, considerabil mai mult decât alte SUV-uri electrice comparabile. Cadillac estimează o autonomie de 460 de mile cu bateria plină, iar în condiții ideale cifra se confirmă. Dar iarna în Tahoe nu înseamnă condiții ideale. Am ajuns și cu mai puțină încărcare decât ar fi fost prudent. O serie de opriri pe drum, inclusiv un ocol de urgență ca să cumpărăm cămăși pentru un membru al familiei care nu și-a împachetat niciuna, au epuizat bateria mai mult decât anticipasem. În momentul în care a trebuit să încărcăm, chiar trebuia să încărcăm.

Am ajuns la o stație Tesla Supercharger în Tahoe City, indicată în aplicația MyCadillac, dar când am conectat cablul la locul desemnat, nu s-a întâmplat nimic. Am început să căutăm explicații și am aflat că și acolo unde stațiile Tesla acceptă mașini non-Tesla, ele limitează oricum puterea la 6 kilowați pe oră, ceea ce nu ajută prea mult. Experiența a fost frustrantă. O stație EVGo din apropiere fusese închisă cu o lună înainte. Cele două puncte ChargePoint din parcarea Serviciului Public din Tahoe City erau, respectiv, defect și „dispuse” să se conecteze, dar nu și să încarce efectiv. Am luat în calcul un drum de 35 de mile până în Incline Village, am calculat ce ar însemna să rămânem blocați pe drum și am renunțat. Apoi am descoperit o stație Electrify America la 12 mile distanță. Am condus printr-o ninsoare tot mai deasă, am ajuns puțin înainte de ora 23:00 și, din fericire, stația a funcționat. Am stat acolo o oră, luptând cu oboseala, înainte să ne întoarcem „acasă”.

Dimineața următoare a scos la iveală o altă problemă: presiunea în pneuri scăzuse la 53 și 56 PSI pe față (recomandat: 61) și la 62 PSI pe spate (recomandat: 68). Nu știu dacă așa fusese livrată mașina sau dacă altceva a generat scăderea, însă rezultatul a fost același: cineva trebuia să stea într-o stație de alimentare și să umfle roțile în timp ce era lovit în față de gheață. (Acea persoană a fost soțul meu.) După aceea, pneurile au rămas stabile, chiar dacă vremea a continuat să fie capricioasă. Pentru o excursie de familie, totul mergea, paradoxal, foarte bine.

În acel moment aș fi spus fără ezitare că Escalade IQL este o mașină de un lux incontestabil, ideală pentru familii de patru sau mai mulți membri care apreciază spațiul și tehnologia. Aș fi adăugat că vine cu compromisuri reale: vizibilitate frontală afectată de capota masivă, dificultăți de parcare inerente dimensiunilor sale, infrastructură de încărcare insuficientă pentru un „devorator” de energie ca acesta și anvelope forțate să suporte 9.000 de livre. Aș fi conchis că este o mașină superbă, dar nu pentru mine.

Numai că zăpada care începuse să cadă nu s-a oprit. În două zile s-au strâns opt picioare de zăpadă, ceea ce a făcut imposibilă schiatul — motivul principal al excursiei — și a transformat orice drum într-un potențial coșmar. Doar că eu nu eram deloc îngrozită, pentru că aveam Escalade-ul. Datorită greutății lui, condusul prin zăpadă se simțea ca și cum ai pilota un tanc. O situație care ar fi putut fi înfricoșătoare a devenit, în mod straniu, liniștitoare. Mașina era silențioasă, puternică și părea că preia controlul într-un context ostil.

M-am obișnuit și cu dimensiunile. Spre finalul săptămânii nu mai articulam „Îmi pare rău” către oricine aștepta să reușesc să parchez. Am încetat să mai dau importanță imaginii pe care o proiectam conducând un vehicul a cărui filozofie de design pare să fie: proprietarul acestei mașini nu stă la coadă. Căzuseră opt picioare de zăpadă, aveam nevoie de cumpărături, iar eu eram cea cu tancul, restul ghinion! Simțeam cum și soțul meu începe să se îndrăgostească de mașină.

Apoi, așa cum se întâmplă des în Tahoe, ninsoarea s-a oprit brusc, a ieșit soarele, iar Escalade-ul a redevenit doar o mașină foarte murdară parcată în fața casei (îmi cer scuze, GM!). Încă îmi place, iar acum îmi dau seama că nu doar situația de urgență m-a convertit. Ador poziția înaltă la volan, cu sistemul audio inundând habitaclul cu coloana sonoră preferată. Spectacolul de lumini mă cucerește de fiecare dată. Ecranul lung, curbat, este o minunăție tehnologică.

Frunk-ul rămâne la fel de ciudat. Panica trăită când nu am putut încărca un vehicul de 9.000 de livre acolo unde credeam că pot nu se va șterge curând din memorie. Parcatul cu așa ceva continuă să fie o adevărată sursă de stres. Am opinii ferme despre consumul inutil. Nimic din toate acestea nu s-a schimbat.

Dar, cumva, îmi doresc această mașină, așa că atunci când reprezentantul GM va veni să o ia, poate că o voi ascunde sub o prelată — una foarte mare — și îi voi spune că a greșit adresa.