Stiri
Foto: Alexandru Bâtcă
Emilian Galaicu-Păun: Eu sunt veşnicul student de la Litere, iar afară este eternul Mai ’68!
Social
06.07.2013
10:49
3697
3697
Foto: Alexandru Bâtcă
Literatură: Interviu cu scriitorul Emilian Galaicu-Păun
Ce sentimente te încearcă când te gândeşti la această jumătate de secol pe care o închei de trăit (y compris, de scris)?
În primul rând, de recunoştinţă faţă de părinţii mei, care au făcut să vin pe lume într-o familie de oameni cumsecade, dar şi într-o casă cu cărţi. Graţie bunicilor mei pe linie paternă – Emilia şi Timotei –, în primii şapte ani de viaţă am cunoscut raiul pe pământ în satul de baştină, Unchiteşti, raionul Floreşti, iar nostalgia acelui paradis pierdut se citeşte printre rândurile romanului Ţesut viu. 10 x 10, „Cartier”, 2011. Totodată, sunt încercat de regrete, fireşti la vârsta când, vorba lui Alexandru Vlad: „omul priveşte nu înainte, ci încotro e viaţa mai multă” – am pricinuit, fără voie, unor oameni dragi suferinţă; mi s-a întâmplat să calc strâmb; şi în genere, nu am fost mereu la înălţime. Totuşi nu am perseverat în prostie, nici în rele – drept care pot să-mi privesc contemporanii în ochi, fără să trebuiască să-mi las privirea în pământ. Altfel zis, văd şi jumătatea plină, şi jumătatea goală a paharului, iar ceea ce mă surprinde este că încă… mi-e sete – de viaţă, de cărţi (de citit/de scris), de noi orizonturi ale cunoaşterii (y compris, de sine).
Cum e să fii scriitor?
Dacă eşti de la Dumnezeu, cum s-ar zice, nu prea ai răgaz să te întrebi: cum e? – scrii şi basta! Nu-i mai puţin adevărat că orice scriitor autentic îşi problematizează condiţia de creator, de unde şi îndoielile & crizele inerente, unele de-a dreptul purificatoare. Totul e să „joci pe mize mari” – fie că inventezi un limbaj, numai al tău, în poezie; fie că dai un roman de scriitură, într-o literatură abia ieşită din faza „realist-socialistă”; fie că scrii la zi, într-un mod foarte personal & cu o regularitate de metronom, despre cărţile altora. Dacă reuşeşti să faci dintr-o meserie (nu) ca oricare alta un Destin, poţi nici să nu răspunzi la întrebare – faptele mâinilor tale (cărţile citite & scrise!) vor face-o pentru tine. La fel de bine însă, aş putea să-ţi răspund printr-un vers, dintr-un poem dedicat lui Al. Cistelecan, Pocitania: „în joacă/ mi-am pierdut la cărţi viaţa. la cărţi de citit. de scris, viaţa”.
Ce are în vedere criticul Mircea V. Ciobanu când te califică drept „un autor imposibil, care face texte imposibile...”? E de bine sau de rău?
Prietenul nostru M.V.C. este un spirit critic efervescent, ce iubeşte pătimaş literatura, de dragul căreia se pretează la tot felul de… mistificări! Astfel, fiind eu „un autor imposibil”, tot Domnia Sa m-a făcut accesibil (şi deci posibil de citit) publicului larg, scriind aplicat despre Yin Time (neantologie) sau despre Ţesut viu. 10 x 10. Pe de-altă parte, un alt critic, Al. Cistelecan, vorbea de „principiul sintezei imposibile” ce stă la baza poeticii mele – „E vorba de două ritmuri vizionare, de două viteze ale viziunii, una fulminantă, cealaltă migălită; dar şi aici, e vorba nu de viteze sau ritmuri aplicate pe rând, ci simultan; sau, în cel mai rău caz, viteza lentă, artizanală, nu constituie decât premisa de demaraj a ritmului eruptiv. De regulă însă, Emilian Galaicu-Păun înaintează cu ambele viteze deodată” –, ceea ce-mi aminteşte de sloganul mişcării studenţeşti de la 1968: „Fiţi realişti – cereţi imposibilul!”. Ei bine, eu sunt veşnicul student de la Litere, iar afară este eternul Mai ’68!
Scrii pentru posteritate, aşa parcă spuneai în una din discuţiile noastre, dar doreşti să fii apreciat de contemporani. Nu e un paradox?
Nu cred să fi spus literalmente asta, că aş scrie „pentru posteritate” (cel mult, pot să re-scriu anumite texte, în vederea unei ediţii definitive!). Cât despre aprecierea contemporanilor, mă interesează în primul rând să fiu citit în spiritul şi litera cărţilor mele – poezia mea nu poate fi învăţată pe dinafara & spusă pe de rost şi cu asta basta; proza mea nu se poate repovesti, fiind şi una şi alta opere de limbaj. Sigur, mă interesează reacţia imediată în cazul unor texte – de aceea şi am avut mai multe recitaluri publice! –, dar ceea ce se uită e că la un poem de 16-20 de versuri eu muncesc uneori câteva luni de zile, şi abia apoi îl supun atenţiei cititorilor. Dacă ai observat, după Arme grăitoare, am publicat UN SINGUR poem pe an: iov & vio, în 2010; război civil, în 2011; Apa. 3D, în 2012. (Nu mă întreba cât am scris la fiecare!...) Iar antologia de autor, a-z.best, „Arc”, 2012, conţine DOAR 48 de titluri (+ 1, pe clapeta a 2-a), înglobând 24 de ani de creaţie.
În repetate rânduri ai afirmat că nu te regăseşti în Uniunea Scriitorilor, în acelaşi timp participi în diferite jurii, iai premii, eşti membru al Consiliului Uniunii – lucruri care creează o altă imagine...
Dar nu văd nicio contradicţie – am făcut parte din numeroase jurii (USM, SOROS ş.a.), la propunerea colegilor mei; mi s-a întâmplat să iau premii, la toate categoriile, dar şi să fiu „fentat” (de curând am aflat niscai amănunte din culisele juriului USR pe anul ’12, când romanul meu Ţesut viu. 10 x 10 s-a pomenit pe lista finală la Proză – le trec sub tăcere; în cele din urmă, premiul i-a fost acordat clujeanului Alexandru Vlad, pentru Ploile amare); sunt de câteva luni membru al Consiliului USM, unde încerc să-mi fac auzită vocea… Şi, cu toate acestea, nu pot să afirm că mă regăsesc în USM (cine se regăseşte, exceptându-i pe angajaţii noii administraţii?!), prea multă lume întâmplătoare s-a pomenit acolo. Faptul că ditamai uniunea profesioniştilor în ale scrisului nu are elementar o publicaţie literară mi se pare de-a dreptul scandalos, ca şi felul în care se întocmesc liste pentru Ministerul Culturii cu titluri de publicat/de achiziţionat, se acordă titluri onorifice, se propun nume la Premiul de Stat etc., etc. Întrebarea este: critici toate aceste practici din interior sau din afară? Prefer să-o fac, punând osul la treabă…
Ce-i lipseşte literaturii de limba română care se scrie azi?
Mai degrabă îi prisoseşte, că doar de talente nu duce lipsă: Emil Brumaru, Şerban Foarţă, acelaşi Mircea Cărtărescu… În Ţară se scrie mult (şi bine!), problema începe acolo unde „vizibilitatea” literaturii române în lume este una redusă – adevărat că echipa Patapievici a ICR-ul a făcut posibilă traducerea a zeci şi zeci de cărţi ale autorilor români contemporani în limbi de circulaţie, şi tot vechea echipă a obţinut statutul de ţară-invitat la Salonul de Carte de la Paris, din martie curent. Or, actualul ICR s-a repliat, pare-se, asupra culturii române din interiorul ţării, ceea ce a dus la suspendarea revistelor Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, Clipa ş.a. de la noi. Scuză că-ţi vorbesc despre „chestiuni administrative” (ştiu că literatura se face în singurătate, fiecare pe cont propriu!), fiindcă totul începe de la statutul omului de litere & al instituţiei ce-l reprezintă... Dacă ar fi totuşi să răspund printr-o propoziţie, aş zice – ieşire în larg!
Ai luat multe premii, inclusiv pentru traduceri. Cărţile tale sunt traduse, circulă, se bucură de cronici favorabile aici, dar mai ales în România. Lansările ultimelor volume care îţi poartă semnătura s-au întâmplat cu librăriile arhipline. Ai mulţi fani, multe cititoare şi admiratoare. Ce îţi mai lipseşte ca să te consideri un scriitor de succes, dar un scriitor împlinit?
Dincolo de imaginea unui „scriitor de succes”, dat pe „sticlă”, inclus în manualele şcolare, antologat în România şi în străinătate & tradus în mai multe limbi (de curând mi-a apărut poemul Apa. 3D într-o revistă din Graz, Lichtungen, în tălmăcirea lui Gerhardt Csejka, de unde eu unul credeam textul in-tra-duc-ti-bil!), mă întreb cât ajunge (şi – cum?!) din mesajul scrierilor mele la destinatar. Altfel spus, eu fac o literatură în „3D”, dar de citit la noi rar cine se pricepe la nivel de… „joc secund”, ca să nu mai vorbesc de „gradul zero”. Sigur, în toţi aceşti ani am primit suficiente dovezi că textele mele nu rămân literă moartă, dar până la o împlinire profesională mai este. De-aş putea – eminesciană sintagmă! – alcătui cu cititorul, „mon semblable, mon frère”, un sistem de vase comunicante!...
Aurelia Borzin
Ce sentimente te încearcă când te gândeşti la această jumătate de secol pe care o închei de trăit (y compris, de scris)?
În primul rând, de recunoştinţă faţă de părinţii mei, care au făcut să vin pe lume într-o familie de oameni cumsecade, dar şi într-o casă cu cărţi. Graţie bunicilor mei pe linie paternă – Emilia şi Timotei –, în primii şapte ani de viaţă am cunoscut raiul pe pământ în satul de baştină, Unchiteşti, raionul Floreşti, iar nostalgia acelui paradis pierdut se citeşte printre rândurile romanului Ţesut viu. 10 x 10, „Cartier”, 2011. Totodată, sunt încercat de regrete, fireşti la vârsta când, vorba lui Alexandru Vlad: „omul priveşte nu înainte, ci încotro e viaţa mai multă” – am pricinuit, fără voie, unor oameni dragi suferinţă; mi s-a întâmplat să calc strâmb; şi în genere, nu am fost mereu la înălţime. Totuşi nu am perseverat în prostie, nici în rele – drept care pot să-mi privesc contemporanii în ochi, fără să trebuiască să-mi las privirea în pământ. Altfel zis, văd şi jumătatea plină, şi jumătatea goală a paharului, iar ceea ce mă surprinde este că încă… mi-e sete – de viaţă, de cărţi (de citit/de scris), de noi orizonturi ale cunoaşterii (y compris, de sine).
Cum e să fii scriitor?
Dacă eşti de la Dumnezeu, cum s-ar zice, nu prea ai răgaz să te întrebi: cum e? – scrii şi basta! Nu-i mai puţin adevărat că orice scriitor autentic îşi problematizează condiţia de creator, de unde şi îndoielile & crizele inerente, unele de-a dreptul purificatoare. Totul e să „joci pe mize mari” – fie că inventezi un limbaj, numai al tău, în poezie; fie că dai un roman de scriitură, într-o literatură abia ieşită din faza „realist-socialistă”; fie că scrii la zi, într-un mod foarte personal & cu o regularitate de metronom, despre cărţile altora. Dacă reuşeşti să faci dintr-o meserie (nu) ca oricare alta un Destin, poţi nici să nu răspunzi la întrebare – faptele mâinilor tale (cărţile citite & scrise!) vor face-o pentru tine. La fel de bine însă, aş putea să-ţi răspund printr-un vers, dintr-un poem dedicat lui Al. Cistelecan, Pocitania: „în joacă/ mi-am pierdut la cărţi viaţa. la cărţi de citit. de scris, viaţa”.
Ce are în vedere criticul Mircea V. Ciobanu când te califică drept „un autor imposibil, care face texte imposibile...”? E de bine sau de rău?
Prietenul nostru M.V.C. este un spirit critic efervescent, ce iubeşte pătimaş literatura, de dragul căreia se pretează la tot felul de… mistificări! Astfel, fiind eu „un autor imposibil”, tot Domnia Sa m-a făcut accesibil (şi deci posibil de citit) publicului larg, scriind aplicat despre Yin Time (neantologie) sau despre Ţesut viu. 10 x 10. Pe de-altă parte, un alt critic, Al. Cistelecan, vorbea de „principiul sintezei imposibile” ce stă la baza poeticii mele – „E vorba de două ritmuri vizionare, de două viteze ale viziunii, una fulminantă, cealaltă migălită; dar şi aici, e vorba nu de viteze sau ritmuri aplicate pe rând, ci simultan; sau, în cel mai rău caz, viteza lentă, artizanală, nu constituie decât premisa de demaraj a ritmului eruptiv. De regulă însă, Emilian Galaicu-Păun înaintează cu ambele viteze deodată” –, ceea ce-mi aminteşte de sloganul mişcării studenţeşti de la 1968: „Fiţi realişti – cereţi imposibilul!”. Ei bine, eu sunt veşnicul student de la Litere, iar afară este eternul Mai ’68!
Scrii pentru posteritate, aşa parcă spuneai în una din discuţiile noastre, dar doreşti să fii apreciat de contemporani. Nu e un paradox?
Nu cred să fi spus literalmente asta, că aş scrie „pentru posteritate” (cel mult, pot să re-scriu anumite texte, în vederea unei ediţii definitive!). Cât despre aprecierea contemporanilor, mă interesează în primul rând să fiu citit în spiritul şi litera cărţilor mele – poezia mea nu poate fi învăţată pe dinafara & spusă pe de rost şi cu asta basta; proza mea nu se poate repovesti, fiind şi una şi alta opere de limbaj. Sigur, mă interesează reacţia imediată în cazul unor texte – de aceea şi am avut mai multe recitaluri publice! –, dar ceea ce se uită e că la un poem de 16-20 de versuri eu muncesc uneori câteva luni de zile, şi abia apoi îl supun atenţiei cititorilor. Dacă ai observat, după Arme grăitoare, am publicat UN SINGUR poem pe an: iov & vio, în 2010; război civil, în 2011; Apa. 3D, în 2012. (Nu mă întreba cât am scris la fiecare!...) Iar antologia de autor, a-z.best, „Arc”, 2012, conţine DOAR 48 de titluri (+ 1, pe clapeta a 2-a), înglobând 24 de ani de creaţie.
În repetate rânduri ai afirmat că nu te regăseşti în Uniunea Scriitorilor, în acelaşi timp participi în diferite jurii, iai premii, eşti membru al Consiliului Uniunii – lucruri care creează o altă imagine...
Dar nu văd nicio contradicţie – am făcut parte din numeroase jurii (USM, SOROS ş.a.), la propunerea colegilor mei; mi s-a întâmplat să iau premii, la toate categoriile, dar şi să fiu „fentat” (de curând am aflat niscai amănunte din culisele juriului USR pe anul ’12, când romanul meu Ţesut viu. 10 x 10 s-a pomenit pe lista finală la Proză – le trec sub tăcere; în cele din urmă, premiul i-a fost acordat clujeanului Alexandru Vlad, pentru Ploile amare); sunt de câteva luni membru al Consiliului USM, unde încerc să-mi fac auzită vocea… Şi, cu toate acestea, nu pot să afirm că mă regăsesc în USM (cine se regăseşte, exceptându-i pe angajaţii noii administraţii?!), prea multă lume întâmplătoare s-a pomenit acolo. Faptul că ditamai uniunea profesioniştilor în ale scrisului nu are elementar o publicaţie literară mi se pare de-a dreptul scandalos, ca şi felul în care se întocmesc liste pentru Ministerul Culturii cu titluri de publicat/de achiziţionat, se acordă titluri onorifice, se propun nume la Premiul de Stat etc., etc. Întrebarea este: critici toate aceste practici din interior sau din afară? Prefer să-o fac, punând osul la treabă…
Ce-i lipseşte literaturii de limba română care se scrie azi?
Mai degrabă îi prisoseşte, că doar de talente nu duce lipsă: Emil Brumaru, Şerban Foarţă, acelaşi Mircea Cărtărescu… În Ţară se scrie mult (şi bine!), problema începe acolo unde „vizibilitatea” literaturii române în lume este una redusă – adevărat că echipa Patapievici a ICR-ul a făcut posibilă traducerea a zeci şi zeci de cărţi ale autorilor români contemporani în limbi de circulaţie, şi tot vechea echipă a obţinut statutul de ţară-invitat la Salonul de Carte de la Paris, din martie curent. Or, actualul ICR s-a repliat, pare-se, asupra culturii române din interiorul ţării, ceea ce a dus la suspendarea revistelor Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, Clipa ş.a. de la noi. Scuză că-ţi vorbesc despre „chestiuni administrative” (ştiu că literatura se face în singurătate, fiecare pe cont propriu!), fiindcă totul începe de la statutul omului de litere & al instituţiei ce-l reprezintă... Dacă ar fi totuşi să răspund printr-o propoziţie, aş zice – ieşire în larg!
Ai luat multe premii, inclusiv pentru traduceri. Cărţile tale sunt traduse, circulă, se bucură de cronici favorabile aici, dar mai ales în România. Lansările ultimelor volume care îţi poartă semnătura s-au întâmplat cu librăriile arhipline. Ai mulţi fani, multe cititoare şi admiratoare. Ce îţi mai lipseşte ca să te consideri un scriitor de succes, dar un scriitor împlinit?
Dincolo de imaginea unui „scriitor de succes”, dat pe „sticlă”, inclus în manualele şcolare, antologat în România şi în străinătate & tradus în mai multe limbi (de curând mi-a apărut poemul Apa. 3D într-o revistă din Graz, Lichtungen, în tălmăcirea lui Gerhardt Csejka, de unde eu unul credeam textul in-tra-duc-ti-bil!), mă întreb cât ajunge (şi – cum?!) din mesajul scrierilor mele la destinatar. Altfel spus, eu fac o literatură în „3D”, dar de citit la noi rar cine se pricepe la nivel de… „joc secund”, ca să nu mai vorbesc de „gradul zero”. Sigur, în toţi aceşti ani am primit suficiente dovezi că textele mele nu rămân literă moartă, dar până la o împlinire profesională mai este. De-aş putea – eminesciană sintagmă! – alcătui cu cititorul, „mon semblable, mon frère”, un sistem de vase comunicante!...
Aurelia Borzin
Stiri relevante
24.03.2025
12:32
12092
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
05.09.2020
17:44
48787
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
18.08.2020
11:57
40338
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
27.07.2020
17:00
39706
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
10.07.2020
13:51
32269
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
10.07.2020
08:30
4577
CA are trei membri noi
01.07.2020
12:13
2301
Chișinău: Un tânăr l-a lăsat FĂRĂ mașină pe colegul cu care locuia la aceeași gazdă, după ce i-a furat pe ascuns cheile de la automobil
24.06.2020
11:46
1713
FOTO // INCENDIU la o fermă din Cahul
23.06.2020
17:30
1703
Peretele unei clădiri s-a prăbușit peste un bărbat, la Vulcănești
19.06.2020
16:36
2246
Autorul amenințărilor, trimise pe 1 iunie în format electronic la MAI și Președinție, a fost identificat
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
Top stiri
25.08.2026
06:32
207
Petrolier avariat de un proiectil misterios în largul coastelor Omanului; autoritățile investighează incidentul
25.08.2026
03:32
347
Inteligența artificială umple consiliile și școlile din Marea Britanie de plângeri stufoase și tot mai greu de gestionat
25.08.2026
02:18
399
Amazon, dată în judecată pentru folosirea livestream-urilor de pe Twitch la antrenarea inteligenței artificiale fără consimțământul creatorilor
25.08.2026
02:04
464
Marea Britanie şi Franţa dau undă verde Ucrainei pentru producţia de rachete Storm Shadow şi intensifică livrările de apărare aeriană, la Kiev, de Ziua Independenţei
25.08.2026
01:44
380
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor, cu averse locale – marți, 25.08.2026
24.08.2026
23:31
462
Zi plină în Parlament și la Chișinău: ședințe, conferință vitivinicolă și expoziție dedicată celor 35 de ani de independență
24.08.2026
23:15
558
Netanyahu susține că Iranul a încercat să-i asasineze fiul și cere protecție sporită pentru rivalii politici
24.08.2026
19:32
601
Corina Călugăru discută cu noul șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău despre prioritățile cooperării cu Republica Moldova
24.08.2026
19:17
719
Insectă invazivă care ameninţă viţa-de-vie şi livezile, depistată pentru prima dată în Republica Moldova: ANSA cere populaţiei să raporteze imediat cazurile
24.08.2026
19:13
728
Alice Weidel anunță ruptura AfD de UE: ieșire din zona euro și Schengen, închiderea frontierelor și deportarea a peste un milion de sirieni
24.08.2026
18:23
650
Trump anunţă „Ziua Z economică” pentru Iran: presiune maximă prin noul val de sancţiuni americane
24.08.2026
18:17
583
Adolescentul rănit grav în incendiul din Crans-Montana a revenit pe San Siro la primul meci al lui Inter și visează să joace din nou fotbal
24.08.2026
17:59
633
Cum se alege corect tratamentul când lipsesc mai mulți dinți: de la diagnostic complet la plan personalizat
24.08.2026
17:51
619
Parlamentul a aprobat noi reguli electorale: vot prin corespondență pentru diaspora și sistem proporțional la alegerile din UTA Găgăuzia
24.08.2026
17:30
560
AIPA a autorizat plăți de 22,3 milioane de lei pentru dezvoltare locală prin Programul LEADER
24.08.2026
17:22
611
Italia sprijină modernizarea asistenței medicale rurale din Republica Moldova prin proiectul „Alianța pentru sănătate”
24.08.2026
17:17
658
Zelenski: Rusia refuză armistiţiul pentru navele cu cereale din Marea Neagră şi leagă orice acord de oprirea atacurilor asupra infrastructurii sale energetice
24.08.2026
17:07
0
Forumul Național al Cadrelor Didactice marchează 35 de ani de Independență și lansează Decada Valorilor Naționale în școli
24.08.2026
16:54
615
Noua Zeelandă vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani, dar partenerii de guvernare se opun
24.08.2026
16:52
644
Atacurile cu drone ucrainene lovesc din nou: patru centre logistice Ozon vizate, acțiunile se prăbușesc la Bursa din Moscova
24.08.2026
16:48
646
Recoltă de struguri pentru vin mai mare cu până la 15% în 2026 și preț orientativ de 6,8-8,2 lei/kg stabilit de Consiliul pe filieră
24.08.2026
16:42
552
Moldova ratifică Protocolul Consiliului Europei care grăbește accesul la probe electronice în anchetele penale internaționale
24.08.2026
16:32
541
Europarlamentarii cer pauză de la regulile de epurare a apelor uzate, invocând riscul unei crize de medicamente
24.08.2026
16:20
555
Moldova aliniază legislația la standardele UE: Parlamentul ratifică două convenții pentru protecția animalelor
24.08.2026
16:20
650
Lidera AfD amenință cu un „Gerexit”: Germania ar putea renunța la euro, ieși din Schengen și închide granițele
25.08.2026
06:32
25.08.2026
03:32
25.08.2026
02:18
25.08.2026
02:04
25.08.2026
01:44
24.08.2026
23:31
24.08.2026
23:15
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















