Elena Grițco a ținut un discurs la Consiliul Europei: „Acest adevăr n-o să vi-l spună autoritățile statului”
1936
Vicepreședintele „Partidului Nostru”, Elena Grițco, a reușit să țină un discurs la Consiliul Europei, în pofida faptului că reprezentantul permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei, Corina Călugăru, ar fi încercat să o împiedice să facă acest lucru. Cel puțin, așa declara ieri Elena Groțco, care se află la Strasbourg, acolo unde participă la Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei.
„Din numele Consiliului municipal Bălți și al Primăriei din Bălți – al doilea ca mărime oraș din R. Moldova, care este numit și „capitala de nord” a țării – precum și al tuturor formațiunii politice de opoziție „Partidul Nostru”, vreau să mulțumesc Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei pentru posibilitatea oferită de a comunica respectatului Dvs. for despre situația reală a autonomiei locale în Moldova. Acest adevăr n-o să vi-l spună autoritățile statului, pe care secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland l-a numit drept unul „capturat””, a menționat Grițco în discursul ei.
Aceasta a precizat că la ultimele alegeri locale, în iunie 2015, din partea „Partidului Nostru” au fost aleși peste 900 de consilieri sătești, orășenești și raionali, circa 50 de primari – aceasta înseamnă fiecare al optulea ales local din întreaga țară.
„În special, convingătoare a fost victoria obținută de „Partidul Nostru” la Bălți. Liderul partidului, Renato Usatîi, a fost ales primar, primind în primul tur al alegerilor 72,24% din voturile alegătorilor. Pentru lista candidaților „Partidului Nostru” în Consiliul Municipal Bălți au votat 65,04% din alegători, în rezultat formațiunea obținând 26 din 35 de mandate ale consilierilor municipali. Ca urmare a dosarelor penale la comandă, fabricate din motive politice pe numele lui Usatîi, el a fost nevoit să părăsească țara în septembrie 2016 și, până în prezent, se află în afara hotarelor ei. Împotriva a peste 50 de aleși locali ai „PN” au fost fabricate peste o sută de dosare penale.”, a spus aceasta.
Grițco a adăugat că întoarcerea lui Usatîi acasă este un risc nu doar pentru libertatea sa, dar și sănătatea și chiar viața acestuia. „Primarul a fost nevoit să administreze orașul de la distanță, utilizând resursele tehnologice moderne de legătură, ceea ce a complicat esențial administrarea normală a municipiului. În pofida acestui fapt, experții independenți au numit Primăria Bălți drept cea mai transparentă autoritate publică locală din Moldova”.
Vicepreședintele „Partidului Nostru” a adus acuzații Partidului Democrat și liderului formațiunii, Vlad Plahotniuc, care ar fi pus la cale preluarea conducerii Primăriei Bălți „Fosta conducere a orașului, care proteja schemele de corupție, au trecut la PD al oligarhului Vlad Plahotniuc, aflat la guvernare – anume cel care în Moldova este considerat drept cel care a „capturat” statul. Pentru PD, controlul asupra celui de-al doilea oraș din Moldova are o însemnătate importantă în ajunul preconizatelor pentru toamna acestui an alegeri parlamentare. În baza noului sistem mixt de alegeri, la Bălți au fost create două circumscripții electorale. În aceste circumscripții, cele mai mari șanse la victorie le au candidații „PN”, ceea ce este inadmisibil pentru regimul de guvernare. Începând cu luna decembrie a anului trecut, adversarii autorităților locale din Bălți provoacă în mod artificial așa-numita „criză a deșeurilor” la Bălți”, a spus aceasta, conform unui comunicat de presă al „PN”.
Aceasta a pomenit și despre referendumul inițiat de Renato Usatîi, dar care ar fi fost blocat de autorități. „La 28 decembrie primarul Usatîi a îndemnat la desfășurarea în oraș a unui referendum pentru oferirea votului de încredere primarului orașului. Consiliul municipal a stabilit data referendumului pentru 4 martie, dar oficiul teritorial al Cancelariei de Stat a contestat decizia consiliului în instanță, iar Comisia Electorală Centrală pur și simplu a refuzat să examineze solicitarea privind desfășurarea referendumului. Acțiunile Guvernului și a autorității electorale o examinăm ca și o încălcare gravă a Cartei Europene a Autonomiei Locale, a Constituției R. Moldova, a Legii privind Autoritatea Publică Locală, a Codului Electoral al R. Moldova. În privința referendumului, Consiliul Municipal Bălți s-a întrunit de două ori, la 3 și 19 ianuarie”.
Consiliera „PN” în Consiliul Municipal Bălți, a adăugat că „a fost declanșară o adevărată campanie de teroare, șantaj, intimidare și corupere a consilierilor locali din Bălți”. „Mulți dintre ei au fost chemați la Poliție sau Procuratură pentru audieri în calitate de învinuiți în baza unor dosare penale fabricate. Un șir de consilieri nu au ținut piept presiunilor, și-au depus mandatele și au ieșit din fracțiunea „PN”, iar alții au fost nevoiți să părăsească țara. În condițiile unui asemenea „pressing” asupra Consiliului local ales în baza legii, fracțiunea „PN” a mers la o acțiune fără de precedent în istoria Moldovei – întreaga componență a fracțiunii a anunțat greva foamei, cu solicitarea de a asigura o funcționare normală a Consiliului”.
Pe finalul intervenției sale, Grițco a vorbit și despre demisia lui Renato Usatîi. „Nedorind să admită ca locuitorii orașului Bălți să rămână captivi ai unui atac raider din partea autorităților centrale, Usatîi a luat decizia de a tăia acest nod gordian și a oferi posibilitatea cetățenilor să-și dea verdictul în situația creată. Astfel, la data de 20 mai, la Bălți trebuie să aibă loc alegeri anticipate a unui nou primar. În condițiile presiunilor care nu au încetat a fi făcute asupra opoziției din partea PD de guvernare și a structurilor de stat controlate de acesta, a spera la faptul că aceste alegeri vor fi cinstite, juste, democratice, din păcate, nu putem. Noi considerăm urmărirea ilegală a reprezentanților „PN”, a aleșilor săi locali, drept o răfuială din motive politice cu opoziția. Definiția Moldovei ca „stat capturat” a fost oferită de Thorbjorn Jagland în august 2015. Timp de doi ani și jumătate care au trecut de atunci, puțin ce s-a schimbat în Moldova. Presiunea care nu încetează a fi făcută asupra unui întreg oraș – Bălți – și asupra unui întreg partid politic – „PN” – este o confirmare convingătoare a acestui fapt”, a mai declara vicepreședintele „PN” de la tribuna Consiliului Europei.
26.05.2026
14:00
5395
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
09.05.2026
13:51
8558
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
21.04.2026
15:38
14287
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
12.03.2026
11:36
16821
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
13744
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
15419
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
11159
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
15154
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
15328
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
19048
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
16.06.2026
00:12
393
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
470
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
505
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
516
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
560
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
533
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
568
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
548
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
597
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
594
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
569
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
594
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
605
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
598
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
963
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
918
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1097
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1486
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2858
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1657
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2206
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2059
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2156
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2622
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2306
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2069
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














