Educația incluzivă, din hop în hârtop

Reformă: Deși la capitolul legislaţie avem aprobat cadrul care permite implementarea şi funcţionarea învăţământului incluziv, realizarea acestuia decurge anevoios

Statul și-a luat angajamentul, încă de pe 6 iulie 2011, adoptând Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în R. Moldova, ca fiecare copil, tânăr, adult să aibă șanse egale şi acces la educaţie de calitate la toate nivelurile şi treptele sistemului de învăţământ, dar rezultatele sunt încă sumbre. Timp de trei ani, multe lucruri au rămas neschimbate. Majoritatea instituțiilor de învățământ nu sunt dotate potrivit nevoilor fiecărui copil cu dizabilități, discriminarea față de aceștia nu lipsește atât din partea profesorilor, cât și a colegilor, iar cadrele didactice rămân neputincioase când ajung să adapteze curricula pentru elevii cu nevoi speciale.

În Liceul Teoretic „Silvian Lucaci” din satul Costești, raionul Râșcani, învață 16 copii cu nevoi speciale. Dintre aceștia, unul are sindromul Down, unul nu aude complet, iar unul este cu deficienţe locomotorii. Ceilalți provin fie din familii social-vulnerabile, fie părinții sunt plecați peste hotare. Din spusele acestora, ei se simt destul de bine la școală, totuși problemele de ordin tehnic îi stingheresc nu doar pe ei, dar și pe profesori, colegi.

La WC, afară!

„Îmi place la școală. Colegii mă acceptă și nimeni nu m-a batjocorit până acum. Uneori, mă roagă să-i ajut la temele pentru acasă, alteori, dacă eu am nevoie de ceva, ei îmi sar în ajutor. Profesorii, la fel, nu m-au discriminat și mi-au oferit șansa să răspund sau să particip la diverse concursuri. Chiar a fost amenajată o sală la etajul întâi, pentru ca să frecventez toate orele și profesorii se deplasează în cabinet”, povestește Vlad, elev eminent în clasa a VIII-a.

Din cauza unei boli care i-a măcinat încet-încet oasele, tânărul a fost imobilizat, de mic, în scaunul cu rotile. Timp de opt ani, mama îl aduce zilnic la școală și-l ia acasă pe drumul pietruit care leagă instituția de casă și timp de opt ani aburcă căruciorul pe cele câteva trepte ale liceului, deoarece pentru construcția unei rampe nu s-au găsit bani nici într-un buget. Și tot de opt ani nu a fost amenajat un WC pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. „Toaleta e afară. La început… e drept, ne-a fost rușine să folosim o sticlă…, dar colegii lui Vlad au fost înțelegători. Acum, organismul s-a adaptat și rabdă jumătate de zi. Ar fi tare bine dacă în școală ar fi o baie”, spune în șoaptă Natalia, iar Vlad își pironește privirea în podea.

Profesorii au sarcină dublă, dar același salariu

Administrația liceului menționează că nu doar această problemă ar fi de rezolvat. Lipsa unor ghiduri metodologice care să-i ajute pe profesori să se orienteze în funcție de dizabilitatea elevului ar fi binevenite. „Știm că WC-ul e afară și e o problemă nu doar pentru Vlad, dar și pentru restul școlarilor. Profesorii sunt foarte reticenți din cauza copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), deoarece nu știu cum să modifice curricula și trebuie să muncească dublu, iar salariul este același. De exemplu, la noi în liceu sunt 35 de profesori, dintre care 23 au tangențe cu copiii CES și toți sunt taxați la fel. Îi înțeleg de ce sunt rezervați”, spune directorul adjunct al liceului, Aliona Fiodorișin.

Stela Coltun, profesoară de limba română în acest liceu, a observat că acești copii cu CES se simt mai bine în școlile normale, dar când vine vorba de plănuirea lecțiilor caută răspunsuri până după miezul nopții. „E dificil să modificăm curricula pentru elevii cu dizabilități pentru că boala fiecăruia este individuală. Eu nu știu care sunt capacitățile unui elev cu sindromul Down sau ce itemi să elaborez pentru copiii care nu aud complet. Trebuie să-mi storc creierii ca să ghicesc dacă va înțelege un exercițiu sau altul. Deja mă orientez în funcție de potențialul acestora și ce le place mai mult să facă”, mai adaugă Coltun.

La lecții, fără cadru de sprijin

Dacă în Marea Britanie cadrele de sprijin sunt repartizate câte unul la cinci-șase elevi cu dizabilități și le acordă sprijinul necesar și în timpul lecțiilor, în R. Moldova un specialist ține piept la câte 20 de copii, iar activitățile le desfășoară după ore numai în Centrul de Resurse. „În centru, copiii vin după ore. Aici își pregătesc temele pentru acasă sau facem diverse jocuri, privim desene animate, confecționăm origami”, menționează cadrul de sprijin din liceu, Mariana Zabolotnaia.

Potrivit studiului sociologic realizat în cadrul proiectului „Promovarea educației incluzive la nivel local în R. Moldova prin schimbarea atitudinii față de integrarea copiilor cu dizabilități”, implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu UNICEF Moldova, s-a constatat că în societate predomină o atitudine exclusivistă cu privire la integrarea copiilor cu dizabilităţi în școlile de masă. Doar 46,5% din profesorii intervievați sunt pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi în instituții, restul sunt de părerea că acești copii trebuie îngrijiți în familie sau să fie plasați în instituții rezidențiale.

Cadrele de sprijin, fără specializare

Totodată, studiul demonstrează că gradul de pregătire a instituțiilor de învățământ pentru incluziunea copiilor cu dizabilităţi este puternic contestat, pus la îndoială de cadrele didactice și părinți. Principalele elemente-lipsă sunt condițiile tehnice și asigurarea cu personal specializat (psihologi, consilieri, personal de sprijin).

„Pe parcursul anului 2013, am monitorizat procesul de incluziune în câteva instituții de învățământ din țară, printre care s-a numărat și liceul din Costești, Râșcani. Lucrurile la început erau complicate. Un copil cu CES în clasă înseamnă, în viziunea profesorilor, mai multe dificultăți decât rezultate. Însă, pe parcursul anului, lucrurile s-au schimbat. Nu radical. La nivel de sensibilizare, profesorii înțeleg că locul copiilor cu nevoi speciale e în școlile normale, dar au multe întrebări vizavi de ce vor face și cum îi vor include, atâta timp cât au curricule complicate și o lecție de 45 de minute în care trebuie să implice 30 de copii, printre care doi sau trei cu dizabilități. Totodată, cadrele de sprijin nu sunt formate”, a declarat consultantul în proiectul sus-menționat și coordonatorul programului din cadrul Centrului de zi „Speranța”, Tatiana Vasian.

În instituțiile de învățământ din raionul Râșcani învață 611 elevi cu CES, dintre care 552 sunt cu dizabilități și restul provin din familii social-vulnerabile.