Echipă de pe ambulanță, agresată de o pacientă cu „traumă la cap”, la Botanica: „A lovit cu piciorul asistenta medicală și a împins infirmierul, sărind la bătaie”
2018
O echipă de asistență medicală urgentă a fost agresată miercuri, 8 ianuarie, de o pacientă din sectorul Botanica al capitalei, căreia urma să-i acorde ajutor.
Cazul a fost înregistrat ieri, în jurul orei 16.30, când medicii au fost chemați să-i acorde ajutor unei femei de 35 de ani cu „traumă la cap”.
„Echipa a intervenit la domiciliu, unde a fost întâmpinată și condusă în apartament de prietenul femeii, care a solicitat ambulanța, spunând că aceasta, fiind în stare de ebrietate, a căzut de la propria înălțime și s-a lovit la cap. Pacienta dormea în pat și a fost trezită de prietenul său, aceasta devenind neîntemeiat agresivă. La tentativa echipei de asistență medicală urgentă (AMU) de a o examina, pacienta a lovit cu piciorul asistenta medicală și a împins infirmierul, sărind la bătaie. Imediat, echipa AMU a solicitat ajutorul poliției, care a sosit în scurt timp și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului”, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Datele Centrului Național pentru Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) arată că, pe parcursul anului trecut, au fost înregistrate peste 220 de cazuri de agresiuni la adresa medicilor, cifră în creștere față de anii 2023 și 2022.
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















