„Dumnezeu să îl aibă în a sa pază pe ţar!”. Putin împlinește 72 de ani și a primit urări încă de la miezul nopții
1087
Profimedia
„Dumnezeu să îl aibă în a sa pază pe ţar!” este una dintre primele urări publice de ziua preşedintelui rus Vladimir Putin, care împlineşte luni 72 de ani şi care este liderul autocrat al Rusiei de aproape un sfert de secol, relatează Reuters, citată de News.ro.
Urarea a venit din partea ideologului rus ultranaţionalist Alexander Dughin pe contul său de Telegram, la câteva minute după miezul nopţii.
Dughin, în vârstă de 62 de ani, pledează de mult timp pentru unificarea teritoriilor vorbitoare de limbă rusă şi a altor teritorii într-un vast nou imperiu rus, care să includă şi Ucraina, unde Rusia poartă un război încă din februarie 2022.
Fiica lui Dughin a fost ucisă într-un presupus atentat cu maşină capcană în 2022.
„Astăzi, prieteni, este ziua de naştere a liderului nostru naţional”, a scris și Ramzan Kadîrov, liderul Republicii Cecene din Rusia, care se autointitulează „soldatul de rând” al lui Putin, într-un mesaj de felicitare pe Telegram, luni la miezul nopţii.
„Aceasta este o zi importantă pentru întreaga noastră Patrie”, a susținut el.
Putin, care a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în 2022, a câştigat categoric alegerile din martie. Noul său mandat de şase ani, dacă va fi dus la bun sfârşit, îl va face cel mai longeviv lider al Rusiei din ultimii peste 200 de ani, de când ţarii şi împărătesele conduceau ţara.
Victoria în alegeri a consolidat controlul deja strâns al lui Putin asupra puterii.
Occidentul îl prezintă pe Putin drept un autocrat şi un criminal.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat drept ilegitim votul din martie care a prelungit mandatul fostului spion KGB.
Putin prezintă războiul din Ucraina ca parte a unei bătălii vechi de secole cu un Occident în declin care, în opinia sa, a umilit Rusia după Războiul Rece prin invadarea sferei de influenţă a Moscovei.
Kievul şi aliaţii săi occidentali califică războiul drept o acaparare imperială de terenuri. Conflictul a dus la moartea a mii de civili, în marea lor majoritate ucraineni. A transformat oraşele în ruine şi a strămutat milioane de persoane.
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















