Stiri

Du-mă acasă, măi șofer, nu mă omorî!

Editorial 26.06.2013 15:26 Vizualizări

1562

Antidot

Astăzi în România e zi de doliu național. Țara își deplânge cei 18 cetățeni decedați, în seara zilei de 23 iunie, pe serpentinele din Muntenegru. Ceea ce se anunța „o vacanță” de vis (așa parcă se practică în anunțurile publicitare) s-a transformat într-o mare tragedie, care va împărți viața a zeci de familii în „până la” și „după”...

Din acea seară neagră de duminică s-au scris tone de text și s-au realizat zeci de emisiuni, la radiourile și televiziunile de peste Prut. Trebuie să mărturisesc, aici, că nu am citit/ascultat/privit decât foarte puține dintre acestea. Pentru că e prea mare jalea și prea mare tristețea, iar instinctul uman de autoapărare a prevalat asupra celui de jurnalist în căutare de detalii sau de simplu „consumator de știri”. Și pentru că, mi-am zis, contează să supraviețuiască un număr cât mai mare de pasageri - restul informațiilor vor depinde de anchetă… Dar mai ales pentru că au fost texte și emisiuni în care, așa cum se întâmplă de obicei și nu doar la București, tonul este dat exclusiv de „politica editorială” (citește: preferințele patronului) a publicației/postului. În funcție de această „politică editorială”, autoritățile fie au reacționat, fie s-au bâlbâit, fie… Cert e că nimeni nu a putut răspunde la întrebarea: „De ce s-a întâmplat?”. „În ce mod?” - da, e o chestie tehnică. „De ce?” e retoric.

Sau poate nu e retoric, totuși? Poate că răspunsul se ascunde în acel „factor uman” care ne alimentează convingerea că „mie nu poate să mi se întâmple” și care deseori ne joacă ireversibil festa? Cred că exact acest „factor uman” l-a ghidat, în noaptea de 4 noiembrie 2012, pe șoferul care îmi aducea colegii de la o nuntă și care a nenorocit patru vieți pe trecerea de cale ferată de la Mereni. Și tot „factorul uman” le întunecă mintea celor care continuă să se arunce, ca niște nebuni, în fața trenului pe trecerile de cale ferată din R. Moldova. Murind ei și ucigându-i și pe alții.

Dar poate că e un răspuns pe care ni-l oferă și, bunăoară, rapiditatea cu care pleacă și revin, în ultimii un an-doi, autocarele noastre de prin Italii sau Portugalii? Să parcurgi traseul Rimini-Chișinău în mai puțin de 30 de ore înseamnă ori să ai cale liberă non-stop, ceea ce e puțin probabil, ori să gonești ca un smintit. Dacă îmi amintesc cum am venit ultima dată de la București, cu unul dintre microbuzele care „vânează” pasageri la Otopeni, sunt mai mult decât convinsă că e vorba de a doua.

Muntenegru e departe, dar și tare aproape. Depinde de optică. Pentru mine, dacă aș fi ministru al Transporturilor, tragedia din Muntenegru ar servi drept un argument în plus pentru a porni de facto, nu doar de jure, cum s-a mai întâmplat în câteva rânduri, o „curățenie generală” în armata națională de transportatori. Mai ales a celor care duc oameni… Să urle toți, să protesteze, să amenințe cu sistarea rutelor - ministerul să-și facă treaba. Doar astfel vor fi înlăturate suspiciunile precum că cei mai interesați în menținerea acestui puț de aur pre numele său „marșrutka” sunt chiar… șefii de la Transporturi. Și doar astfel noi, pasagerii, vom avea parte de atitudine civilizată, de bon de casă, de aer condiționat și de siguranța că ajungem vii acasă, indiferent că venim de la Orhei sau de la Otopeni. Știu că, la drum, nici măcar bunul Dumnezeu nu-ți dă garanții sută la sută. Dar, cel puțin, să încercăm.

Până ministerul se sensibilizează însă… să ne plângem morții, pentru că sunt și ai noștri. Să le mulțumim celor din Muntenegru pentru solidaritatea și implicarea fără de precedent de după tragicul accident - o atitudine care ne dă speranță că spiritul uman supraviețuiește și în acest secol al vitezelor. Și să ne rugăm… Inclusiv pentru mintea luminată a celor cărora, indirect, zilnic le încredințează viața mii de oameni.

O rugăciune ce ar suna cam așa: „Du-mă acasă, măi șofer, nu mă omorî!..”.

P.S. Fără să piardă vreun cetăţean al ţării lor, autoritățile din Muntenegru au decretat DOLIU NAŢIONAL în memoria celor 18 români decedaţi pe meleagurile lor.

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!